Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPL

Declaraţii şi comunicate de presă ale PL publicate în 2008

Partidul Liberal condamnă agresivitatea şi limbajul insultător al Poliţiei
29 decembrie 2008
În timpul sărbătorilor de iarnă, o serie de importante organizaţii neguvernamentale, de drept şi media, a organizat un marş de susţinere a libertăţii întrunirilor în Republica Moldova, ca urmare a interzicerii în ultima perioadă a mai mult de 30 de întruniri legale şi paşnice ale acestora[]

Drepturile şi libertăţile omului

Conducerea PL a participat la slujba de sfinţire a Fântânii-monument în memoria eroilor conflictului armat de pe Nistru
29 decembrie 2008
Partidul Liberal s-a alăturat autorilor iniţiativei de construcţie a acestui obiect comemorativ. În acest sens, preşedintele Partidului Liberal Mihai Ghimpu a afirmat că “este creştineşte să ajuţi acolo unde poţi, cu atât mai mult cu cât a fost un război nedrept”[]

Domeniul socio-culturalProblema Transnistreană

A avut loc conferinţa ordinară a PL din Cimişlia
29 decembrie 2008
Duminică, 28 decembrie, a avut loc conferinţa ordinară a Partidului Liberal din raionul Cimişlia. La eveniment au participat delegaţiile organizaţiilor locale, vicepreşedinţii PL Dorin Chirtoacă şi Anatol Şalaru[]

Activitatea internă de partidActivitatea organizaţiei de tineret

Comunicat de presă al Partidului Liberal
25 decembrie 2008
În noaptea de 24 spre 25 decembrie curent sediul Partidului Liberal, situat în strada Bucureşti, nr.87, Chişinău, a fost ţinta unui atac al unor elemente extremiste, care au zmuls drapelele Republicii Moldova, Uniunii Europene şi Partidului Liberal, arborate pe peretele clădirii, inclusiv soclul în care acestea erau instalate[]

Domeniul socio-cultural

Crăciun fericit! La mulţi ani!
24 decembrie 2008
Suntem deosebit de bucuroşi să Vă aducem astăzi cele mai calde urări de bine cu prilejul Sărbătorilor de iarnă — Crăciunul — Naşterea Domnului şi Anul Nou. Vă dorim să le întâmpinaţi şi să le petreceţi cu pace, cu bucurie, între cei scumpi, cu multă dragoste şi cu belşug în casă[]

Domeniul socio-cultural

Liberalii de la Briceni intimidaţi de poliţie
23 decembrie 2008
Sâmbătă, 20 decembrie curent, la Briceni şi Lipcani au avut loc întâlniri cu Vicepreşedintele Partidului Liberal, primarul municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă şi membrul Biroului Permanent al Partidului Liberal, consilier al Consiliului Municipal, Gheorghe Brega[]

Activitatea internă de partid

S-a constituit Organizaţia de Tineret a PL pentru sectorul Ciocana
22 decembrie 2008
La eveniment au participat vicepreşedintele OTPL Ion Ciobanu, preşedintele organizaţiei locale a PL din sectorul Ciocana Alexei Iuteş, vicepreşedintele OTPL din sectorul Râşcani Dumitru Marian Gliginescu, alţi delegaţi din sectorul Ciocana al municipiului Chişinău[]

Activitatea internă de partidActivitatea organizaţiei de tineret

La Rezina s-a desfăşurat conferinţa Filialei PL
22 decembrie 2008
Duminică, 21 decembrie, a avut loc conferinţa ordinară a Filialei PL din raionul Rezina. La eveniment au participat delegaţiile organizaţiilor locale, preşedintele PL Mihai Ghimpu, preşedintele Filialei PL din Rezina Valeriu Rusu şi alţi membri din raion[]

Activitatea internă de partid

Tinerii Liberali au participat la seminarul “Managerii Campaniei Electorale”
22 decembrie 2008
Sâmbătă şi duminică, 20 şi, respectiv, 21 decembrie, Tinerii Liberali au participat la seminarul “Managerii Campaniei Electorale”, organizat la Vadul lui Vodă de către IDN Moldova şi Partidul Liberal[]

Activitatea internă de partidAlegeriActivitatea organizaţiei de tineret

Consilierii Partidului Liberal din CMC au pichetat Preşedinţia Republicii Moldova
19 decembrie 2008
În dimineaţa zilei de vineri, 19 decembrie, consilierii Partidului Liberal din Consiliul Municipal Chişinău au pichetat Preşedinţia Republicii Moldova. Liberalii au protestat astfel faţă de refuzul Consiliului Coordonator al Audiovizualului de a prelungi licenţa de emisie a postului independent de televiziune ProTV Chişinău[]

Domeniul socio-culturalMass-media

Filiala Cahul a PL a pichetat Primăria oraşului Cahul
19 decembrie 2008
Membrii Filialei Cahul a PL şi-au exprimat profunda indignare şi dezaprobare faţă de taxele ridicate la utilităţi, impozitele exagerate, administrarea defectuoasă a Primăriei oraşului Cahul[]

Atitudinea faţă de guvernareDrepturile şi libertăţile omului

Constituirea organizaţiilor de tineret ale PL în municipiul Chişinău
19 decembrie 2008
În perioada 12–18 decembrie, Organizaţia de Tineret a Partidului Liberal a desfăşurat conferinţe de constituire a organizaţiilor de tineret pentru sectoarele Buiucani, Centru şi Râşcani ale municipiului Chişinău[]

Activitatea internă de partidActivitatea organizaţiei de tineret

Preşedintele OTPL a participat la Training-ul pentru tinerii politicieni din Moldova de la Budapesta
18 decembrie 2008
În perioada 7–12 decembrie curent, Sergiu Boghean, preşedintele Organizaţiei de Tineret a Partidului Liberal a participat la Training-ul pentru tinerii politicieni din Moldova, care a avut loc la Budapesta[]

Colaborarea internaţionalăActivitatea organizaţiei de tineret

Tinerii Liberali au organizat un flash mob în susţinerea Pro TV Chişinău
16 decembrie 2008
Marţi, 16 decembrie curent, Organizaţia de Tineret a Partidului Liberal a desfăşurat o acţiune de flash mob prin care şi-a exprimat susţinerea pentru PRO TV Chişinău şi protestul faţă de acţiunile antidemocratice de îngrădire a libertăţii mass-media, la care se dedă guvernarea comunistă[]

Mass-mediaActivitatea organizaţiei de tineret

Declaraţia PL privind poziţia Partidului Liberal în problema învăţământului superior de stat gratuit
16 decembrie 2008
Partidul Liberal a organizat la 11 decembrie 2008 o conferinţă de presă în care şi-a expus poziţia pe marginea noului Cod al Învăţământului[]

Domeniul socio-culturalMass-media

La Anenii Noi şi Floreşti s-au desfăşurat conferinţele ordinare ale Filialelor PL
16 decembrie 2008
Duminică, 14 decembrie, au avut loc conferinţele ordinare ale Filialelor PL din raioanele Anenii Noi şi Floreşti. La Anenii Noi au participat delegaţiile organizaţiilor locale, vicepreşedintele Partidului Liberal Anatol Şalaru, preşedintele Filialei PL din Anenii Noi Vasile Păvălache, primarul comunei Floreni Valeriu Munteanu[]

Activitatea internă de partid

Alegerea noii conduceri a organizaţiei locale PL din sectorul Râşcani
15 decembrie 2008
Vineri, 12 decembrie, în cadrul Conferinţei organizaţiei locale a Partidului Liberal din sectorul Râşcani, municipiul Chişinău, a fost aleasă o conducere nouă[]

Activitatea internă de partid

Seminare regionale IRI cu participarea liderilor locali ai PL de la Leova şi Căuşeni
15 decembrie 2008
În perioada 13–14 decembrie curent, la Leova şi Căuşeni au fost organizate seminare regionale cu participarea preşedinţilor filialelor şi organizaţiilor locale ale Partidului Liberal[]

Activitatea internă de partid

Declaraţia PL cu privire la condamnarea refuzului CCA de a prelungi licenţa de emisie a ProTV Chişinău
11 decembrie 2008
Partidul Liberal condamnă refuzul Consiliului Coordonator al Audiovizualului de a prelungi licenţa de emisie a postului independent de televiziune ProTV Chişinău şi declară că aceasta nu are nici un temei legal, ci survine ca urmare a unei decizii politice arbitrare şi dictatoriale, luată la cel mai înalt nivel al statului, respectiv de către preşedintele Vladimir Voronin[]

