Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPL

Declaraţia Preşedintelui Parlamentului Mihai Ghimpu privind demascarea schemelor de monopol a importului de carne şi peşte

|versiune pentru tipar||
PL / 29 noiembrie 2009
Partidul Liberal

Stimaţi colegi, am hotărît să vin în faţa dumneavoastră cu o informaţie, dat fiind faptul că unii membri ai fostei guvernări nu recunosc că în importul cărnii, peştelui şi al altor produse a existat o schemă, o mafie.

Vă aduc la cunoştinţă documentul oficial. Studiul operativ al proceselor legate de eficienţa economiei Republicii Moldova elucidează, în ultimii ani, o problemă ce constă în aplicarea schemelor complexe de evaziune fiscal-vamală la importul şi comercializarea pe piaţa internă a cărnii şi a derivatelor din carne.

Practic, piaţa cărnii a fost un timp un domeniu în care s-au consolidat grupuri de interese financiare bazate pe lobby, protecţionism şi corupţie la cel mai înalt nivel, cu implicarea unor funcţionari de stat, în consecinţă, defavorizînd cetăţenii republicii şi, în modul cel mai direct, bugetul de stat.

Constatăm, în baza materialelor operative, că piaţa autohtonă de cărnuri este controlată totalmente, a fost controlată totalmente de către unii exponenţi ai mediului de afaceri autohton şi funcţionari publici.

Încă din anul 2006, Guvernul Republicii Moldova a aprobat Regulamentul cu privire la eliberarea autorizaţiilor la importul de carne. Documentul în mod oficial presupune un mecanism atît de sofisticat şi cu condiţii ireale, încît obţinerea autorizaţiei de import devenea imposibilă pentru importatorii ordinari, dar totodată posibilă pentru operatorii coordonaţi neoficial.

Pentru punerea în aplicare a Regulamentului, a fost creată Comisia specială pentru autorizarea importului unor produse, care avea indicaţie directă cu privire la autorizarea anumitor importatori. Astfel, aceasta a fost o pîrghie reglementată de filtrarea beneficiarilor de autorizaţii pentru import, mai tîrziu dovedindu-se că este, de fapt, un mecanism de protecţionism justificat legal.

În scopul controlului definitiv asupra sectorului, la începutul anului 2007 a fost iniţiată Asociaţia Obştească “Uniunea Producătorilor şi Importatorilor de Produse din Carne şi Lapte din Republica Moldova”. Pentru materializarea scopurilor reale ale acesteia au fost create o serie de firme, majoritatea avînd în spate unii şi aceiaşi patroni, prin intermediul cărora erau realizate toate operaţiunile schematice.

De menţionat că organizarea a fost iniţiată prin “pîrghii legale” şi într-o combinaţie inteligentă, bazată pe manipulări cu idei declarative gen “protejarea producătorului autohton”, “respectarea cerinţelor OMC”.

Pe lîngă aceasta, fisura principală a sistemului statal a fost asigurată de anumite persoane din cadrul autorităţilor centrale şi persoanele afiliate acestora, care au influenţat dezvoltarea corupţiei prin indicaţii pe verticală. Acestea au fost iniţiate în felul următor: comisia specială prezenta Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei lista firmelor solicitante de autorizaţii, care, la rîndul ei, trebuia să se exprime în scris referitor la subiectul comercial acceptabil.

De menţionat că aceste consultări nu sînt prevăzute de actele legislative şi normative privind autorizarea importului de carne şi sînt utilizate ca pretext pentru excluderea companiilor care, de fapt, nu sînt afiliate cercului monopolist al importatorilor de carne.

După unele informaţii vehiculate în mediul de afaceri, conducătorii întreprinderilor care insistau asupra obţinerii autorizaţiei de import, au fost intimidaţi prin diferite metode şi situaţii fabricate de către “angajaţii specializaţi” ai organelor de forţă în ideea renunţării la solicitările invocate.

Pe de altă parte, cei cu iniţiativa de soluţionare amiabilă a obţinerii drepturilor de import erau determinaţi să achite taxe stabilite neoficial de intrare în Asociaţie pentru fiecare kilogram de carne ce urma a fi introdus, ulterior, în ţară.

Deja după autorizare “circumstanţele operaţionale” ale importului de carne au derulat pînă nu demult în felul următor: prin intermediul companiilor pe care nu le voi numi (sînt off-shore toate): 1, 2, 3, 4 şi mai multe, nu am dreptul să le numesc, sînt importate iniţial în ţară loturile de carne pe care le controlează cu firme autohtone care se pretind schematice. Ulterior, acestea din urmă, cu un adaos comercial minor, vînd carnea altor companii care pornesc etapizarea acumulării adaosurilor comerciale printr-un şir de firme, inclusiv fantome. În cele din urmă, intervin în unitatea finală a întreprinderii care achiziţionează carnea cu un adaos comercial majorat cu sute de procente comparativ cu cel iniţial, de import.

