Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPL

La Călăraşi, Donduşeni şi Soroca s-au desfăşurat conferinţele Filialelor PL

|versiune pentru tipar||
PL / 17 noiembrie 2008
Partidul Liberal

Duminică, 16 noiembrie au avut loc conferinţe ordinare ale Filialelor Partidului Liberal din raioanele Călăraşi, Donduşeni şi Soroca, la care au participat în total peste 500 de persoane.

La Călăraşi au participat delegaţii organizaţiilor locale, Dorin Chirtoacă, vicepreşedintele Partidului Liberal, Primarul General al municipiului Chişinău, Ion Ciobanu, consilier în CMC din partea PL, vicepreşedintele Organizaţiei de Tineret a PL.

Dorin Chirtoacă a vorbit celor prezenţi despre necesitatea implicării tinerilor în politică. “Ne bazăm pe tineri şi constatăm cu mândrie că Partidul Liberal are cea mai puternică Organizaţie de Tineret. Fiecare Filială a OTPL trebuie construită astfel încât acţiunile PL să aibă un impact cât mai mare şi să putem face o campanie eficientă”, a menţionat vicepreşedintele PL. Tinerii prezenţi la conferinţă au vorbit despre fenomenul migraţiei care capătă amploare, despre faptul că tot mai mulţi tineri rămân fără supravegherea şi grija părinţilor. Anume din aceste motive creşte numărul minorilor care fumează şi consumă alcool, în satele şi raioanele republicii nu există locuri de muncă, iar tinerii capabili sunt nevoiţi să-şi caute un rost în afara republicii. Tinerii din Călăraşi au subliniat faptul că în 2009 lucrurile pot fi şi trebuie schimbate.

A fost constituită Filiala Organizaţiei de Tineret a PL din Călăraşi. Ion Boldurescu a fost ales în calitate de preşedinte al OTPL din Călăraşi, Petru Rău şi Elena Tincu — în calitate de vicepreşedinţi şi Radu Cupcea — de secretar-coordonator.

La conferinţele Filialelor PL din Donduşeni şi Soroca au participat membrii PL din localităţile acestor raioane, preşedintele Partidului Liberal Mihai Ghimpu, Vasile Panfil, membru al Biroului permanent al PL ş.a. S-a discutat despre situaţia social-politică din republică, despre importanţa consolidării forţelor în perioada preelectorală, despre dorinţa oamenilor de a produce Schimbarea în toată republica. S-a constatat faptul că şi cetăţenii din nordul republicii le acordă vot de neîncredere comuniştilor care au demonstrat, după opt ani de guvernare, că nu sunt capabili să facă ceva în beneficiul oamenilor şi nici măcar nu îşi doresc acest lucru. Tocmai din aceste motive şi cetăţenii din Donduşeni şi Soroca optează pentru Schimbarea clasei politice şi a regimului comunist, pentru libertate şi democraţie, pentru respectarea legii şi a omului.

Departamentul de Comunicare al PL
Partidul Liberal a comemorat 8 ani de la păşirea în nemurire a eroului naţional Gheorghe Ghimpu Constituirea filialelor Organizatiei de Femei a Partidului Liberal (OFPL) la Balti, Telenesti si sectorul Buiucani, Chisinau