Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPL

Declaraţia Fracţiunii parlamentare a Partidului Liberal

|versiune pentru tipar||
PL / 25 februarie 2010
Partidul Liberal

Fracţiunea parlamentară a Partidului Liberal salută Declaraţia Comitetului de Cooperare Parlamentară UE-RM, reunit la Chişinău în zilele de 16–17 februarie 2010, care defineşte cadrul relaţiilor dintre Uniunea Europeană şi Republica Moldova şi stabileşte, pentru prima dată într-un document oficial al Parlamentului European, obiectivul de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Astfel, documentul accentuează în paragrafele l şi 10 “importanţa crucială a reformelor continue şi a dezvoltării democratice pentru integrarea europeană”, “susţine obiectivul Republicii Moldova, ca stat european, de a obţine în viitor calitatea de ţară membră a Uniunii Europene” şi “este de acord că scopul final al CCP UE — RM este de a aduce Republica Moldova în Uniunea Europeană, în conformitate cu art. 49 al Tratatului de la Lisabona, prin intermediul continuării dialogului şi voinţei politice de a depăşi provocările şi de a îndeplini criteriile pentru integrarea europeană”.

Ne aflăm în faţa unui angajament politic ferm din partea Uniunii Europene de a susţine Republica Moldova în acest proiect de anvergură cu adevărat istorică, capabil să schimbe radical destinul nostru ca ţară, dublat în acelaşi timp de un angajament de asistenţă macrofinanciară.

Răspunsul nostru la această mînă generoasă întinsă din partea UE nu poate fi decât un angajament pe măsura celui european.

Оn acest context, apare de o importanţă crucială necesitatea reformării Justiţiei şi asanării mediului din acest domeniu. Atacurile virulente la adresa presei democratice, venite recent din partea preşedintelui Curţii Supreme de Justiţie, care nu pot fi calificate decât ca o reflexie regretabilă a mentalităţilor de tip comunisto-bolşevic şi de care pare afectat întreg sistemul Justiţiei, subliniază o dată în plus necesitatea adoptării unor măsuri urgente de către Consiliul Superior al Magistraturii. Fracţiunea parlamentară a Partidului Liberal condamnă derapajele antidemocratice ale preşedintelui Curţii Supreme de Justiţie şi cere destituirea sa expresă din funcţia respectivă.

Preşedintele Fracţiunii PL,
Ion HADÂRCĂ
/Ziarul “Literatura şi Arta”, Nr. 8 (3364), din 25 februarie 2010/
Fără educaţie nu există oportunităţi, şi prin urmare nici libertate Tineretul Liberal îşi propune să oficializeze Ziua Dragobetelui