Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPL

Mihai Ghimpu: “Averea deportaţilor a ajuns în mâinile comuniştilor”

|versiune pentru tipar||
PL / 3 iulie 2009
Partidul Liberal

Partidul Liberal condamnă acţiunile de deportare de acum 60 de ani, precum şi practicile autorităţilor comuniste din perioada postbelică, ale căror efecte se resimt şi astăzi în societate. Partidul Liberal condamnă şi acţiunile guvernării comuniste actuale care pune în aplicare scenarii regizate şi practicate de predecesorii lor criminali.

Istoricul Ion Negrei, membru al stafului electoral al Partidului Liberal, a specificat în cadrul unei conferinţe de azi că iniţiatorii deportărilor au fost organele de partid. “Populaţia a fost decapitată de elita sa intelectuală şi administrativă: preoţi, învăţători, medici, jurişti, oameni politici, agricultori toţi au fost îmbarcaţi în aceleaşi vagoane şi duşi în Siberia. Persoanele deportate au fost selectate după criteriul loialităţii, persoanele ostile regimului fiind primele în liste. În acţiunea de deportare, comuniştii n-au procedat discriminatoriu: au fost ridicaţi deopotrivă moldoveni, ruşi, ucraineni, găgăuzi, bulgari.” Negrei a mai afirmat că şi în zilele de azi autorităţile comuniste recurg la neodeportări, o modalitate de emigrare masivă a cetăţenilor peste hotare. În această situaţie sunt circa 1 mln de moldoveni.

Scriitorul Ion Hadârcă a vorbit despre aceste deportări ca despre cele mai sinistre zile din istoria noastră. “Adunăm picătură cu picătură mărturiile persoanelor deportate, iar unele sunt deja cristalizate în memorii, care reprezintă documente autentice, obiective. Mărturii zguduitoare sunt cărţile Margaretei Cemortan-Spânu, a Eufrosiniei Kersnovski, a lui Vadim Pirogan.”

Partidul Liberal cere autorităţilor centrale să ridice un complex memorial, din bugetul de stat, în memoria celor care au suferit de pe urma acestui genocid. Acest complex memorial va include şi un muzeu care să conţină o bibliotecă complexă, documente, mărturii, investigaţii, chiar şi obiecte de artă ale pictorilor, o arhivă unde ar fi depozitate toate aceste mărturii. “Şi în zilele de azi întâlnim pagini ascunse, camuflate ale aceluiaşi Gulag, pe care nu le mai putem tolera.”

Mihai Ghimpu, liderul PL, a condamnat autorităţile de stat pentru faptul că nu au făcut nimic pentru cei deportaţi. “Avem doar o lege care e departe de a reabilita deportaţii din punct de vedere material. Mai mult decât atât, deportaţii nu numai că nu au fost recompensaţi de cei care se fac vinovaţi, dar averea deportaţilor a ajuns în mâinile comuniştilor.” De asemenea, Ghimpu a declarat că Republica Moldova nu va ajunge membru UE atât timp cât nu va reabilita victimele deportărilor. “Astăzi, ca şi atunci, ţinta comuniştilor sunt intelectualii. Anume ei sunt cei plecaţi peste hotare în căutarea unui loc de muncă şi a unui trai decent. De ce urmaşii celor deportaţi primesc azi pensii mizere, iar călăii părinţilor şi bunicilor lor au pensii de până la 10 000 lei?”

Partidul Liberal se pronunţă pentru restituirea integrală a pagubelor pricinuite cetăţenilor deportaţi neîntemeiat, pentru reabilitarea juridică şi morală deplină a deportaţilor şi urmaşilor lor, prin oferirea unor recompense sociale, aducându-se modificări legii adoptate anterior.

Departamentul de Comunicare al PL
Sursa: www.pl.md

PL cere demisia miniştrilor de Interne, al Sănătăţii, a Procurorului General, a primului-ministru, a preşedintelui comisiei pentru elucidarea evenimentelor din 7 aprilie şi a Preşedintelui statului Dorin Chirtoacă cere posturilor TV dreptul la replică