Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Primarul PL de Nisporeni, Ion Gangan, a fost reţinut fără motiv noaptea trecută de doi poliţişti şi o persoană îmbrăcată în civil. Invocând motivul că ar conduce unitatea de transport fără permis de conducere, cu toate că Gangan a prezentat actele necesare, primarul a fost reţinut şi “plimbat” până dimineaţa la 6.00: iniţial, la Comisariatul raional de Poliţie Nisporeni pentru a face declaraţie, ulterior, la Spitalul raional pentru expertiza medicală, care a confirmat faptul că şoferul nu consumase alcool.
Primarul Gangan a povestit azi în cadrul unei conferinţe de presă cum s-a produs incidentul. El a precizat că poliţiştii s-au apropiat de maşină după ce staţionase regulamentar. Doi dintre ei s-au legitimat, fiind colaboratori ai MAI (unul se numea Eduard Covadji), iar cea de a treia persoană nu s-a prezentat, invocând lipsa actelor, dar era agent SIS, “l-a trădat insigna de tip vechi pe care o purta, una din 2005”. Gangan spune că atât timp cât a fost cercetat a fost provocat de mai multe ori, colaboratorii poliţiei căutând diverse pretexte pentru arest, insclusiv rezistenţă opusă organelor de drept. Iniţial, poliţiştii au precizat că motivul reţinerii este conducerea unităţii de transport fără premis de conducere, ceea ce presupune arest administrativ pentru 15 zile, ulterior solicitând semnarea unui “un proces-verbal pentru măcar 100 lei şi două puncte penalizări”.
De asemenea, primarul PL de Nisporeni spune că este o directivă clară venită de la centru de a se răfui cu primarul şi familia sa. Potrivit lui, acţiunile de intimidare au început încă în 2005, fiind intensificate după alegerile din 2007. Tot ieri, au fost încercări de a o mitui pe soţia primarului, Eugenia Gangan, medic sanitar veterinar. “Din cauza faptului că această acţiune a eşuat, au încercat alte metode de intimidare”, mai spune Gangan, cu referire la reţinerea sa.
Gangan a mai afirmat că “lumea este terorizată de reprezentanţii MAI din teritoriu”, dar, potrivit lui, “noi nu temem de izolatoare sau de faptul că vom fi ilegal sau legal judecaţi, pentru că subdiviziunile MAI, inclusiv închisorile sunt pentru toţi cetăţenii, chiar şi pentru conducători. Şi ştim, din istorie, ce au păţit unii conducători, astfel că dreptatea va triumfa.” Gangan a amintit şi despre un caz excepţional care s-a produs ieri la Nisporeni: un colaborator al MAI a uitat arma din dotare la un restaurant, după chef.
Liderul Partidului Liberal Mihai Ghimpu a declarat în cadrul aceleiaşi conferinţe de presă că va depune un demers la Procuratura Generală despre încălcările comise de poliţişti. “Considerăm că este o acţiune de intimidare a primarului de Nisporeni şi o ilegalitate la adresa Partidului Liberal”, a mai spus Ghimpu. Liderul PL s-a adresat cu un apel către Preşedintele Republicii Moldova, ministrul de Interne, Procurorul General “să se abţină de la fărădelegile pe care le impun subdiviziunilor din subordine” şi i-a acuzat că vor prin forţă şi teroare să se menţină la putere. Ghimpu spune că avem parte de o campanie dură, incorectă şi ilegală, adică exact cum a promis Voronin “între alb şi negru”, dar nicidecum conform prevederilor legale.
Departamentul Comunicare al PL