Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPL

Declaraţia Partidului Liberal cu privire la intenţiile de federalizare a Republicii Moldova

|versiune pentru tipar||
PL / 9 iulie 2002
Partidul Liberal constată că, urmare a recentei întruniri de la Kiev a părţilor implicate în negocierile pentru soluţionarea conflictului transnistrean, s-a acceptat, în linii mari, conceptul unui proiect de statut care prevede federalizarea Republicii Moldova. Liberalii califică aceste intenţii drept extrem de periculoase şi care subminează decisiv independenţa şi suveranitatea statului nostru, care blochează ireversibil orientarea sa europeană şi euroatlantică. Ideile centrale ale proiectului contravin în mod flagrant normelor de drept internaţional, Constituţiei Republicii Moldova, practicilor europene, tuturor documentelor privind soluţionarea conflictului transnistrean, semnate anterior de partea moldovenească şi de reprezentanţii statelor garante.

Pornind de la principiul de bază, stipulat şi în Memorandumul semnat la Moscova în 1996, Republica Moldova este un stat indivizibil şi recunoscut în frontierele sale de la 1990. Fapt care înseamnă că, în prezent, există un singur subiect de drept internaţional şi, prin urmare, nu există nici o bază juridică pentru încheierea unui acord federativ cu alte părţi componente ale acestui stat unitar. Provoacă nedumeriri atît poziţia Federaţiei Ruse, cît şi, în mod special, poziţia Ucrainei, care are cu mult mai multe motive pentru a-şi crea un stat federativ propriu, ca şi, în mod deosebit, OSCE, — un organism ce nu a soluţionat, pînă în prezent, nici un conflict şi ale cărui ţări membre nu acceptă, în mod univoc, fărîmiţarea statelor unitare. Pentru participanţii la negocieri, trebuie să fie clar că experienţa mondială cunoaşte procese de creare a statelor federative prin unirea mai multor teritorii, şi nu prin divizare — pe criterii politice (în cazul Transnistriei) sau pe criterii etnice (în cazul Găgăuziei).

Admiterea, chiar şi prin absurd, a ideii că ţările garante şi OSCE impun participarea la crearea statului federativ a Transnistriei şi a Găgăuziei conduce la o întrebare firească referitoare la cine ar fi al treilea subiect al presupusei federaţii — Republica Moldova, indivizibilă, în frontierele sale de la 1990 sau o altă republică, imaginară, fără Transnistria şi Găgăuzia, a cărei hartă o fi croită de reprezentanţii OSCE în R.Moldova, cu ajutorul pretinşilor “teoreticieni-diplomaţi” din Transnistria sau al celor “stimulaţi” de către aceştia?

Trezeşte îngrijorare şi poziţia unor politicieni de la Chişinău care, în dorinţa lor nesăbuită de a ajunge sau de a se perpetua la Putere, sprijină ideea de federalizare a Republicii Moldova, fără a ţine cont de gravele implicaţii de perspectivă pentru viitorul nostru.

Partidul Liberal îşi exprimă speranţa că poziţia Misiunii OSCE la Chişinău nu este poziţia acestei organizaţii în ansamblu şi insistă asupra concentrării eforturilor acestei reprezentanţe în vederea îndeplinirii deciziilor summit-ului OSCE de la Istanbul privind retragerea trupelor şi a muniţiilor ruseşti din Transnistria, şi nu în vederea subminării statalităţii Republicii Moldova.

Partidul Liberal îşi rezervă dreptul să facă uz de toate căile legale pentru a contracara aceste intenţii deosebit de periculoase şi sesizează misiunile diplomatice de la Chişinău asupra existenţei pericolului reactivării unui conflict politic de proporţii în această zonă vulnerabilă a Europei de Sud-Est.

PL consideră că, mai întîi, ar trebuie asigurată — cu ajutorul organismelor internaţionale — reinstituirea jurisdicţiei puterii centrale de la Chişinău asupra întregului său teritoriu, alegerea prin scrutin general a unui Parlament reprezentativ pentru toată populaţia, desfăşurarea alegerilor locale în baza aceleiaşi legislaţii pe ambele maluri ale Nistrului, după care — identificarea opţiunii tuturor cetăţenilor în cadrul unui referendum legislativ general. Numai o asemenea formulă ar evita crearea unui precedent extrem de periculos pentru întreaga Europă şi ar deschide o cale sigură pentru reinstaurarea în R.Moldova a păciii şi a democraţiei.

Serviciul de presă al Partidului Liberal
Comunicat de presă al Partidului Liberal Declaraţia Partidului Liberal despre iniţiativa Alianţei Social-Democrate din Moldova privind desfăşurarea unui referendum naţional pentru modificarea Codului Electoral