Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Vineri, 10 octombrie, consilierii fracţiunii Partidului Liberal din Consiliul Municipal Chişinău au pichetat Preşedinţia Republicii Moldova în semn de protest faţă de abuzurile grave comise de organele de poliţie în mai multe cazuri de rezonanţă, ultimul fiind reţinerea, agresarea fizică şi maltratarea operatorului PRO TV Chişinău Mihai Şambra de către colaboratori ai Ministerului de Interne în incinta Comisariatului de poliţie al sectorului Buiucani. Protestatarii aveau în mâini pancarte pe care scria: “Dle preşedinte, am revenit la dictatură?”, “Avem sau nu stat de drept”, “Solidari cu Mihai Şambra şi Pro TV”, “Poliţie sau miliţie sovietică?”, “Voronin, peştele de la cap se strică”, “Cerem demiterea lui Mejinschi, Axentiev, Gumeniţă, Budeanu, Bânzari, Bădinaru”. Consilierii PL şi-au exprimat astfel dezacordul faţă de abuzurile comise de forţele de ordine din Chişinău, precum şi din mai multe raioane ale republicii în timpul desfăşurării de către PL a Caravanei “Retragerea Armatei Ruse de pe teritoriul Republicii Moldova” din 5 octombrie.
Membrii PL prezenţi la acţiune au declarat că poliţia încalcă în mod sfidător legislaţia Republicii Moldova şi, în loc să fie în serviciul cetăţeanului, slujeşte o singură persoană — pe Vladimir Voronin. Preşedintele PL Mihai Ghimpu a declarat: “Vrem ca cetăţenii acestei republici să simtă că trăiesc într-un stat de drept, democratic, aşa cum e scris în Constituţie. Vrem să avem justiţie independentă. Legea trebuie să fie întotdeauna în capul mesei, iar reprezentanţii ei trebuie să fie un exemplu pentru toţi cetăţenii şi să demonstreze că unicul lor stăpân este legea. Din păcate, constatăm astăzi că în RM fiecare face ce vrea. Este strigător la cer faptul că cei care au misiunea să apere legea — anume ei o şi încalcă. Poliţiştii, în loc să creeze condiţii pentru buna desfăşurare a întrunirilor, arestează şi lovesc în oameni nevinovaţi”.
Corina Fusu, liderul fracţiunii PL din CMC, a spus: “ În Republica Moldova se instaurează o dictatură a preşedintelui Vladimir Voronin, tot el fiind şi liderul PCRM”. Ion Ciobanu, consilier în CMC, a declarat: “Protestăm împotriva abuzurilor comise de către forţele de ordine din RM, care sunt conduse direct de preşedintele Vladimir Voronin. Tocmai din acest motiv cel mai vinovat de toate infracţiunile comise la Chişinău, Bălţi, Orhei, Drochia este preşedintele republicii, pentru că poliţiştii nu s-ar fi comportat într-un asemenea mod dacă nu ar fi avut permisiunea lui Vladimir Voronin.” Gheorghe Brega a declarat: “Anume datorită lui Vladimir Voronin Moldova s-a transformat într-un stat poliţienesc. Dictatura din RM este insuportabilă. În ultimul timp numărul dosarelor penale deschise membrilor Partidului Liberal a crescut alarmant. Deja sunt peste 20 de cazuri, ele fiind complet ilegale. Nu este exclus faptul ca şi după această acţiune să mai apară câteva dosare penale.” Ştefan Urâtu, preşedintele Comitetului Helsinki pentru Drepturile Omului din Moldova, prezent la acţiunea de protest a liberalilor, a spus: “Constat că poliţia de rang înalt, în general, este pusă într-o situaţie dubioasă când de sus i se dă comanda să înăbuşe, sau să nu permită anumite manifestaţii, în timp ce cei mai mulţi dintre ei înţeleg că obligaţia lor este să asigure dreptul acestor persoane de a desfăşura într-un mod paşnic aceste manifestaţii”.