Mass-media

Declaraţia PL privind Codul Învăţământului
11 decembrie 2008
Partidul Liberal consideră că proiectul Codului Învăţământului reprezintă un document amorf, prost structurat, elaborat într-un limbaj neadecvat la terminologia şi epistemologia educaţională modernă[]

Domeniul socio-cultural

Liberalii au participat la seminarele regionale ale IRI de la Edineţ şi Soroca
8 decembrie 2008
În perioada 6–7 decembrie, la Edineţ şi Soroca au avut loc seminare regionale cu participarea preşedinţilor organizaţiilor locale ale Partidului Liberal[]

Domeniul socio-cultural

Partidul Liberal îşi întăreşte poziţia şi la Orhei
8 decembrie 2008
Duminică, 7 decembrie, s-a desfăşurat conferinţa ordinară a Filialei PL din Orhei. La eveniment au participat delegaţiile organizaţiilor locale, în total peste 145 de persoane, preşedintele PL Mihai Ghimpu, preşedintele Filialei PL din Orhei Mihai Cârlig, alţi membri şi simpatizanţi ai PL din Orhei[]

Activitatea internă de partidActivitatea organizaţiei de tineret

Adunarea Generală a organizaţiei locale a PL din sectorul Ciocana a municipiului Chişinău a ales o nouă conducere
5 decembrie 2008
Joi, 4 decembrie, a avut loc Adunarea Generală a organizaţiei locale a Partidului Liberal din sectorul Ciocana, mun. Chişinău. Ordinea de zi aprobată de delegaţii la Adunare a cuprins realegerea preşedintelui, vicepreşedinţilor şi Biroului Permanent, dezbaterea problemelor legate de situaţia politică din Chişinău şi din republică[]

Activitatea internă de partid

Partidul Liberal a participat la expoziţia partidelor politice “Partide.md”
4 decembrie 2008
În perioada 3–4 decembrie, în cadrul expoziţiei partidelor politice “Partide.md”, Partidul Liberal şi-a prezentat platforma sa politică. La deschiderea evenimentului au fost prezenţi preşedintele Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, vicepreşedinţii Anatol Şalaru şi Corina Fusu[]

Activitatea internă de partidRelaţii interpartinice

Comunicat de presă privind intimidarea membrilor Partidului Liberal de către poliţie
3 decembrie 2008
Partidul Liberal protestează împotriva acţiunilor organelor de poliţie din teritoriu, care, sub pretextul verificării autenticităţii semnăturilor depuse de PL la Ministerul Justiţiei pentru reînregistrarea partidului, efectuează interogări ale membrilor PL din teritoriu[]

Atitudinea faţă de guvernareDrepturile şi libertăţile omului

Partidul Liberal denunţă şantajul energetic al Guvernului, prin intermediul Moldova-Gaz, împotriva locuitorilor Municipiului Chişinău
3 decembrie 2008
Partidul Liberal condamnă intenţia companiei “Moldova-Gaz” de a limita livrările de gaz către “Termocom” SA şi CET-uri sau de a le stopa cu desăvârşire[]

Politici guvernamentale

Tinerii Liberali au sărbătorit Aniversarea a 90-a a Marii Uniri
2 decembrie 2008
Luni, 1 decembrie, Organizaţia de Tineret a Partidului Liberal a organizat în Scuarul Teatrului Naţional de Operă şi Balet o manifestare culturală cu ocazia împlinirii a 90 de ani de la Marea Unire de la 1 decembrie 1918[]

Domeniul socio-culturalDrepturile şi libertăţile omuluiActivitatea organizaţiei de tineret

Partidul Liberal condamnă acţiunile ilegale ale grupării majoritare din CMC contra membrilor PL care deţin funcţii în cadrul Primăriei mun. Chişinău
2 decembrie 2008
Azi, 2 decembrie, şeful Direcţiei Sănătăţii din cadrul Primăriei mun. Chişinău, dl Mihai Moldovanu, a întâmpinat dificultăţi în timp ce voia să intre la locul său de lucru, din cauză că lacătul de la uşa Direcţiei Sănătăţii fusese schimbat şi Serviciul Pază de Stat blocase accesul în clădire[]

Administraţie publicăDrepturile şi libertăţile omului

La Cantemir şi Basarabeasca s-au desfăşurat conferinţele ordinare ale Filialelor PL
1 decembrie 2008
Duminică, 30 noiembrie, au avut loc conferinţe ordinare ale Filialelor Partidului Liberal din raioanele Cantemir şi Basarabeasca[]

Activitatea internă de partid

Seminar regional la Chişinău cu participarea membrilor Partidului Liberal
1 decembrie 2008
Duminică, 30 noiembrie, la Chişinău a avut loc seminarul regional cu participarea liderilor filialelor Partidului Liberal din 6 raioane ale Republicii Moldova[]

Activitatea internă de partid

Partidul Liberal a sărbătorit Aniversarea a 90-a a Marii Uniri
1 decembrie 2008
Partidul Liberal a sărbătorit astăzi, 1 decembrie, Aniversarea a 90-a a Marii Uniri prin depunerea de flori la monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt din centrul capitalei[]

Domeniul socio-culturalActivitatea organizaţiei de tineret

Declaraţie a PL cu privire la condamnarea atacurilor liderului PPCD împotriva postului Pro TV Chişinău
30 noiembrie 2008
Partidul Liberal condamnă atacurile recente ale liderului PPCD Iurie Roşca împotriva postului independent de televiziune Pro TV Chişinău şi le califică drept parte componentă a campaniei orchestrate de partidul comunist de guvernământ — PCRM împotriva mass-mediei independente, neafiliate politic, precum şi împotriva instituţiei libertăţii presei în Republica Moldova[]

Mass-media

La Chişinău a avut loc reuniunea Consiliului Central al PL
29 noiembrie 2008
Sâmbătă, 29 noiembrie curent, la Chişinău a avut loc reuniunea Consiliului Central al Partidului Liberal, cu participarea primarilor şi consilierilor PL aleşi în organele de administrare publică locală[]

Activitatea internă de partid

Partidul Liberal condamnă acţiunile poliţei municipale îndreptate împotriva persoanelor din cadrul echipelor electorale ale candidaţilor pentru Parlamentul României
27 noiembrie 2008
Marţi, 25 noiembrie, reprezentanţii organelor de poliţie din municipiul Chişinău au reţinut doi membri ai Partidului Liberal, care lipeau afişe electorale în sprijinul candidaturii lui Eugen Tomac la alegerile parlamentare din România, din 30 noiembrie curent[]

AlegeriDrepturile şi libertăţile omului

Declaraţia PL cu privire la Bugetul de stat pentru 2009 drept unul discriminatoriu, antipopular şi antisocial
27 noiembrie 2008
Partidul Liberal constată cu îngrijorare faptul că Bugetul de stat pentru anul 2009, adoptat recent de majoritatea comunistă din Parlament şi de aliaţii săi, se caracterizează prin profunde dezechilibre financiare, economice şi sociale, care sunt de natură să provoace stagnarea economică a R. Moldova[]

Politici guvernamentale

Partidul Liberal salută Declaraţia comună a Şefilor Misiunilor Statelor Membre ale Uniunii Europene, Delegaţiei Comisiei Europene şi Biroului Reprezentantului Special al Uniunii Europene
26 noiembrie 2008
Partidul Liberal salută Declaraţia comună a Şefilor Misiunilor Statelor Membre ale Uniunii Europene, Delegaţiei Comisiei Europene şi Biroului Reprezentantului Special al Uniunii Europene şi apreciază înalt interesul pe care îl manifestă statele europene pentru desfăşurarea unor alegeri democratice şi corecte în R. Moldova[]

Colaborarea internaţională

PL condamnă poziţia MAEIE al R. Moldova în legătură cu alegerile parlamentare din România
24 noiembrie 2008
Partidul Liberal condamnă poziţia negativă exprimată de Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene al R. Moldova în legătură cu desfăşurarea campaniei electorale pentru alegerile parlamentare din România de la 30 noiembrie 2008 şi pe teritoriul republicii noastre[]

