Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPDM

Implementarea proiectului de creare a Ghişeului unic va fi urgentată

|versiune pentru tipar||
PDM / 24 octombrie 2017
Partidul Democrat din Moldova

Partidul Democrat din Moldova a analizat astăzi, în cadrul şedinţei săptămânale stadiul implementării proiectului privind crearea Ghişeului unic, astfel încât acesta să fie derulat conform graficului stabilit.

În acest sens, PDM a cerut reprezentanţilor săi din Guvern să urgenteze la maximum procesul de implementare, astfel încât, până la sfârşitul anului, să fie deschis primul ghişeu unic, iar pe parcursul anul viitor să fie deschis ghişeu unic în fiecare raion al Republicii Moldova. PDM a solicitat încă de săptămâna trecută Guvernului să vină cu informaţii privind modul de implementare a Ghişeului unic, care este în interesul cetăţeanului şi va diminua anumite taxe. Această temă a fost abordată astăzi în contextul unei analize mai largi privind problematica birocraţiei din instituţiile de stat.

În acest sens, au fost discutate soluţii ce ţin de atitudinea funcţionarilor faţă de cetăţeni, dar şi de îmbunătăţirea calităţii serviciilor prestate de instituţii către populaţie. Astfel s-a propus Guvernului monitorizarea eficienţei funcţionarilor, prin iniţierea unui proiect de amplasare a unor sisteme tehnice care măsoară modul în care funcţionarul interacţionează cu cetăţenii. “Sunt acele aparate care pot fi văzute în unele ţări, în aeroporturi, sau alte locuri publice. Acestea măsoară gradul de satisfacţie sau insatisfacţie a cetăţeanului în raport cu un serviciu de care a beneficiat. Aceasta va permite funcţionarului să-şi îmbunătăţească lucrul, iar cetăţeanului — să-şi exprime atitudinea faţă de modul în care este tratat în instituţii”, a explicat Vitalie Gamurari.

Guvernul va face o evaluare profundă şi a situaţiei din domeniul asistenţei sociale. O solicitare în acest sens, în adresa Guvernului, a fost formulată de către Partidul Democrat din Moldova în calitatea sa de formaţiune responsabilă de actul guvernării. A fost discutată iniţiativa Guvernului legată de beneficiarii de asistenţă socială, care prevede că cei care primesc acest ajutor din partea statului să presteze în schimbul lui servicii în folosul comunităţii. Această iniţiativă va putea fi implementată doar după finalizarea acestei evaluări.

Purtătorul de cuvânt al PDM, Vitalie Gămurari, a declarat în cadrul briefingului de presă că, după dezbateri ample pe acest subiect, s-a decis ca, înainte de a trece la paşi concreţi în acest domeniu, să se facă la Guvern o analiză a situaţiei din domeniul asistenţei sociale, deoarece există mai multe probleme sensibile care necesită o abordare diferenţiată. “Există şi suspiciuni de fraudă în unele cazuri privind modul în care se obţin aceşti bani. Ideea de bază este ca această asistenţă să ajungă nemijlocit la persoanele care au nevoie de el şi nu la cei care îl obţin prin fraudă”, a subliniat Vitalie Gămurari.

Totodată, pentru o adaptare mai mare a agendei Guvernului la nevoile reale ale cetăţenilor, s-a decis ca, începând de săptămâna viitoare, în fiecare zi de luni, miniştrii, secretarii generali de stat şi secretarii de stat vor merge în teritoriu pentru a discuta cu cetăţenii. Vitalie Gămurari a precizat că deja mai multe dintre subiectele colectate din întâlnirile pe care deputaţii le-au avut în teritoriu au devenit decizii cu impact important pentru cetăţeni.

Legat de tematica politică, potrivit purtătorului de cuvânt al PDM, s-a discutat despre implicaţiile deciziei Curţii Constituţionale în cazul numirii ministrului Apărării Naţionale. Vitalie Gămurari a precizat că PDM consideră inacceptabilă atitudinea PSRM şi a lui Igor Dodon de a sfida decizia Curţii Constituţionale, care stabileşte expres că Preşedintele este obligat să accepte a doua nominalizare a Guvernului. Prin urmare, Guvernul a fost pus în situaţie totală de blocaj şi a trebuit să găsească soluţii pentru stoparea acestei crize.

Sursa: www.pdm.md

Informaţiile privind posibila înlocuire din funcţie a prim-ministrului sunt false şi au fost lansate cu scopul de a intoxica opinia publică PDM a susţinut planul de măsuri pentru remedierea situaţiei în domeniul educaţiei