Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Bună ziua stimaţi colegi, stimaţi cetăţeni!
Vreau să-mi exprim regretul asupra faptului că la ora actuală în Republica Moldova mai este posibil să ocupi posturi în administraţie prin fraudă şi încălcare flagrantă a Legii. Lucru posibil doar într-un stat de sorginte totalitară, cu sprijnul total din partea Puterii Centrale.
Paradoxal este şi faptul că tocmai persoana care garantează legalitatea deciziilor CMC, secretarul CMC Valeriu Didencu, a contrasemnat decizia de demitere a subsemnatului şi decizia de alegere a lui Eduard Muşuc la postul de preşedinte al CMC. Astfel Didencu a legiferat multiplele ilegalităţi comise de gruparea PCRM, PPCD, PSD şi PUM la şedinţa din 6 iunie 2008. Aceste circumstanţe mă fac să nu-l recunosc pe Eduard Muşuc in calitate de preşedinte CMC. Verdictul, însă, rămâne să-l spună instanţa de judecată, pentru că voi ataca ambele decizii.
Mă întreb cu ce drept a contrarsemnat Didenco decizia de demitere a subsemnatului, sub semnatura consilierului Alexandru Roman, care în nici un caz nu poate fi recunoscut drept preşedinte al şedinţei din 6 iunie, pe care am deschis-o si am condus-o eu, Mihai Ghimpu. Conform art. 20, alineat 1, din legea APL deciziile sunt semnate de către preşedintele şedinţei şi contrasemnate de secretar.
Sunt de părere că Valeriu Didencu s-a discreditat in calitate de garant al Legii şi am tot dreptul să-i declar vot de neîncredere.
Conform art. 20, alineat 5, Legea APL deciziile CMC intră în vigoare la data aducerii la cunoştinţă publică prin publicare sau prin afişare în locuri publice.
Deci consider şedinţa de astăzi, convocată de Eduard Muşuc, ca fiind una ilegală.
Declar că nu voi face niciodată pe placul comuniştilor pentru a compromite Consiliul Municipal ca instituţie.
Consiliul Municipal trebuie să activeze fiindcă mii de cetăţeni aşteaptă de ani de zile soluţionarea problemelor atât personale cât şi cele ale municipiului în general.
Vreau să vă asigur că fracţiunea Partidului Liberal va acţiona în logica corectitudinii şi stimei faţă de cetăţeni şi nu vom organiza spectacole de prost gust cum o făceau Klimenco, Onişcenco, fracţiunea comuniştilor şi compania PSD.
Stimaţi consilieri, stimaţi cetăţeni, Timpul trece repede şi peste ani nu ai nevoie nici de funcţii şi nici de bani. Important este să te poţi uita în ochii oamenilor, să le dai “bună ziua” şi să ţi se răspundă.
Acesta este sensul vieţii.