Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPL

Declaraţia PL cu privire la condamnarea acţiunilor de tortură, de tratament inuman şi degradant al tinerilor arestaţi de guvernarea comunistă

|versiune pentru tipar||
PL / 17 aprilie 2009
Partidul Liberal

Partidul Liberal condamnă recentele acţiuni represive ale guvernării comuniste, care s-au soldat cu decesul a 3 persoane, dispariţia a cel puţin 5 persoane, încarcerarea, maltratarea şi torturarea feroce a sute de tineri nevinovaţi.

Partidul Liberal constată că, în pofida declaraţiilor preşedintelui în exerciţiu Vladimir Voronin de amnistiere şi de stopare a violenţelor, în realitate poliţia şi SIS continuă procesul de reţinere a tinerilor, de reprimare a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, de încălcare a valorilor democratice şi a normelor statului de drept. PL este îngrijorat în mod deosebit de acţiunile forţelor de ordine de a instaura o adevărată stare de psihoză generală în şcolile, liceele, instituţiile de învăţământ superior, prin raziile pe care le întreprind poliţia şi serviciul de informaţii şi securitate în timpul orelor de studii, la cursuri şi în cămine, precum şi direct în stradă. La ora actuală continuă arestările, maltratările, tortura, fapte dovedite prin mărturiile victimelor care se prezintă zilnic la sediul Partidului Liberal.

Sub paravanul declaraţiilor de stabilitate şi de consens social, guvernarea comunistă încearcă să muşamalizeze proporţiile crimelor săvârşite şi să absolvească de orice responsabilitate pe adevăraţii autori, cei care au ordonat actele de vandalism, represiunile, precum şi pe executanţii nemijlociţi ai ordinelor respective.

Partidul Liberal cere oprirea de urgenţă a tuturor acţiunilor represive la care se dedă în continuare guvernarea comunistă, inclusiv urmărirea, arestarea, torturarea, tratamentul inuman şi degradant aplicat persoanelor arestate. De asemenea, PL insistă asupra asigurării condiţiilor de desfăşurare transparentă a investigării evenimentelor de după 5 aprilie 2009, publicarea listelor complete ale persoanelor reţinute în toate comisariatele de poliţie din republică, a listelor celor eliberaţi, a listelor celor deţinuţi în arest şi a motivelor reţinerii acestora, elucidarea cazurilor de dispariţie a celor 5 persoane, asigurarea accesului reprezentanţilor Consiliului Europei, Parlamentului European şi al organizaţiilor neguvernamentale locale şi internaţionale pentru desfăşurarea liberă şi neîngrădită a propriilor investigaţii, întru stabilirea adevărului.

Partidul Liberal îşi reiterează solicitarea de a-şi prezenta poziţia la posturile publice de radio şi televiziune, solicitare rămasă, deocamdată, fără niciun răspuns.

PL condamnă abuzul împotriva cetăţeanului SUA, Alex Grigorievs Comunicat de presă al Partidului Liberal