Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
În scurt timp vom sărbători cea de-a 15-a aniversare a Independenţei Republicii Moldova. Aceasta este cea mai luminoasă şi mai importantă sărbătoare a noastră. Însă, ca şi în ceilalţi ani, avem prea puţine motive de bucurie.
Problemele care macină societatea moldovenească — sărăcia, corupţia şi birocraţia, lipsa locurilor de muncă bine plătite şi decalajul enorm dintre preţurile mari şi veniturile mici ale populaţiei, accesul limitat la servicii de sănătate şi de educaţie, mediul politic corupt — s-au agravat şi au condus la pierderea de către cetăţenii ţării a speranţei în viitorul lor şi al copiilor lor. Iar guvernarea actuală nu numai că nu a reuşit să soluţioneze vechile probleme, dar a contribuit la acutizarea lor şi a comis şi altele noi.
Nefiind soluţionate pe parcursul anilor, aceste probleme au dat naştere unor fenomene şi tendinţe periculoase pentru viitorul ţării — exodul cetăţenilor peste hotare, degradarea morală şi spirituală a personalităţii şi, implicit, a întregii societăţi, creşterea criminalităţii, reducerea potenţialului uman şi a capacităţilor de dezvoltare durabilă a ţării.
Astăzi se impun schimbări radicale. Trebuie să schimbăm modul de abordare a problemelor societăţii, avem nevoie de oameni noi în politică şi avem nevoie de un nou stil de a face politică. La baza acesteia trebuie să stea onestitatea şi respectul faţă de cetăţeni. Timpul dictează necesitatea consolidării unităţii poporului Republicii Moldova pe axa unei idei naţionale capabile să ne mobilizeze pentru o muncă creatoare, pentru renaşterea economiei. Noi considerăm că o astfel de idee este programul de edificare a Moldovei Competitive, care va garanta viitorul prosper al cetăţenilor ei şi prosperarea ţării.
Noi, delegaţii Congresului I de Constituire al Partidului Democraţiei Sociale din Moldova, facem APEL către toţi cetăţenii Republicii Moldova să dea dovadă de patriotism şi de activism civic, sprijinind cu toată puterea eforturile PDSM privind realizarea cu succes a obiectivului de edificare a Moldovei Competitive.
Să fim uniţi în convingerea că Moldova Competitivă politic, economic şi social va asigura o viaţă prosperă cetăţenilor săi şi îşi va ocupa locul binemeritat în Europa şi în lumea secolului XXI!
Adoptat la Congresul I de Constituire al Partidului Democraţiei Sociale din Moldova