AlegeriDrepturile şi libertăţile omului

Membrii PL din şapte raioane s-au întrunit la Bălţi la seminarul IRI Moldova
24 noiembrie 2008
Duminică, 23 noiembrie, la Bălţi a avut loc seminarul regional cu Partidul Liberal, organizat de Institutul Republican Internaţional (IRI). La seminar au participat reprezentanţii PL din şapte raioane, lideri ai PL din sate şi comune, preşedintele PL Mihai Ghimpu şi liderii mai multor Filiale ale PL[]

Alegeri

Adunarea Generală a organizaţiei locale Centru a PL a ales o conducere nouă
21 noiembrie 2008
La 20 noiembrie curent, a avut loc Adunarea Generală a organizaţiei locale din sectorul Centru al municipiului Chişinău a Partidului Liberal. Principalele puncte ale ordinii de zi au fost realegerea organelor de conducere ale organizaţiei locale şi dezbaterea situaţiei politice din municipiu şi din republică[]

Activitatea internă de partid

Apel al Partidului Liberal către Consiliul Ministerial OSCE de la Helsinki,ce se va desfăşura în perioada 4–5 decembrie 2008
21 noiembrie 2008
Partidul Liberal — principalul partid de opoziţie din Republica Moldova — a pledat întotdeauna pentru retragerea imediată, completă şi necondiţionată a trupelor militare ruse şi a armamentului şi muniţiilor de pe teritoriul R. Moldova[]

Securitate naţională

La Mulţi Ani, dragă Mihai Ghimpu!
19 noiembrie 2008
Preşedintele Partidului Liberal Mihai Ghimpu sărbătoreşte astăzi, 19 noiembrie, ziua sa de naştere, când împlineşte frumoasa vârstă de 57 de ani[]

Activitatea internă de partidDomeniul socio-cultural

Campania “De la uşă la uşă” în raionul Orhei
17 noiembrie 2008
Duminică, 16 noiembrie curent, Organizaţia de Tineret a Partidului Liberal (OTPL) a desfăşurat campania “De la uşă la uşă” în raionul Orhei. Sondajul a fost realizat de 40 de tineri[]

Domeniul socio-culturalActivitatea organizaţiei de tineret

Constituirea filialelor Organizatiei de Femei a Partidului Liberal (OFPL) la Balti, Telenesti si sectorul Buiucani, Chisinau
17 noiembrie 2008
La seminarul “Consolidarea capacitatilor politice ale femeilor din Partidul Liberal”, organizat de Institutul Republican International pe data de 8 noiembrie au participat doamne din Chisinau, sectorul Buiucani, orasul Balti si raionul Telenesti[]

Activitatea internă de partid

La Călăraşi, Donduşeni şi Soroca s-au desfăşurat conferinţele Filialelor PL
17 noiembrie 2008
Duminică, 16 noiembrie au avut loc conferinţe ordinare ale Filialelor Partidului Liberal din raioanele Călăraşi, Donduşeni şi Soroca, la care au participat în total peste 500 de persoane[]

Activitatea internă de partidActivitatea organizaţiei de tineret

Partidul Liberal a comemorat 8 ani de la păşirea în nemurire a eroului naţional Gheorghe Ghimpu | 
14 noiembrie 2008
Joi, 13 noiembrie, s-au împlinit 8 ani de la moartea unuia din întemeietorii Mişcării de Eliberare Naţională din R. Moldova — Gheorghe Ghimpu[]

Domeniul socio-cultural

Declaraţia PL cu privire la abuzul Procuraturii municipiului Chişinău şi Curţii de Apel de interzicere a manifestaţiilor PL din timpul Summit-ului CSI
14 noiembrie 2008
Partidul Liberal condamnă acţiunile Procuraturii municipiului Chişinău şi Curţii de Apel de interzicere a acţiunilor de protest ale PL, organizate în timpul Summit-ului CSI ce se desfăşoară la Chişinău[]

Drepturile şi libertăţile omuluiProblema Transnistreană

Partidul Liberal a cerut retragerea armatei ruse în faţa Ambasadei Rusiei la Chişinău
13 noiembrie 2008
În deschiderea lucrărilor summit-ului CSI la Chişinău, câteva sute de membri şi simpatizanţi ai PL au pichetat sediul Ambasadei Federaţiei Ruse în semn de protest faţă de prezenţa forţelor militare ruse pe teritoriul din stânga Nistrului[]

Problema TransnistreanăSecuritate naţională

Tinerii Liberali au desfăşurat campania “De la uşă la uşă” la Edineţ
12 noiembrie 2008
Duminică, 9 noiembrie curent, Organizaţia de Tineret a Partidului Liberal (OTPL) a desfăşurat campania “De la uşă la uşă” în raionul Edineţ[]

AlegeriDomeniul socio-culturalActivitatea organizaţiei de tineret

Partidul Liberal susţine candidaturile lui Eugen Tomac şi Viorel Badea pentru Parlamentul României
12 noiembrie 2008
Marţi, 12 noiembrie, la Hotelul LEOGRAND a avut loc lansarea oficială a programului electoral al candidatului Partidului Democrat-Liberal din România pentru Camera Deputaţilor a Parlamentului României, Eugen Tomac, în colegiul Europa de Est şi Asia[]

Alegeri

Consilierii Liberali au suspendat pichetarea “Moldova-Gaz”
12 noiembrie 2008
Marţi, 11 noiembrie, consilierii liberali au continuat protestele în faţa întreprinderii “Moldova-Gaz” împotriva sistării livrărilor de gaze naturale către SA “Termocom” şi a privării de energie termică a consumatorilor din mun. Chişinău. La acţiune s-au alăturat cetăţenii municipiului şi susţinătorii PL[]

Politici guvernamentale

Partidul Liberal susţine revendicările profesorilor
11 noiembrie 2008
Partidul Liberal susţine acţiunile de protest ale profesorilor care cer majorarea salariului minim până la 900 de lei din luna ianuarie anul viitor, iar din luna iulie — până la minimul de existenţă[]

Domeniul socio-culturalPolitici tarifare

Consilierii liberali au pichetat întreprinderea “Moldova-Gaz”
10 noiembrie 2008
Luni, 10 noiembrie, consilierii municipali din partea Partidului Liberal au protestat împotriva acţiunilor întreprinderii “Moldova-Gaz” de sistare a livrării gazelor naturale către SA “Termocom”, ceea ce a cauzat debranşarea de la sursa termică a sectoarelor Buiucani şi Centru, precum şi a suburbiilor municipiului Chişinău[]

Politici guvernamentale

Au avut loc conferinţe ale organizaţiilor PL din Leova şi Sângerei
10 noiembrie 2008
Sâmbătă, 8 noiembrie, la Leova şi Sângerei au avut loc conferinţe ordinare ale Filialelor Partidului Liberal[]

Activitatea internă de partid

Partidul Liberal este o forţă puternică şi în nordul republicii
10 noiembrie 2008
Duminică, 9 noiembrie, au avut loc conferinţele organizaţiilor PL din Făleşti, Glodeni şi Râşcani[]

Activitatea internă de partid

Apel al Partidului Liberal către partidele politice şi societatea civilă din Republica Moldova
10 noiembrie 2008
Partidul Liberal va organiza o acţiune de protest împotriva prezenţei forţelor armate ruse pe teritoriul Republicii Moldova, la 13 noiembrie curent, când se vor deschide la Chişinău lucrările summit-ului CSI, eveniment la care va participa şi premierul rus Vladimir Putin[]

Problema Transnistreană

Au fost constituite inca 9 filiale ale Organizatiei de Femei a Partidului Liberal
5 noiembrie 2008
“Consolidarea capacitatilor politice ale femeilor partidului Liberal” a fost tema seminarelor organizate de Institutul Republican International in Moldova pe datele de 27 septembrie, 25 si 26 octombrie. La aceste seminare au participat femei din 9 raioane din Republica Moldova[]

Activitatea internă de partid

La Cantemir s-au desfăşurat campania “De la uşă la uşă” şi întâlnirea aleşilor locali din raion
4 noiembrie 2008
Duminică, 2 noiembrie, Organizaţia de Tineret a Partidului Liberal (OTPL) a desfăşurat campania “De la uşă la uşă” în raionul Cantemir. Acţiunea a coincis cu desfăşurarea întâlnirii aleşilor locali din raionul Cantemir, la care a participat şi vicepreşedintele PL, Primarul General al municipiului Chişinău Dorin Chirtoacă[]

