Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Stimaţi Deputaţi
Suveranitatea naţională aparţine poporului Republicii Moldova, care o exercită în mod direct şi prin organele sale reprezentative, în formele stabilite de Constituţie.
Voinţa poporului constituie baza puterii de stat, şi se exprimă prin alegeri libere, care au loc în mod periodic prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat.
În această ordine de idei, una din condiţiile ca Republica Moldova să fie considerată ţară democratică, este nu doar asigurarea cetăţenilor săi cu drept la vot şi de a fi ales, libertatea partidelor şi altor organizaţii social-politice, precum şi cu alte drepturi politice, asigurarea şi respectarea tuturor principiilor unanim recunoscute, ce ţin de organizarea şi desfăşurarea unor alegeri libere şi democrate.
Anume Codul electoral este acel act legislativ care are menirea de a asigura respectarea principiilor, condiţiilor şi cerinţelor expuse mai sus.
La momentul actual, în opinia noastră Codul electoral este un act legislativ bine determinat, ce corespunde, în mare parte, principiilor şi cerinţelor internaţionale unanim recunoscute.
De menţionat că, Codul electoral periodic a fost supus unor modificări, care la momentul examinării de către Parlament, au fost avizate sau expertizate pozitiv de diferite structuri europene.
În acest context menţionăm că proiectul de Lege nr.558 din 02.03.2010 pentru modificarea şi completarea Codului electoral, nici nu a fost supus expertizării din partea structurilor europene, în special a Comisiei de la Veneţia.
Analizînd mai detaliat prevederile proiectului, am constatat existenţa nu doar al unor propuneri ce depind de voinţa şi oportunitatea politică, ci şi propunerile ce sunt chiar inadmisibile.
În această ordine de idei, propunerile ce se referă la constituirea blocurilor preelectorale şi la pragul electoral, depind în mod direct de voinţa politică a legislativului.
Astfel, în scopul consolidării forţelor politice şi obţinerii unui consens politic privind necesitatea şi oportunitatea permiterii constituirii, precum şi modul de constituire a blocurilor preelectorale, ar fi bine să analizăm şi să consultăm practica internaţională. Iar dacă dorim să avem un organ legislativ cît mai reprezentativ, ar fi logic şi necesar de revăzut şi pragul electoral, care evident trebuie să corespundă practicii şi cerinţelor internaţionale.
Dar nu acest lucru trebuie să ne îngrijoreze. Proiectul conţine unele prevederi, ce în opinia noastră nu doar că pun în pericol corectitudinea organizării unor alegeri democratice, ci şi instituie sau creează unele mecanisme ce pot fi utilizate pentru fraudarea alegerilor.
În acest context, nu pot fi acceptabile propunerile:
Reieşind din cele menţionate mai sus, luînd în consideraţie faptul că Republica Moldova trebuie să asigure şi să respecte cetăţenilor săi drept de vot şi de a fi ales, libertatea partidelor şi altor organizaţii social-politice, drept la administrare şi control asupra procesului electoral, şi toate principiile unanim recunoscute, ce ţin de organizarea şi desfăşurarea unor alegeri libere şi democrate, deputaţii neafiliaţi, ce fac parte din Partidul “Moldova Unită — Единая Молдова”, consideră că propunerile nominalizate şi analizate mai sus vor dezbina şi mai mult cetăţenii Republicii Moldova.
Şi în final, noi vom insista ca propunerile înaintate, ce contravin principiilor şi normelor constituţionale, care instituie mecanisme ce pot fi utilizate în scopul fraudării alegerilor parlamentare să fie excluse, în caz contrar, noi nu vom susţine proiectul de Lege nr.558 din 02.03.2010 pentru modificarea şi completarea Codului electoral.
Sursa: www.moldovaunita.md