Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPL

Comunicat de presă al Partidului Liberal privind propunerea PLDM de instituire a Consiliului pentru Dialog şi Cooperare

|versiune pentru tipar||
PL / 23 iulie 2008
Partidul Liberal

În cadrul Şedinţei Biroului Permanent al PL din 21 iulie, pe lângă alte chestiuni care au figurat pe ordinea de zi, a fost examinată şi scrisoarea conducerii PLDM, adresată PL în data de 16 iulie curent.

Biroul permanent al PL a examinat scrisoarea prin prisma Hotărârii Consiliului Central al partidului din iunie 2003, reconfirmată în anul 2006, conform căreia PL a luat atitudine împotriva celor care au lucrat, ocupând funcţii înalte, în structurile sovietice de ocupaţie, au colaborat cu acestea, au făcut alianţă cu partidul comuniştilor sau au votat în parlament pentru ei.

Biroul Permanent a reconfirmat faptul că strategia politică principală a Partidului Liberal o constituie înlăturarea pe cale democratică a PCRM de la guvernare la alegerile parlamentare din 2009, deoarece anume comuniştii se fac vinovaţi de situaţia de dezastru economic şi social din R.Moldova. Politica lor antinaţională şi antipopulară, blocarea reformelor au determinat sărăcirea populaţiei şi emigrarea în masă a cetăţenilor, înrăutăţirea relaţiilor cu România şi cu UE, aservirea justiţiei, controlul mass-media etc.

Partidul Liberal a promovat dintotdeauna o politică anticomunistă şi ne va bucura faptul dacă toate partidele vor înţelege importanţa unei poziţii ferme anticomuniste. Dovadă în acest sens poate fi doar votul categoric împotriva comuniştilor după alegerile parlamentare din 2009.

Partidul Liberal este convins de faptul că PCRM nu are şanse de a se menţine la guvernare după alegerile parlamentare din 2009, însă înlăturarea sa de la guvernare se poate realiza cu mai multă eficienţă politică, dacă partidele din opoziţie, care s-au declarat anticomuniste, nu vor trăda din nou alegătorii şi nu vor face coaliţie cu PCRM.

Departamentul de comunicare al PL
Tinerii Liberali s-au întâlnit cu tineri din stânga Nistrului Declaraţie a Partidului Liberal privind necesitatea urgentării reformelor în Republica Moldova