Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPL

Noua abordare a conflictului transnistrean a Partidului Liberal

|versiune pentru tipar||
PL / 2 martie 2009
Partidul Liberal

Partidul Liberal a organizat astăzi, 2 martie, o conferinţă de presă consacrată împlinirii a 17 ani de la declanşarea conflictului armat de pe Nistru. Conferinţa de presă, la care au fost prezenţi numeroşi reprezentanţi ai mass-media, a fost susţinută de vicepreşedintele Partidului Liberal Dorin Chirtoacă, şeful Departamentului de Comunicare al PL Boris Vieru, purtătorul de cuvânt al PL Ion Negrei.

Vicepreşedintele PL Dorin Chirtoacă a prezentat noua viziune a PL asupra soluţiilor la problema transnistreană, caracterizată printr-o abordare pragmatică şi fezabilă, în condiţiile guvernării liberale de după 5 aprilie 2009. Astfel, PL consideră că problema transnistreană poate fi deblocată din punctul mort în care a fost dusă de guvernarea comunistă prin aplicarea următoarei strategii: asigurarea securităţii energetice a Republicii Moldova prin excluderea dependenţei de o singură sursă de import de resurse energetice; interconectarea reţelelor electrice şi de gaz la sistemele corespunzătoare ale României şi Uniunii Europene; eliminarea monopolului pieţei ruse asupra vinurilor şi produselor agroalimentare moldoveneşti prin cucerirea altor pieţe de desfacere; transformarea formatului de negocieri din 5 plus 2 în 7, prin acordarea statutului de membri deplini SUA şi UE; includerea explicită a problemei retragerii armatei ruse pe agenda negocierilor; crearea unui mecanism european de soluţionare a conflictului şi înlocuirea actualelor trupe de pacificare cu trupe internaţionale; întărirea rolului misiunii europene EUBAM de control al frontierei moldo-ucrainiene şi aprofundarea prezenţei europene şi internaţionale în raioanele din stânga Nistrului; implicarea mai activă a societăţii civile din raioanele din stânga Nistrului în viaţa publică a Republicii Moldova şi în realizarea unor proiecte europene; demilitarizarea regiunii şi organizarea de alegeri libere şi democratice.

Vicepreşedintele PL Dorin Chirtoacă a subliniat faptul că Republica Moldova este datoare, ca stat suveran şi independent, să preia iniţiativa soluţionării problemei transnistrene şi să-şi impună propria agendă în acest proces, şi nu să se supună comandamentelor unei agende străine, care poate să vizeze alte interese decât cele ale Republicii Moldova. Dorin Chirtoacă şi-a exprimat convingerea că Partidul Liberal va accede la guvernare în urma alegerilor parlamentare din 5 aprilie şi că este hotărât să pună în aplicare noua strategie de soluţionare a problemei transnistrene.

Şeful Departamentului de Comunicare al PL, Boris Vieru, a relevat noutatea abordărilor Partidului Liberal şi a subliniat caracterul complex al soluţiilor propuse de liberali. Prin alegerea unei guvernări liberale la 5 aprilie, Republica Moldova are şansa de a prelua iniţiativa în soluţionarea problemei transnistrene şi de a duce această soluţionare la bun sfârşit, adică până la retragerea armatei ruse, încetarea stării de ocupaţie din stânga Nistrului şi restabilirea suveranităţii R. Moldova pe întreg teritoriul său, a declarat Boris Vieru. El a mai spus că guvernarea comunistă, deşi avea ca punct principal din program să rezolve conflictul transnistrean, în 8 ani nu a făcut decât să accepte poziţia Rusiei şi să întărească, de fapt, regimul separatist.

Purtătorul de cuvânt al PL Ion Negrei a menţionat în mod special faptul că timp de 17 ani guvernările nu au reuşit să rezolve problema transnistreană pentru că nu a existat voinţă politică şi viziune euroatlantică asupra acestei probleme de securitate regională europeană.

Departamentul de Comunicare al PL
Ramina Scrob a devenit Miss Liberala Ialoveni Sediul Partidului Liberal a fost ţinta unui nou atac al unor elemente extremiste