Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPPPDA

Declaraţia PFP: Evenimentele din 7 aprilie 2009 — între “revoluţia twitter” şi lovitura de stat eşuată

|||
PFP (astăzi PPPDA) / 8 aprilie 2014

Cinci ani în urmă, pe data de 7 aprilie 2009, formaţiunile politice care fac parte din actuala majoritate parlamentară, au ridicat tinerii la proteste contra guvernării comuniste sub pretextul falsificării masive a rezultatelor alegerilor parlamentare. Conducerea partidelor care şi astăzi pretind a fi liberale şi democratice, declarau că PCRM a instaurat un regim totalitar şi antipopular, iar guvernarea comunistă este cauza degradării şi mizeriei. Opoziţia de atunci a recurs la organizarea acţiunilor de protest cu participarea a mii de tineri, considerându-le singura soluţie pentru a salva ţara de comunism şi sărăcie.

Protestele paşnice ale tinerilor au fost deturnate şi transformate în violenţe, soldate cu incendierea Parlamentului, distrugerea Preşedinţiei, iar sute de tineri au fost arestaţi şi maltrataţi de poliţie, teroarea facând cel puţin o victimă printre protestatari. Nici după cinci ani nu au fost elucidate circumstanţele, motivele şi instigatorii care au contribuit nemijlocit la degenerarea protestelor paşnice în acţiuni violente şi distructive. Societatea nu cunoaşte cine se face vinovat în ultima instanţă de atacurile şi tortura aplicată faţă de participanţii la acele evenimente cu adevărat dramatice.

Guvernarea nu a înaintat nici o versiune oficială a evenimentelor, iar societatea nu cunoaşte cu certitudine ce s-a întâmplat în zilele de 7–8 aprilie 2009 şi cine a provocat ciocnirile violente între protestatari şi poliţie, cu devastarea clădirilor guvernamentale, urmate de acte de maltratare şi tortură a tinerilor. Doar urmările acestor evenimente se resimt şi în prezent în societatea moldovenească, iar participanţii la proteste, care au fost bătuţi în plină stradă şi în comisariatele de poliţie, îşi caută şi acum dreptatea în instanţele de judecată.

Toate partidele politice care fac parte din actuala guvernare au promis cetăţenilor că vor scoate la iveală adevărul despre acele zile zbuciumate, când tinerii cetăţeni ai Moldovei s-au ridicat în apărarea democraţiei şi demnităţii, pentru un viitor mai bun în această ţară. Nici unul dintre aceste partide nu s-a ţinut de cuvânt, iar promisiunile, ca de obicei, au fost goale şi au degradat într-o simplă manipulare electorală.

Nu au fost pedepsiţi organizatorii şi provocatorii, responsabili pentru actele de vandalism şi devastarea clădirilor Parlamentului şi Preşedinţiei, a simbolurilor naţionale, cei implicaţi în arestările tinerilor şi maltratarea participanţilor la proteste. Procuratura Generală, Ministerul Afacerilor Interne şi Serviciul de Informaţii şi Securitate continuă să înainteze tot felul de ipoteze fără a fi capabili să elucideze aceste evenimente până la capăt şi să-i tragă pe organizatori şi provocatori la răspundere în strictă conformitate cu legislaţia în vigoare.

Partidele actualei Coaliţii pro-europene sânt într-o situaţie stupidă şi penibilă. Liderii PLDM şi liberalii declară sus şi tare că evenimentele din 7 aprilie sunt o adevărată “revoluţie populară” contra unui “regim sângeros” şi propun cu simplitatea populistă care le este proprie, ca această zi să fie considerată “sărbătoarea libertăţii”. Partenerii lor din PD tot mai consideră că cinci ani în urmă a avut loc o lovitură de stat şi o tentativă de uzurpare a puterii organizate de actualii complici din AIE-CPE.

Această contradicţie fundamentală în modul de a percepe esenţa evenimentelor care au pus capăt guvernării comuniste în 2009, faptul că mai mulţi lideri ai actualei coaliţii de guvernare se aflau de părţi diferite ale baricadei în acea perioadă, nu le permite actualilor guvernanţi să ducă ancheta până la capăt, ceea ce compromite orice efort de a identifica organizatorii şi provocatorii dezordinilor în masă, precum şi a responsabililor pentru dezmăţul “judecătorilor din iad” şi abuzurilor comise de angajaţii MAI.