În acest context, spre exemplu, putem face referire la producătorul de mezeluri, care nu are relaţii directe cu importatorul şi menţine legătura doar cu ultimii — intermediarii. Totodată, unii producători de mezeluri afirmă că, în cercuri restrînse, au fost determinaţi, în mod neoficial, de către reprezentanţii unor ministere, să cumpere carnea doar la preţuri majorate şi de la anumite firme concrete, fapt ce se răsfrînge simţitor şi asupra preţului produsului finit pe care îl achită cetăţeanul.

Aceeaşi schemă era folosită şi pentru persoanele fizice, inclusiv pentru deţinătorii de patente, care constituie o verigă, la fel, convenabilă de eschivare fiscală. Astfel, aceleaşi loturi de carne sînt traversate printr-un şir de structuri comerciale doar documentar, fiind disimulate veniturile şi preţurile reale de comercializare prin intermediul firmelor-fantomă. În consecinţă, în bugetul de stat nu intră sume importante din TVA şi alte taxe aferente comerţului care sînt, practic, delapidate.

Analiza statistică a importului de carne şi măruntaie comestibile arată că în anul 2006 au fost importate circa 35 mii tone de carne, în 2007 — circa 19 mii tone, în 2008 — 31 mii tone, iar în primele 8 luni ale anului 2009 — doar 12 mii tone. Acest decalaj se explică prin faptul că după anul 2006, cînd a fost instituit mecanismul de înlăturare concurenţială, deja în 2007, au fost premeditat importate cantităţi insuficiente de carne pe piaţă, provocînd în mod artificial o criză de carne în scopul majorării, la fel artificiale, a preţurilor de pe piaţa internă. Această modelare de situaţie a fost însoţită de declaraţiile oficiale ale unor autorităţi publice, precum că motivul deficitului este seceta din anul 2007.

În aceste condiţii, în anul 2008 a fost creată o platformă favorabilă pentru importarea masivă a cărnii. Deoarece anul 2009 urma să fie un an electoral, care presupunea o eventuală schimbare la nivelul puterii centrale, în 2008 au fost intensificate importurile de carne pentru a profita de răgazul rămas în realizarea afacerilor protejate. Această acţiune este îndreptăţită şi de faptul că, în primele luni ale anului 2009, a fost importat un volum mic de carne din cauza acumulării unor stocuri exagerate în anul 2008.

Însă în contextul crizei financiare mondiale, care a afectat implicit capacitatea de cumpărare a cetăţenilor Republicii Moldova, vînzările interne au scăzut drastic, creîndu-se un decalaj considerabil comparativ cu oferta de pe piaţă. Astfel, o latură complementară a problemei este şi calitatea cărnii expuse pe piaţă. Potrivit unor evaluări operative, actualmente sînt peste 1000 de tone de carne al cărei termen de valabilitate necesită o verificare.

Mai mult decît atît, o mare parte a cărnii importate, conform datelor operative, provine din Brazilia şi este livrată din rezervele de stat stocate de cîteva zeci de ani. Aceasta nu exclude admiterea unor loturi ce nu corespund normelor sanitar-veterinare în consum.

Ca urmare a consolidării grupului monopolist pe piaţă, ex-importatorii de carne, respinşi de asociaţii, deja şi-au orientat activităţile în derularea contrabandei de carne prin intermediul întregului perimetru transnistrean, mituind reprezentanţii posturilor vamale interne şi colaboratorii de poliţie.

Însă ca şi contrapondere, prin relaţiile corupte ale asociaţiei de monopol, s-a recurs la crearea aşa-numitului Serviciul de Securitate, format din grupuri de poliţişti netitulari, afiliaţi unor subdiviziuni ale MAI, care aveau ca sarcină contracararea traficului ilicit de carne şi, totodată, înlăturarea concurenţilor.

În momentul de faţă, procesul de import al cărnii continuă în baza permiselor emise anterior pînă la expirarea cantităţilor autorizate. Iată aici este schema: Firma A aduce carne, o vinde cu 16,62 bani, o vinde firma A firmei M cu 13,62 lei, firma M firmei L cu 13,7 1ei, firma L firmei G cu 13,7 1ei, firma G firmei Q cu 27 de lei deja, suta de procente. Asta înseamnă spălare de bani. La carne de pui.

Livrarea la slănina de porc. Firma A vinde firmei B cu 7,6 lei, firma B — firmei C cu 7,7 lei, cu 1 leu mai mult sau bănuţi. Firma C livrează firmei D cu 7,7 lei, acelaşi preţ, iar firma D vinde firmei E cu 21 de lei, adică cu 140% mai mult.

Iată, stimaţi deputaţi, stimaţi cetăţeni, cum la noi se importa carnea şi cum era protejat producătorul autohton şi care era preţul la carne în Republica Moldova şi din ce motive. Eu sînt convins că organele de drept îşi vor face datoria pînă la capăt şi noi îi vom cunoaşte pe acei oameni care s-au ocupat cu corupţia şi cu încălcarea legislaţiei Republicii Moldova.

Mulţumesc.

Şedinţa plenară a Parlamentului din 26 noiembrie 2009
Sursa: www.pl.md

Comunicat de presă al PL cu privire la scrutinul prezidenţial din România Tineretul Liberal vă invită la concertul dedicat Zilei Marii Uniri!