Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPL

Declaraţia Consiliului Naţional al Partidului Liberal cu privire la situaţia social-politică din Republica Moldova şi la sarcinile Partidului Liberal privind contracararea ofensivei comuniste asupra democraţiei şi reformelor

|versiune pentru tipar||
PL / 6 iulie 2002
Partidul Liberal constată că, pentru prima dată după proclamarea Independenţei, există un pericol real de lichidare a statului de drept, a elementelor economiei de piaţă şi a valorilor naţionale în Republica Moldova. Rămînînd fideli principiilor dictatoriale perimate, comuniştii impun, într-o manieră fariseică, revenirea la situaţia de pînă la 1985 — atît în plan politic, cît şi în plan economic şi spiritual. Guvernanţii încearcă să-şi asigure supremaţia pe mulţi ani înainte prin dictat ideologic, epurări masive de cadre, coruperea unor intelectuali, prin reintroducerea aberaţiilor staliniste în învăţămînt, cultură, ştiinţă etc. Totodată, refuzul partidului de guvernămînt de a se conforma prevederilor din Rezoluţia Adunării Parlamentare a Consiliului Europei riscă să conducă la suspendarea calităţii de membru în acest înalt for continental pentru Republica Moldova, fapt ce ar avea grave implicaţii de perspectivă pentru locul tînărului nostru stat în noua arhitectură europeană.

Procesul de sovietizare a republicii, după care urmează, în mod iminent, comunizarea totală, proces întrerupt atît prin decizia Curţii Constituţionale, cît şi datorită presiunilor organizaţiilor internaţionale, va fi reactivat în primăvara anului viitor, cînd comuniştii vor încerca să instituie un control deplin asupra administraţiei publice locale. Ultimele evenimente denotă că ideea federalizării, de natură să pericliteze independenţa, suveranitatea şi linia politică a statului spre integrarea europeană, este pe deplin acceptată de către guvernanţii comunişti.

Pe acest fundal, continuă reîmpărţirea proprietăţii şi a zonelor de influenţă, proces în care sînt implicaţi înalţi demnitari de stat şi rudele lor apropiate. Concreşterea continuă a aparatului de stat cu lumea interlopă — pe lîngă sovietizarea şi comunizarea republicii — înseamnă şi o mafiotizare fără precedent.

Impactul social al acestor fenomene este dezastruos. Sfera bugetară se află la pămînt, iar pensionarii sînt induşi în eroare prin majorări minuscule de pensii, care nu acoperă nici pe departe inflaţia şi creşterea galopantă a preţurilor.

În aceste condiţii, Partidul Liberal, ca cea mai influentă forţă de centru-dreapta pe eşichierul politic, îşi propune următoarele obiective:

  1. Consolidarea structurilor teritoriale şi primare, pentru asigurarea victoriei Partidului Liberal în alegerile locale în majoritatea unităţilor teritoriale administrative.
  2. Demascarea, prin toate mijloacele, a caracterului antipopular, antidemocratic şi antinaţional al regimului comunist.
  3. Contracararea hotărîtă a tendinţelor de federalizare a Republicii Moldova.
  4. Monitorizarea activă, în cadrul Mesei Rotunde cu Statut Permanent, a conformării integrale şi în termen a partidului de guvernămînt Rezoluţiei APCE, în primul rînd cu privire la transformarea Companiei de stat “Teleradio-Moldova” într-o instituţie publică şi la înregistrarea Mitropoliei Basarabiei.
  5. Participarea activă la un eventual referendum legislativ pentru modificarea Codului Electoral, pentru a se asigura o mai bună reprezentare a opţiunilor populaţiei în structurile eligibile.
  6. Sprijinirea revendicărilor cadrelor didactice, ale medicilor şi ale altor categorii defavorizate.
  7. Antrenarea în activitatea politică a segmentelor sociale afiliate conceptual principiilor liberale: a oamenilor de afaceri, a reprezentanţilor businessului mic şi mijlociu, a fermierilor şi a altor categorii.
  8. Elaborarea unui program concret de activităţi în rîndul pensionarilor — ţinta principală a dezinformării şi a manipulărilor comuniste.
  9. Mediatizarea amplă a activităţii Partidului Liberal în presa centrală şi locală, inclusiv prin buletine informative proprii.
Serviciul de presă al Partidului Liberal
Declaraţia Partidului Liberal în legătură cu disponibilitatea SUA şi a Rusiei de a coopera în soluţionarea problemei transnistrene Comunicat de presă al Partidului Liberal