Activitatea internă de partidActivitatea organizaţiei de tineret

Biroul Permanent al PL s-a întrunit în şedinţă
4 noiembrie 2008
Luni, 3 noiembrie, a avut loc şedinţa Biroului Permanent al Partidului Liberal. Biroul Permanent a abordat mai multe subiecte, inclusiv activitatea filialelor partidului din teritoriu şi deplasarea membrilor Biroului Permanent în raioanele de care sunt responsabili[]

Activitatea internă de partidActivitatea organizaţiei de tineret

Organizaţia Liceenilor a Partidului Liberal
3 noiembrie 2008
Sâmbătă, 1 noiembrie, a avut loc şedinţa ordinară a Organizaţiei Liceenilor a Partidului Liberal. La şedinţă au participat elevi de la mai multe instituţii preuniversitare din capitală — “Dante Aligheri”, “Ion Creangă”, “Nicolae Iorga”, “Gheorghe Asachi”, “George Călinescu”, “Lucian Blaga” şi “Petru Rareş”[]

Domeniul socio-culturalActivitatea organizaţiei de tineret

Liberalii îşi consolidează forţele
3 noiembrie 2008
Duminică, 2 noiembrie a avut loc şedinţa Organizaţiei Partidului Liberal din sectorul Buiucani al municipiului Chişinău. La şedinţă au participat peste 150 de persoane[]

Activitatea internă de partid

Şedinţa Filialei Partidului Liberal din Căuşeni
3 noiembrie 2008
Duminică, 2 noiembrie a avut loc şedinţa ordinară a Filialei Partidului Liberal din Căuşeni. La şedinţă au participat Mihai Ghimpu, preşedintele Partidului Liberal, Iurie Turtureanu, preşedintele Filialei PL din Căuşeni, consilier raional, Svetlana Savcenco, preşedinta Organizaţiei de Femei a PL din Căuşeni, membri ai partidului din raion[]

Activitatea internă de partid

PL salută recomandările Comisiei de la Veneţia şi OSCE privind necesitatea de a elimina limitările din legislaţia electorală a R.Moldova
31 octombrie 2008
Partidul Liberal salută recomandările Comisiei de la Veneţia şi OSCE privind necesitatea de a elimina limitările din legislaţia electorală a R.Moldova, impuse de guvernarea comunistă[]

AlegeriColaborarea internaţională

Tinerii Liberali comemorează pe Ion şi Doina Aldea Teodorivici | 
30 octombrie 2008
Astăzi, 30 octombrie, tinerii liberali au comemorat 16 ani de la stingerea din viaţă a lui Ion şi Doina Aldea Teodorovici. Peste 50 de tineri au vizitat mormântul artiştilor Aldea Teodorovici din Cimitirul Armenesc pentru a depune flori şi pentru a ţine un moment de reculegere în memoria celor doi promotori ai ideii românismului[]

Domeniul socio-culturalActivitatea organizaţiei de tineret

La Tighina flacăra românismului rămâne aprinsă!
28 octombrie 2008
La sfârşitul săptămânii trecute, Liceul Teoretic “Alexandru cel Bun” din Tighina a aniversat 20 de ani. Pe bună dreptate motto-ul acestei instituţii este: “Niciodată lucrurile mari nu sunt realizate fără dificultăţi mari” (Voltaire)[]

Domeniul socio-culturalDrepturile şi libertăţile omuluiProblema Transnistreană

A fost constituită Filiala Partidului Liberal din Nisporeni
27 octombrie 2008
Duminică, 26 octombrie, la Nisporeni a avut loc Conferinţa de constituire a Filialei Partidului Liberal din raion. La eveniment au participat peste 200 de persoane, preşedintele PL Mihai Ghimpu, vicepreşedintele Dorin Chirtoacă, profesori, jurişti, medici, contabili, tineri şi oameni în etate[]

Activitatea internă de partid

OTPL a desfăşurat campania “De la uşă la uşă” la Ungheni
27 octombrie 2008
Duminică, 26 octombrie curent, Organizaţia de Tineret a Partidului Liberal (OTPL) a desfăşurat campania “De la uşă la uşă” în raionul Ungheni. La acţiune au participat 85 de tineri de la OTPL, dar şi liderii Filialei Ungheni a PL[]

AlegeriDomeniul socio-culturalActivitatea organizaţiei de tineret

Informaţie cu privire la dosarul administrativ din Drochia întocmit în ziua desfăşurării Caravanei “Retragerea Armatei Ruse de pe teritoriul RM”
24 octombrie 2008
Astăzi, 24 octombrie 2008, Judecătoria raionului Drochia a examinat dosarul administrativ intentat de Comisariatul de poliţie din Drochia pe numele Violetei Roşca, preşedintele Filialei din Drochia a Partidului Liberal[]

Atitudinea faţă de guvernareDrepturile şi libertăţile omului

Comunicat de presă al PL privind atacurile fracţiunii PPCD din Parlamentul RM împotriva postului independent de televiziune Pro TV Chişinău
24 octombrie 2008
Partidul Liberal condamnă presiunile politice şi atacurile furibunde la care este supus în ultima perioadă postul independent de televiziune ProTV Chişinău din partea regimului comunist şi a acoliţilor săi, inclusiv interpelarea din data de 23 octombrie a fracţiunii PPCD în Parlament[]

Mass-media

Declaraţia PL cu privire la dezinformarea Parlamentului de către viceministrul de interne Valentin Zubic
22 octombrie 2008
Partidul Liberal califică informaţia prezentată Parlamentului RM, la 15 octombrie 2008, de vice-ministrul Afacerilor Interne, dl Zubic, ca răspuns la interpelarea deputatului Vitalia Pavlicenco cu privire la comportamentul organelor de poliţie în timpul Caravanei “Retragerea Armatei Ruse de pe teritoriul RM” din 5 octombrie, drept tentativă de dezinformare a Parlamentului şi a opiniei publice[]

Domeniul socio-culturalDrepturile şi libertăţile omului

Apel al Partidului Liberal către Parlamentul European, Comisia Europeană, Consiliul Europei, Ambasadele străine şi organizaţiile internaţionale acreditate în Republica Moldova
22 octombrie 2008
Evenimentele care au avut loc în ultima perioadă în R.Moldova constituie acţiuni de o gravitate deosebită, fără precedent în R.Moldova şi caracteristice doar unui stat în care drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului sunt călcate în picioare, iar instituţiile statului şi justiţia funcţionează împotriva cetăţenilor[]

Domeniul socio-culturalDrepturile şi libertăţile omuluiProblema Transnistreană

Tinerii Liberali au desfăşurat campania “De la uşă la uşă” la Nisporeni
21 octombrie 2008
Duminică, 19 octombrie curent, Organizaţia de Tineret a Partidului Liberal (OTPL) a desfăşurat campania “De la uşă la uşă” în raionul Nisporeni. La acţiune au participat 75 de tineri de la OTPL[]

AlegeriDomeniul socio-culturalActivitatea organizaţiei de tineret

Liderii PL din teritoriu au participat la Atelierul naţional “Planificarea strategică pentru alegerile parlamentare din 2009”
20 octombrie 2008
La 18 şi 19 octombrie, Institutul Republican Internaţional (IRI) şi Agenţia SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID) au organizat pentru preşedinţii Filialelor PL din republică Atelierul naţional “Planificarea strategică pentru alegerile parlamentare din 2009”[]

Alegeri

Adunarea Generală a filialei Durleşti a PL
13 octombrie 2008
Vineri, 10 octombrie, a avut loc Adunarea Generală a filialei Durleşti a PL, la care au participat vicepreşedinţii PL Anatol Şalaru şi Dorin Chirtoacă, precum şi şeful Departamentului Organizatoric (DO) al PL Ion Apostol[]

Activitatea internă de partid

Hânceştiul este pregătit pentru Schimbare!
13 octombrie 2008
Duminică, 12 octombrie, a avut loc conferinţa filialei PL din Hânceşti. Intelectuali şi ţărani, tineri şi oameni în etate aşteptau acest eveniment pentru că, au afirmat ei, Partidul Liberal este unica formaţiune politică credibilă, capabilă să aducă Schimbarea în 2009[]