În această atmosferă de ipocrizie şi laşitate, la 2 aprilie liderul PLDM, Vlad Filat a propus o nouă iniţiativă de anulare a termenului de prescripţie de cinci ani pentru crimele săvârşite la 7 aprilie. Chiar dacă un fost coleg de-al său de partid a condus comisia parlamentară de anchetă pe acest caz, fără a scoate la iveală cine au fost vinovaţii pentru violenţele care s-au produs, iar alţi camarazi de-ai săi conduc din 2009 încoace Ministerul de Interne fără ca poliţiştii torţionari să fie traşi la răspundere, ba mai mult, unii dintre aceştia au fost promovaţi în funcţii.

În cazul în care dosarele penale sunt blocate de Procuratura controlată de Plahotniuc, liberal-democraţii trebuie să declare sus şi tare că această instituţie a statului ascunde adevărul, iar mulţi participanţi activi la răfuiala cu tinerii protestatari sunt protejaţi de liderii PD. În loc de a face tot ce le stă în putere pentru a dezvălui adevărul despre 7 aprilie, PLDM invocă în mod lamentabil un nou “termen rezonabil” pentru a stabili ce s-a întâmplat cu adevărat în perioada protestelor contra guvernării comuniste.

La cinci ani de la protestele violente de la Chişinău, ce-au făcut înconjurul lumii sub denumirea de “revoluţia twitter”, idealurile şi aşteptările care i-au scos pe tinerii protestatari în stradă s-au transformat în dezamăgire şi revoltă contra guvernării corupte şi mincinoase. Anume din cauza actualei guvernări oligarhice şi corupte, protestul contra regimului comunist nu a devenit un eveniment cu adevărat istoric, un punct de cotitură pentru realizările noastre, inclusiv în efortul de modernizare şi democratizare a Moldovei.

Partidul Forţa Poporului consideră că adevărul despre evenimentele din 7 aprilie 2009 nu este dezvăluit pentru că cei care se află actualmente la putere şi în opoziţie nu doresc ca cetăţenii să afle ce s-a întâmplat în acea zi în centrul Capitalei. Partidele dau vina unii pe alţii şi se ţin morţiş de propriile versiuni care le justifică acţiunile, fiindcă împreună se fac responsabili de ceea ce s-a întâmplat cinci ani în urmă după alegerile parlamentare.

Un lucru este cert. Pentru mii de tineri 7 aprilie a fost un îndemn spre schimbare, transformat de guvernarea oligarhică într-un simbol trist al viselor spulberate. Dintr-un marş al celor care voiau o Moldovă modernă şi europeană s-a ajuns doar la o dată neagră, folosită cinic de partidele de la guvernare în scopuri politice şi electorale.

PFP cheamă partidele politice, instituţiile societăţii civile să exercite presiuni asupra actualei guvernări pentru a finaliza procesul de investigaţii iniţiat de organele de drept. Scop care poate fi realizat doar cu condiţia implicării în acest proces a profesioniştilor din domeniu, oneşti, imparţiali şi neafiliaţi grupărilor oligarhice care mai controlează plenar instituţiile statului. Iar acest lucru se poate întâmpla doar odată cu căderea actualului regim oligarhic şi venirea la putere a forţelor sănătoase şi responsabile ale societăţii moldave.

Un stat înglodat în faza de tranziţie spre o democraţie cu adevărat funcţională şi un stat de drept, se maturizează şi îşi continuă mişcarea cu condiţia că este capabil să tragă învăţămintele din fiecare situaţie de criză, să însuşească lecţia dată de istorie şi să facă concluziile de rigoare. În caz contrar, când adevărul este ascuns iar masele largi ale populaţiei se lasă manipulate de politicienii cinici şi lipsiţi de scrupule, astfel de situaţii “revoluţionare” de diferită coloratură au tendinţa să se repete, aducând prejudicii enorme procesului de consolidare a societăţii şi efortului de modernizare a Moldovei.

Sursa: www.pfp.md

Declaraţia PFP: Ameninţările la adresa independenţei Republicii Moldova şi nepăsarea periculoasă a actualei clase politice Declaraţia PFP: Imperativul reformării sistemului educaţional şi majorarea salariilor cadrelor didactice
2014 [14]