Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPDSM

Dumitru Braghiş: “Prin declanşarea unui război diplomatic guvernarea încearcă să sustragă atenţia de la gravele probleme sociale”

|versiune pentru tipar||
PDSM / 13 decembrie 2007
Partidul Democraţiei Sociale din Moldova

La 13 decembrie, solicitat de reprezentanţii mijloacelor de informare în masă să comenteze conflictul diplomatic dintre Chişinău şi Bucureşti, Dumitru Braghiş, Preşedintele Partidului Democraţiei Sociale, deputat în Parlamentul Republicii Moldova a declarat:

Ultimul conflict diplomatic dintre Chişinău şi Bucureşti nu trebuie privit ca o acţiune separată, prin prisma declaraţiilor din 12 decembrie. Relaţiile moldo-române sunt în continuă degradare în ultimii şapte ani şi nu putem univoc acuza o parte sau alta de această situaţie. Atît Bucureştiul, cît şi Chişinăul îşi au partea lor de vină pentru această situaţie de criză, pe care trebuie să şi-o asume şi să încerce să găsească soluţiile pentru revenirea la normalitate.

Instabilitatea relaţiilor cu România, deteriorarea relaţiilor se produce şi din cauza că deja de opt ani Parlamentul Republicii Moldova refuză să elaboreze şi să adopte o Concepţie clară a politicii externe, iar lipsa acestea permite responsabililor de la Preşedinţie şi de la Guvern să acţioneze de capul lor, în dependenţă de dispoziţia cu care s-au trezit dimineaţă.

Declanşarea unui război diplomatic cu România va avea un impact negativ asupra relaţiilor Republicii Moldova cu restul ţărilor lumii, şi întîi de toate, cu ţările comunităţii europene. Este cunoscut faptul că politica externă a unui stat membru al UE se construieşte pe principiile stabilite de Comisia Europeană. Or, posibilităţile unei ţări membru a UE de a influenţa politica externă a UE sunt superioare posibilităţilor Republicii Moldova. Aceasta înseamnă, în fapt, compromiterea procesului de integrare europeană, ratarea unor fonduri europene în cadrul politicii de bună vecinătate.

În urma acţiunilor nechibzuite ale guvernului de la Chişinău, fie că sînt ele provocate sau nu de Bucureştiul oficial, vor avea de suferit, în final, cetăţenii moldoveni, care riscă să întîmpine diverse piedici în realizarea dreptului la libertatea circulaţiei, vor fi umiliţi în rînduri interminabile la consulate, la graniţă, în timp ce demnitarii, avînd paşapoarte de diplomatice şi de serviciu, nu vor resimţi efectele acestor conflicte.

Pe de altă parte, resuscitarea conflictelor moldo-române urmăreşte şi scopul de a sustrage atenţia cetăţenilor de la gravele probleme sociale din interiorul ţării, cum ar fi creşterea preţurilor şi a tarifelor, sistarea livrării de apă caldă şi agent termic în plină iarnă, nereguli la repartizarea ajutoarelor externe pentru depăşirea efectelor secetei etc.

Centru de presă al PDS
Puterea centrală a declanşat acţiuni de intimidare a administraţiilor democratice locale Congresul de unificare a formaţiunilor social-democrate