Activitatea internă de partid

Declaraţie a PL privind abuzurile poliţiei împotriva jurnaliştilor ProTV Chişinău
10 octombrie 2008
Partidul Liberal condamnă agresarea brutală de către mai mulţi poliţişti ai Comisariatului Buiucani a cameramanului Pro TV Chişinău care a filmat startul Caravanei “Retragerea Armatei Ruse de pe teritoriul Republicii Moldova” duminică, 5 octombrie[]

Drepturile şi libertăţile omuluiMass-media

Comunicat de presa al PL privind pichetarea Preşedinţiei de către consilierii fracţiunii Partidului Liberal
10 octombrie 2008
Vineri, 10 octombrie, consilierii fracţiunii Partidului Liberal din Consiliul Municipal Chişinău au pichetat Preşedinţia Republicii Moldova în semn de protest faţă de abuzurile grave comise de organele de poliţie în mai multe cazuri de rezonanţă[]

Atitudinea faţă de guvernareDomeniul socio-culturalDrepturile şi libertăţile omului

Comunicat de presă al Partidului Liberal
7 octombrie 2008
Astăzi, în jurul orei 17.00, preşedintele Filialei Orhei a Partidului Liberal, dl Mihai Cârlig, a fost reţinut de către poliţia din Orhei pe motivul că a organizat mitingul din cadrul Caravanei “Retragerea Armatei Ruse de pe teritoriul Republicii Moldova” la 5 octombrie 2008[]

Drepturile şi libertăţile omului

Apel al Partidului Liberal către cetăţenii Republicii Moldova vorbitori de limbă rusă
7 octombrie 2008
Partidul Liberal califică incidentul regretabil de la Bălţi din cadrul Caravanei “Retragerea armatei ruse de pe teritoriul Republicii Moldova” drept o acţiune inspirată de Partidul Comuniştilor şi supravegheată minuţios pe tot parcursul ei de către organele de menţinere a ordinii publice de la Bălţi[]

Domeniul socio-culturalProblema Transnistreană

Caravana “Retragerea armatei ruse de pe teritoriul Republicii Moldova” s-a desfăşurat cu success
6 octombrie 2008
Duminică, 5 octombrie, Partidul Liberal a organizat pe întreg teritoriul Republicii Moldova Caravana “Retragerea armatei ruse din RM”. Deşi poliţia a făcut tot posibilul pentru a obstrucţiona deplasarea membrilor şi simpatizanţilor PL în teritoriu, dar şi pentru a împiedica parcarea celor 50 de autoturisme ale PL în Piaţa Marii Adunări Naţionale, acţiunea s-a desfăşurat cu succes[]

Domeniul socio-culturalProblema Transnistreană

Comunicat de presă al PL privind actualizarea informaţiei despre pichetarea Ambasadei Ruse
5 octombrie 2008
Caravana “Retragerea Armatei Ruse de pe teritoriul Republicii Moldova” a început cu întârziere faţă de ora anunţată iniţial, din cauza blocării accesului în Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău a maşinilor antrenate în Caravană, de către organele de poliţie[]

Domeniul socio-cultural

Comunicat de presă al PL privind desfăşurarea Caravanei “Retragerea Armatei Ruse de pe teritoriul Republicii Moldova”
5 octombrie 2008
Acţiunea a început în Piaţa Marii Adunări Naţionale, unde s-au adunat membrii şi simpatizanţii Partidului Liberal, care protestează împotriva prezenţei militare a Federaţiei Ruse pe teritoriul RM şi cer retragerea ei necondiţionată, imediată şi completă[]

Domeniul socio-culturalDrepturile şi libertăţile omului

Comunicat de presă al PL privind reţinerea de către poliţie a participanţilor la Caravana “Retragerea Armatei Ruse de pe teritoriul RM”
5 octombrie 2008
Partidul Liberal aduce la cunoştinţă faptul că în jurul orei 16.20, în baza unei dispoziţii eliberate de Comisariatul de Poliţie al sectorului Buiucani, reprezentantul Poliţiei Rutiere, dl Bortă, l-a reţinut şi l-a transportat la Comisariatul de Poliţie al sectorului Buiucani pe dl Ion Postolache, preşedintele Filialei c. Tohatin a PL[]

Domeniul socio-culturalDrepturile şi libertăţile omului

Caravana “Retragerea armatei ruse din Republica Moldova”
3 octombrie 2008
Partidul Liberal desfăşoară duminică, 5 octombrie, Caravana “Retragerea armatei ruse din Republica Moldova”. Startul va avea loc la ora 9.00, în Piaţa Marii Adunări Naţionale[]

Domeniul socio-culturalProblema Transnistreană

Declaraţia PL privind necesitatea retragerii complete, necondiţionate şi imediate a Armatei Ruse de pe teritoriul R.Moldova
1 octombrie 2008
Partidul Liberal a avut în decursul anilor o poziţie fermă şi univocă în ceea ce priveşte necesitatea respectării necondiţionate de către Federaţia Rusă a angajamentelor sale internaţionale, asumate în momentul acceptării Rusiei ca membru al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei şi la Summitul OSCE de la Istanbul din anul 1999[]

Problema TransnistreanăSecuritate naţională

Rezultatele “Cursei Păcii”
24 septembrie 2008
La 20 septembrie, în parcul “Valea Morilor” a avut loc competiţia cultural-sportivă “Cursa Păcii”, dedicată Zilei Internaţionale a Păcii. La eveniment au participat 7 echipe[]

Domeniul socio-culturalActivitatea organizaţiei de tineret

Campania “De la uşă la uşă” în Şoldăşneşti
24 septembrie 2008
Această acţiune a fost organizată de către reprezentanţii OTPL din Şoldăneşti şi Chişinău, la ea participând în total 64 de persoane[]

AlegeriDomeniul socio-culturalActivitatea organizaţiei de tineret

Constituirea Organizaţiei Teritoriale Dubăsari a Partidului Liberal
22 septembrie 2008
Duminică, 21 septembrie, a avut loc conferinţa de constituire a Organizaţiei Teritoriale a PL din raionul Dubăsari. La eveniment au participat preşedintele PL Mihai Ghimpu, vicepreşedintele PL Dorin Chirtoacă[]

Activitatea internă de partid

Comunicat de presă al Organizaţiei de Tineret a Partidului Liberal
19 septembrie 2008
În data de 20 septembrie 2008, ora 11:00, în parcul “Valea Morilor” se va desfăşura competiţia cultural-sportivă “Cursa Păcii”, dedicată Zilei Internaţionale a Păcii[]

Domeniul socio-culturalActivitatea organizaţiei de tineret

Tinerii Liberali au desfăşurat campania “De la uşă la uşă”
18 septembrie 2008
Pe data de 14 septembrie curent, Organizaţia de Tineret a Partidului Liberal (OTPL) în colaborare cu Institutul Naţional Democratic (NDI) a organizat campania “De la uşă la uşă”[]

AlegeriDomeniul socio-culturalActivitatea organizaţiei de tineret

PL îşi consolidează organizaţiile în nordul republicii
16 septembrie 2008
Duminică, 14 septembrie, au avut loc Conferinţa de constituire a Filialei Partidului Liberal din raionul Edineţ şi Conferinţa Organizaţiei Municipale a PL din Bălţi[]

Activitatea internă de partidActivitatea organizaţiei de tineret

Liderii PL din capitală şi din teritoriu s-au reunit în cadrul Şedinţei Consiliului Central
15 septembrie 2008
Sâmbătă, 13 septembrie, a avut loc Şedinţa Consiliului Central al Partidului Liberal la care au participat membrii Consiliului Central, Mihai Ghimpu, Preşedintele Partidului Liberal, Dorin Chirtoacă, vicepreşedinte, membrii Biroului Permanent şi liderii Filialelor PL[]

Activitatea internă de partidActivitatea organizaţiei de tineret

Femeile Liberale la şcoala de vară
10 septembrie 2008
În perioada 5–7 septembrie, 2008, femeile membre ale Partidului Liberal din Chisinau, Anenii-Noi, Basarabeasca, Briceni, Cahul, Cantemir, Calarasi, Causeni, Criuleni, Donduseni, Drochia, Edinet, Floresti, Glodeni, Hancesti, Ialoveni, Leova, Nisporeni, Ocnita, Orhei, Rascani, Sangerei, Straseni, Soldanesti si Ungeni au participat la Scoala de Vara cu tema: “Imbunatatirea capacitatilor de lider si de comunicare politica”[]

