Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Partidul Liberal aduce profunde mulţumiri tuturor susţinătorilor şi simpatizanţilor săi, cetăţeni ai României, care au răspuns apelului PL de a participa la scrutinul prezidenţial de la 22 noiembrie 2009 şi de a-l vota pe candidatul Partidului Democrat Liberal Traian Băsescu. Graţie susţinerii masive manifestate de către Dumneavoastră, preşedintele Traian Băsescu a acumulat în Republica Moldova peste 90 la sută din voturile exprimate.
Reamintim că Partidul Liberal a luat decizia de a susţine candidatura domnului preşedinte Traian Băsescu în temeiul relaţiilor de colaborare pe care le consolidează cu Partidul Democrat-Liberal (PDL) din România, precum şi pentru faptul că preşedintele Traian Băsescu, pe perioada mandatului său, a susţinut constant o politică de deschidere faţă de Republica Moldova, bazată pe repere istorice conforme cu adevărul, pe susţinerea fermă a intereselor Republicii Moldova pe plan internaţional şi în special pe planul integrării europene. Partidul Liberal consideră că realegerea lui Traian Băsescu în calitate de preşedinte al României este de o importanţă deosebită pentru România şi Republica Moldova, în vederea continuării proceselor începute şi pentru asigurarea destinului european comun.
Partidul Liberal reînnoieşte apelul său către alegătorii care deţin cetăţenia română pentru a participa la turul doi de scrutin, care va avea loc la 6 decembrie, şi pentru a-l vota pe preşedintele Traian Băsescu.
În acelaşi timp, PL solicită ambasadei României în Republica Moldova să analizeze posibilitatea deschiderii unor secţii de vot suplimentare în municipiul Chişinău, pentru a asigura condiţii civilizate de exercitare a dreptului de vot al cetăţenilor români din Republica Moldova.
Departamentul Comunicare al PL