Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Liderii PL au participat la sfârşitul săptămânii trecute la şedinţele Consiliilor locale din cadrul Filialelor Teritoriale PL.
Mihai Ghimpu, preşedintele Partidului Liberal, a discutat sâmbătă cu membrii PL din cadrul Filialelor Teritoriale Edineţ, Donduşeni şi Drochia, iar duminică, împreună cu deputatul Vadim Cojocaru, au participat la şedinţele Consiliilor Locale din raioanele Străşeni, Căuşeni şi Anenii Noi.
Dorin Chirtoacă, vicepreşedintele PL, a participat sâmbătă la şedinţele Consiliilor Locale din Râşcani, Briceni şi Ocniţa, iar duminică — la cele din raioanele Cahul, Cantemir şi Leova. De asemenea, Corina Fusu, vicepreşedintele PL, a participat, împreună cu Ion Apostol, la şedinţele Consiliilor Locale din cadrul Filialelor Teritoriale Hânceşti şi Ialoveni. Deputatul Valeriu Nemerenco s-a întâlnit cu membrii PL din raionul Glodeni.
Liderii PL le-au mulţumit tuturor membrilor şi simpatizanţilor Partidului Liberal pentru eforturile depuse în campania electorală care tocmai s-a încheiat, pentru sprijinul acordat în obţinerea unei victorii asupra comuniştilor şi începutul revenirii Republicii Moldova pe făgaşul democratic. Liderii PL i-au asigurat pe participanţii la întruniri că vor promova şi în continuare aceeaşi politică în interesul cetăţenilor, bazată pe înaltele principii ale statului de drept, economiei de piaţă, presei libere şi justiţiei independente.
Subiectele discutate în cadrul acestor şedinţe au vizat analiza rezultatelor alegerilor parlamentare anticipate din 29 iulie 2009 pentru fiecare raion în parte, respectiv circumscripţie electorală, s-au propus soluţii privind gestionarea situaţiei postelectorale, au fost formulate o serie de obiective politice pe care le urmăreşte Partidul Liberal la alegerile locale care se apropie.
Participanţii, la rândul lor, au salutat cu multă încredere formarea Coaliţiei de guvernare “Alianţa pentru Integrare Europeană” şi au declarat că îşi pun toate speranţele în noul program de guvernare ce are drept obiectiv principal construirea unui stat de drept.
Sursa: www.pl.md