Activitatea internă de partidDrepturile şi libertăţile omului

Liderii din teritoriu ai PL şi Tineretul Liberal s-au odihnit la mare, la invitaţia Preşedintelui României
9 septembrie 2008
La invitaţia şi prin grija Preşedinţiei României, liderii Partidului Liberal din teritoriu, în frunte cu preşedintele formaţiunii Mihai Ghimpu, precum şi membrii Organizaţiei de Tineret a PL au petrecut săptămâna trecută un sejur la mare, în staţiunea “Briza Mării” din Eforie Sud, judeţul Constanţa[]

Colaborarea internaţionalăActivitatea organizaţiei de tineret

Comunicat de presa al PL privind sustinerea protestatarilor din sfera invatamantului
3 septembrie 2008
Partidul Liberal isi declara sprijinul sau integral pentru protestele legitime ale lucratorilor din domeniul invatamantului, care se desfasoara in aceasta perioada in fata sediului Guvernului Republicii Moldova[]

Domeniul socio-cultural

Comunicat de presa al Partidului Liberal
3 septembrie 2008
Partidul Liberal felicita redactia postului de televiziune ProTV Chisinau cu prilejul implinirii a 9 ani de existenta si de activitate deosebit de rodnica in Republica Moldova[]

Mass-media

Declaraţie PL privind condamnarea recunoaşterii unilaterale de către Federaţia Rusă a independenţei Osetiei de Sud şi Abhaziei
26 august 2008
Partidul Liberal consideră că recunoaşterea unilaterală de către Federaţia Rusă a independenţei Osetiei de Sud şi Abhaziei constituie o încălcare cinică şi deliberată a dreptului internaţional[]

Politica externă / integrare europeanăProblema Transnistreană

Tinerii Liberali la Şcoala de Vară
26 august 2008
Sub înaltul patronaj al Preşedintelui României, Traian Băsescu, cea de-a treia ediţie a Şcolii de Vară “Comunităţi româneşti şi identitate europeană” s-a desfăşurat în acest an la Sulina şi a reunit aproximativ 150 de tineri etnici români[]

Colaborarea internaţionalăDomeniul socio-culturalActivitatea organizaţiei de tineret

Tinerii Liberali au vizitat Ţara, la invitaţia Preşedintelui României, Traian Băsescu
25 august 2008
În perioada 16–22 august, 50 de Tineri Liberali din Republica Moldova au petrecut un sejur de neuitat în staţiunea Cheile Buţii din Hunedoara, la invitaţia Preşedintelui României Traian Băsescu[]

Colaborarea internaţionalăDomeniul socio-culturalActivitatea organizaţiei de tineret

Partidul Liberal susţine iniţiativa României de creare a unui mecanism european de soluţionare a conflictelor îngheţate
21 august 2008
Agresiunea militară a Rusiei împotriva Georgiei a relevat întregii comunităţi internaţionale natura mincinoasă a forţelor de pace ruse, impuse în perimetrul conflictelor îngheţate din Caucaz şi Republica Moldova, precum şi obiectivele strategice adevărate pe care Rusia le urmăreşte prin impunerea acestor forţe zise de “pace”[]

Securitate naţională

Partidul Liberal ajută sinistraţii din Ştefan Vodă
18 august 2008
Partidul Liberal continuă să-şi concentreze eforturile întru ajutorarea populaţiei afectate de inundaţii[]

Domeniul socio-culturalSituaţii excepţionaleActivitatea organizaţiei de tineret

Declaraţie PL privind necesitatea ieşirii R.Moldova din CSI
15 august 2008
Agresiunea militară rusă, care a oripilat întreaga lume şi a fost condamnată cu vehemenţă de Consiliul de Securitate al ONU, de liderii tuturor statelor Uniunii Europene, reprezintă o barbarie în secolul XXI şi plasează Rusia în afara dreptului internaţional şi a normelor de convieţuire civilizată între popoare[]

Problema TransnistreanăSecuritate naţională

PL discută cu liberalii din Parlamentul European despre libera circulaţie în UE a cetăţenilor R.Moldova
15 august 2008
Mihai Ghimpu a dat asigurări că PL are tot sprijinul grupului liberal din Parlamentul European şi că în cel mult trei ani după ce liberalii vor ajunge la guvernare toţi cetăţenii din Moldova vor putea circula liber în spaţiul Schengen[]

Colaborarea internaţionalăDrepturile şi libertăţile omuluiPolitica externă / integrare europeană

Comunicatul de presă al PL privind participarea tinerilor liberali la Festivalul Internaţional “Vara cu Aromă Studenţească”
13 august 2008
În perioada 1–8 august curent, Târgu-Jiu a găzduit Festivalul Internaţional “Vara cu Aromă Studenţească”, organizat de Liga Studenţilor a Universităţii “Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu[]

Colaborarea internaţionalăActivitatea organizaţiei de tineret

Comunicat de presă al PL privind pichetarea Ambasadei Federaţiei Ruse şi a Guvernului RM în legătură cu evenimentele din Georgia
11 august 2008
Astăzi, 11 august 2008, membrii Partidului Liberal au pichetat Ambasada Federaţiei Ruse şi Guvernul Republicii Moldova, pentru a-şi exprima sprijinul faţă de poporul Georgiei, care se confruntă cu agresiunea rusă, precum şi pentru a condamna indiferenţa guvernării comuniste faţă de acţiunile de încălcare flagrantă a integrităţii teritoriale şi suveranităţii Georgiei[]

Securitate naţională

Declaratie privind activitatea fractiunii Partidului Liberal in Consiliul Municipal Chisinau pe parcursul unui an de mandate
7 august 2008
In urma alegerilor locale din 2007, Partidul Liberal (PL) a castigat cu 18% de voturi valabil exprimate, 11 mandate in Consiliul Municipal Chisinau (CMC). Fiind cea mai numeroasa fractiune dupa fractiunea PCRM, PL si-a asumat formarea Coalitiei Democratice in cadrul CMC[]

Administraţie publicăPolitici guvernamentaleRelaţii interpartinice

Declaraţia PL privind susţinerea principiului de integritate teritorială a Georgiei
7 august 2008
Partidul Liberal urmăreşte cu atenţie evoluţia situaţiei din regiunile separatiste (Abhazia şi Osetia de Sud) de pe teritoriul Georgiei şi constată cu regret că în ultimul timp au loc din ce în ce mai multe provocări la adresa securităţii şi integrităţii teritoriale georgiene, cu participarea directă sau indirectă a Federaţiei Ruse[]

Securitate naţională

Constituirea Filialelor Cahul si Leova a Organizatiei de femei a Partidului Liberal (OFPL)
4 august 2008
In urma Conferintei de constituire a OFPL, filiala Cahul, presedinta a filialei a fost aleasa Galina Hancu, iar vicepresedinte — Victoria Ivancioglo, Aliona Serbina si Ala Bercaru. Secretara coordonator este Alina Burlacu[]

Activitatea internă de partid

Partidul Liberal este alături de sinistraţii din Republica Moldova
4 august 2008
Partidul Liberal îşi exprimă compasiunea faţă de tragedia sinistraţilor din Republica Moldova, concentrându-şi atenţia şi eforturile întru susţinerea lor[]

Domeniul socio-culturalSituaţii excepţionaleActivitatea organizaţiei de tineret

Declaraţie privind îngrădirea dreptului la studii universitare în Republica Moldova
4 august 2008
Partidul Liberal constată faptul că politica guvernării comuniste de intervenţie abuzivă în activitatea instituţiilor de învăţământ contravine principiilor prevăzute de Constituţia RM[]

Domeniul socio-cultural

Numărul membrilor Partidului Liberal este în continuă creştere
28 iulie 2008
Duminică, 27 iulie, au avut loc Conferinţele Filialelor Teritoriale ale Partidului Liberal din raioanele Teleneşti şi Ialoveni[]

Activitatea internă de partid

Buletinul Informativ “Partidul Liberal” a fost prezentat cititorilor
28 iulie 2008
Guvernarea comunistă pentru a se menţine la putere continuă să folosească maşinăria sovietică, manipulând cu cetăţenii prin intermediul Companiei Publice “Teleradio-Moldova”, “NIT” şi “Prime tv” etc.[]

