Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Conform articolului 3 al Constituţiei, teritoriul Republicii Moldova este inalienabil, iar frontierele statului sunt consfinţite prin legile adoptate de Parlamentul Republicii Moldova şi din acest punct de vedere, regimul vamal poate fi clasificat în regim vamal legal sau regim vamal ilegal, şi nu pur şi simplu în regim vamal “nou” sau “vechi”.
Insistenţele regimului de la Tiraspol şi ale Dumei de Stat a Federaţiei Ruse privind revenirea la regimul vamal precedent reprezintă de fapt o chemare la ilegalitate fapt care contravine Constituţiei Republicii Moldova, precum şi normelor, şi standardelor europene. Această poziţie a Federaţiei Ruse denotă o dată în plus amestecul său în treburile interne ale Republicii Moldova, subminarea independenţei, a integrităţii teritoriale şi unităţii statului, confirmând astfel faptul că Federaţia Rusă se află la originea proceselor ilegale şi anticonstituţionale din regiunea transnistreană a Republicii Moldova.
Partidul Liberal face apel către cetăţenii Republicii Moldova şi către agenţii economici din regiunea transnistreană să sprijine reintrarea în legalitate a vămilor din regiune, întrucât acest lucru este realizat în interesul lor. Amintim cu acest prilej că insinuările de tip “blocadă economică” sau “catastrofă umanitară” nu sunt altceva decât tentative de manipulare a populaţiei, întrucât libera circulaţie, inclusiv a mărfurilor, este asigurată dacă sunt respectate legislaţia Republicii Moldova şi procedurile de import şi export efectuate de către serviciul vamal al Republicii Moldova.
Partidul Liberal nu exclude posibilitatea exercitării de presiuni asupra Ucrainei şi a Republicii Moldova de către Federaţia Rusă, considerăm însă că interesele naţionale ale Republicii Moldova şi ale Ucrainei precum si obiectivele noastre comune de integrare europeană se vor afla şi în continuare mai presus decât interesele Federaţiei Ruse.