Atitudinea faţă de guvernareMass-media

Constituirea organizatiilor de Femei a Partidului Liberal, filiala Drochia si filiala Donduseni
26 iulie 2008
In cadrul intalnirii de la Drochia au fost create filialele Drochia si Donduseni ale Organizatiei de Femei a Partidului Liberal (OFPL)[]

Activitatea internă de partid

Declaraţie a Partidului Liberal privind necesitatea urgentării reformelor în Republica Moldova
24 iulie 2008
În cadrul şedinţei Comisiei Naţionale pentru Integrare Europeană, din 17 iulie, preşedintele republicii a propus ca “autorităţile Uniunii Europene să aprobe mandatul pentru desfăşurarea negocierilor cu RM asupra noului acord comunitar până la alegerile parlamentare din 2009”[]

Politica externă / integrare europeană

Comunicat de presă al Partidului Liberal privind propunerea PLDM de instituire a Consiliului pentru Dialog şi Cooperare
23 iulie 2008
În cadrul Şedinţei Biroului Permanent al PL din 21 iulie, pe lângă alte chestiuni care au figurat pe ordinea de zi, a fost examinată şi scrisoarea conducerii PLDM, adresată PL în data de 16 iulie curent[]

Relaţii interpartinice

Tinerii Liberali s-au întâlnit cu tineri din stânga Nistrului
21 iulie 2008
În perioada 14–19 iunie, la Vadul lui Vodă a avut loc Şcoala de Vară “Politica externă a RM pe malul Nistrului”, organizată de Asociaţia pentru Politică Externă, cu suportul Ambasadei Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord în RM[]

Activitatea internă de partidColaborarea internaţionalăActivitatea organizaţiei de tineret

Declaraţiile mincinoase ale liderilor PSD
18 iulie 2008
Partidul Liberal declară că Dumitru Braghiş şi Eduard Muşuc dezinformează opinia publică atunci când învinuiesc PL că ar defăima PSD[]

Administraţie publicăRelaţii interpartinice

Partidul Liberal condamnă maltratarea de către forţele de ordine a bătrânilor protestatari
16 iulie 2008
Partidul Liberal condamnă acţiunile brutale ale Poliţiei municipiului Chişinău săvârşite ieri, 15 iulie, împotriva bătrânilor protestatari, membri ai Organizaţiei “ Salvgardare”, care au manifestat pe străzile adiacente Preşedinţiei şi Guvernului[]

Politici guvernamentalePolitici tarifare

Declaraţie privind activitatea Parlamentului RM
14 iulie 2008
Partidul Liberal califică activitatea Parlamentului drept una iresponsabilă şi defectuoasă, situaţie generată de coaliţia comunistă condusă de PCRM. Degradarea actului legislativ este confirmat de nivelul scăzut de încredere a populaţiei în Parlament (27,5%, conform Barometrului de opinie publică din aprilie 2008), precum şi de numărul crescând al acţiunilor de protest ce au loc în faţa legislativului[]

Administraţie publicăPolitici guvernamentale

Mesaj din partea Partidului Liberal adresat poporului francez cu ocazia Zilei Naţionale a Republicii Franceze
14 iulie 2008
Partidul Liberal din Moldova transmite cele mai cordiale felicitări poporului francez cu prilejul Zilei Naţionale a Franţei, dorindu-i prosperitate, fericire şi împlinirea idealurilor sale naţionale[]

Colaborarea internaţionalăDomeniul socio-cultural

Comunicat de presă cu privire la foştii membri ai PSD si PPCD care se înscriu in PL, dezamăgiţi de deciziile politice ale liderilor acestor formaţiuni politice
11 iulie 2008
Distrugerea coaliţiei democratice din Consiliul Municipal Chişinău de către fracţiunea PSD a determinat pe mulţi membri să părăsească această formaţiune politică şi să adere la Partidul Liberal[]

Administraţie publică

Comunicat de presă privind întrevederea Ministrului de Externe al Republicii Polone, Radoslav Sikorski, cu unii lideri ai partidelor politice din RM
11 iulie 2008
Ministrul de Externe al Republicii Polone, Radoslav Sikorski, în cadrul vizitei sale în Republica Moldova, la 11 iulie curent, după întâlnirea cu conducerea republică, a avut o întrevedere şi cu unii lideri ai partidelor politice din RM, inclusiv şi cu Preşedintele PL, Mihai Ghimpu[]

Colaborarea internaţionalăPolitica externă / integrare europeană

PL şi PD-L din România au pus bazele unui acord de colaborare
9 iulie 2008
La sfârşitul săptămânii trecute vicepreşedinţii PL, Dorin Chirtoacă şi Anatol Şalaru au avut o întrevedere cu liderii PD-L din România — Emil Boc, Teodor Stolojan, Vasile Blaga, Liviu Negoiţă ş.a.[]

Relaţii interpartinice

Declaraţie privind eşecul Guvernului Greceanîii în primele 100 zile de activitate
9 iulie 2008
Partidul Liberal remarcă faptul că Guvernul RM sub conducerea Z. Greceanîi a acţionat pe o perioadă de 100 de zile în contradicţie cu responsabilităţile asumate în Planul de Guvernare, “Progres şi Integrare”, planificat spre realizare în perioada 2008–2009[]

Atitudinea faţă de guvernare

Tinerii Liberali în excursie
8 iulie 2008
La finele săptămânii trecute, 4–5 iulie curent, Departamentul cultură şi divertisment al Organizaţiei de Tineret a PL, a organizat pentru tinerii liberali, în număr de 55 de persoane, o excursie la Orheiul Vechi şi localitatea Ţipova (Mănăsirea Ţipova)[]

Domeniul socio-culturalActivitatea organizaţiei de tineret

Au fost constituite Filialele PL în Briceni şi Ocniţa
8 iulie 2008
Duminică, 6 iulie, la Briceni şi Ocniţa au avut loc conferinţe de constituire a Filialelor PL din aceste raioane. Au fost alese organele de conducere: Consiliile Teritorilale; Comisiile de Cenzori şi Comitetele Executive ale acestor Organizaţii[]

Activitatea internă de partid

Comunicat de presă privind cheltuielile iresponsabile şi iraţionale din Fondul de rezervă a Guvernului pentru anul 2008
30 iunie 2008
Partidul Liberal acuză guvernarea comunistă de gestionarea iraţională şi necorespunzătoare a surselor financiare din Fondul de rezervă a Guvernului pentru anul 2008[]

Politici guvernamentalePolitici tarifare

Comunicat de presă al Partidului Liberal
27 iunie 2008
În data de 28 iunie curent, ora 10:00, Organizaţia de Tineret a Partidului Liberal va desfăşura un Flash-mob sub forma unui Lanţ Viu al Memoriei care va fi ţinut în faţa Preşedinţiei Republicii Moldova în timp ce vor arde lumânările aprinse în memoria celor care au murit în urma ocupaţie şi a regimului comunist sovietic de după[]

Domeniul socio-culturalActivitatea organizaţiei de tineret

Declaraţie privind susţinerea profesorilor care cer majorarea salariilor
26 iunie 2008
PL salută iniţiativa Sindicatului Educaţiei şi Ştiinţei de a organiza proteste ale angajaţilor din domeniu la începutul lunii august, în cazul în care Guvernul RM nu va stabili un salariu minim pentru categoria I de salarizare egal cu valoarea minimului de existenţă[]

Domeniul socio-culturalPolitici guvernamentale

Declaraţie a Preşedintelui Partidului Liberal, dl Mihai Ghimpu
26 iunie 2008
Vreau să-mi exprim regretul asupra faptului că la ora actuală în Republica Moldova mai este posibil să ocupi posturi în administraţie prin fraudă şi încălcare flagrantă a Legii[]

Administraţie publică

Declaraţie privind uzurparea puterii în Consiliul Municipal Chişinau de către gruparea comunista
24 iunie 2008
Partidul Liberal (PL) condamna actul de trădare comis de către fracţiunea Partidului Social Democrat (PSD), care a intrat în cârdăşie cu comuniştii[]

Administraţie publică

Declaraţie privind susţinerea agricultorilor care îşi apără dreptul la existenţă
20 iunie 2008
Partidul Liberal este solidar cu fermierii care au pichetat joi, 19 iunie, Parlamentul Republicii Moldova nemulţumiţi de preţul mic de achiziţie a producţiei agricole[]

Politici guvernamentalePolitici tarifare

Comunicat de presă privind susţinerea cerinţelor protestatarilor privitor la majorarea pensiilor
18 iunie 2008
Partidul Liberal susţine cerinţele protestatarilor privitoare la majorarea pensiilor şi condamnă acţiunile violente, brutale şi total nejustificate ale forţelor de ordine, săvârşite ieri, 17 iunie, împotriva bătrânilor protestatari — membri ai organizaţiei “Salvgardare”[]

Politici guvernamentale

Partidul Liberal se opune intenţiei guvernării comuniste de a închide peste 120 de şcoli din republică
17 iunie 2008
Partidul Liberal îşi exprimă opoziţia fermă în legătură cu decizia Ministerului Educaţiei de a închide sau comasa peste 120 de instituţii şcolare care au până la o sută de elevi[]

Domeniul socio-cultural

Partidul Liberal se pregăteşte pentru alegerile parlamentare din 2009
16 iunie 2008
Sâmbătă şi duminică, 14–15 iunie 2008, Institutul Republican Internaţional (IRI) a organizat pentru Partidul Liberal (PL) un seminar cu tema: “Managementul campaniei electorale pentru alegerile parlamentare din 2009”[]

Activitatea internă de partidAlegeri

Aniversarea a 190 de ani de la nasterea lui V.Alecsandri
14 iunie 2008
Sâmbătă, 14 iunie 2008, s-au împlinit 190 de ani de la naşterea marelui clasic, poet, prozator, dramaturg, folclorist şi politician român — Vasile Alecsandri[]

Domeniul socio-culturalActivitatea organizaţiei de tineret

Comunicat de presă cu privire la încălcarea dreptului la libera exprimare în Republica Moldova
12 iunie 2008
Organizaţia de Tineret a Partidului Liberal protestează contra anchetării unui grup de tineri de către Procuratura mun. Chişinău pe motivul publicării de către aceştia a unor comentarii anti-comuniste pe mai multe forumuri[]

Drepturile şi libertăţile omuluiActivitatea organizaţiei de tineret

Comunicat de presă privind situaţia din Consiliul Municipal Chişinău
7 iunie 2008
Partidul Liberal constată trădarea coaliţiei democratice din Consiliul Municipal Chişinău (CMC) de către Partidul Social Democrat (PSD). După mai multe luni de sabotare a activităţii CMC, PSD a trecut făţiş în tabăra Partidului Comuniştilor din Republica Moldova (PCRM), a Partidului Popular Creştin Democrat (PPCD) şi a Partidului Umanist din Moldova (PUM)[]

Administraţie publicăRelaţii interpartinice

Anatol Şalaru: Fenomenele cenaclului “Alexei Mateevici” şi Dorin Chirtoacă vor influenţa cursul istoriei
5 iunie 2008
La 3 iunie 2008 s-au împlinit 20 de ani de la fondarea Mişcării Democratice, care a fost mentorul Renaşterii Naţionale în Republica Moldova[]

Domeniul socio-culturalDrepturile şi libertăţile omuluiActivitatea organizaţiei de tineret

Acţiuni organizate de PL cu prilejul Zilei Internaţionale a Copilului | 
2 iunie 2008
Cu prilejul Zilei Internaţionale a copiilor, Partidul Liberal a organizat mai multe acţiuni pentru micuţii din întreaga republică[]

Domeniul socio-culturalActivitatea organizaţiei de tineret

Partidul Liberal se consolidează prin înfiinţarea de noi organizaţii teritoriale
28 mai 2008
Sâmbata si dumincă, 24 şi 25 mai, în cinci oraşe ale republicii au avut loc mai multe conferinţe şi întruniri ale membrilor şi simpatizanţilor Partidului Liberal din Republica Moldova cu liderii acestui partid. Au fost înfiinţate Organizaţii Teritoriale ale Femeilor Liberale[]

Activitatea internă de partidActivitatea organizaţiei de tineret

Tineretul liberal la Târgul Organizaţiilor de Tineret a Partidelor Politice
15 mai 2008
Organizaţia de Tineret a Partidului Liberal a participat la 15 mai la un Târg Politic organizat de National Democratic Institute — Moldova[]

Activitatea internă de partidRelaţii interpartiniceActivitatea organizaţiei de tineret

Vizita Partidului Liberal la Bruxelles
8 mai 2008
Pe data de 6 mai 2008, la invitaţia Grupului Parlamentar European “Alianţa Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa” (ALDE), Partidul Liberal a participat în incinta Parlamentului European la o masă de dezbateri publice cu tema “Viitorul Republicii Moldova în Uniunea Europeana”[]

Colaborarea internaţională

Inaugurarea logo-ului din flori al Uniunii Europene
8 mai 2008
Astăzi, 8 mai 2008, membrii Partidului Liberal au participat la inaugurarea logo-ului din flori al Uniunii Europene de la intrarea pe Aleea Clasicilor din Grădina Publică “Ştefan cel Mare şi Sfânt”[]

Domeniul socio-culturalPolitica externă / integrare europeană

Campania “Un iepuraş pentru un copilaş” a ajuns şi la Cărpineni
1 mai 2008
Pentru copiii de la Gimnaziul-Internat din s. Cărpineni, r.Hânceşti, Paştele s-a prelungit, datorită campaniei “Un iepuraş pentru un copilaş”, iniţiată de Organizaţia de Tineret a Partidului Liberal (OTPL)[]

Domeniul socio-culturalActivitatea organizaţiei de tineret

OTPL în ospeţie la copilaşi…
25 aprilie 2008
Organizaţia de Tineret a Partidului Liberal a mers astăzi, 25 aprilie, în vizită la orfelinatele din oraşele Străşeni şi Tighina, precum şi din satul Copcui, Leova. Vizitele vin ca urmare a campaniei de colectare a jucăriilor şi hăinuţelor pentru copii “Un iepuraş pentru un copilaş”[]

Domeniul socio-culturalActivitatea organizaţiei de tineret

Voluntariat…
22 aprilie 2008
Ieri, 21 aprilie 2008, Preşedintele Partidului Liberal, Mihai Ghimpu a luat parte la coaliţia pentru promovarea legii şi a activităţilor de voluntariat şi a vizitat o familie cu şapte copii[]

Domeniul socio-cultural

Organizaţia Femeilor în Ialoveni
20 aprilie 2008
Preşedintă a fost aleasă Clara Sava; vicepreşedinte Aliona Pulbere şi Elena Bădărău şi secretar a Organizaţiilor de Femei în Ialoveni a fost aleasă Natalia Zagaievschi[]

Activitatea internă de partid

Conferinţe teritoriale a Partidului Liberal
17 aprilie 2008
Sâmbătă şi duminică, pe 12 şi 13 aprilie 2008 au avut loc două conferinţe teritoriale a Partidului Liberal şi anume în Criuleni şi în Ungheni[]

Activitatea internă de partid

Organizaţii de Femei a Partidului Liberal în Orhei şi Nisporeni
17 aprilie 2008
Concomitent cu Conferinţele Teritoriale s-au constituit două Organizaţii de Femei a Partidului Liberal în Orhei şi Nisporeni. Aceste training-uri au fost organizate de Institutul Republican Internaţional (IRI) şi au avut ca scop familiarizarea doamnelor cu limbajul politic, prezentarea diferitelor tehnici şi strategii, etc.[]

Activitatea internă de partid

90 de ani de la Marea Unire
27 martie 2008
Organizaţia de Tineret a Partidului Liberal (OTPL) a dat startul la ora 9:00 manifestaţiilor prilejuite de aniversarea a 90 de ani de la Unirea Basarabiei cu România[]

Domeniul socio-culturalDrepturile şi libertăţile omuluiActivitatea organizaţiei de tineret

Seminar pentru femeile din Partidul Liberal
4 martie 2008
În data de 15–16 februarie 2008, Partidul Liberal cu sprijinul Institutului Republican Internaţional din Moldova, a organizat un seminar de instruire pentru femeile din cadrul partidului[]

Activitatea internă de partid

Arhiva

2018 [2]
2017 [62]
2016 [13]
2015 [61]
2014 [366]
2013 [407]
2012 [249]
2011 [147]
2010 [140]
2009 [116]
2008
2007 [25]
2006 [22]
2005 [4]
2004 [3]
2003 [14]
Alegeri [116]