Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPL

Filialele Partidului Liberal au comemorat victimele regimului comunist

|versiune pentru tipar||
PL / 29 iunie 2010
Partidul Liberal

Ieri s-au împlinit 70 de ani de când tancurile ruseşti au invadat teritoriul dintre Prut şi Nistru. Cu această ocazie şi filialele teritoriale a Partidului Liberal au organizat întruniri şi miting-uri de comemorare a victimelor regimului comunist.

Liberalii din Leova s-au adunat în incinta unei locaţii unde au invitat un istoric care a vorbit despre anii 40 şi în mod special despre ziua neagră de 28 Iunie 1940. “Acum 70 de ani Basarabia a fost ocupată şi primul dar adus de sovietici au fost deportările în Siberia şi milioane de morţi” a conchis istoricul.

La Cahul în ciuda ploii şi a administraţiei comuniste care a încercat să interzică orice fel de manifestaţie circa 200 de oameni s-au alăturat liberalilor din Cahul pentru a depune flori şi a deplânge ziua neagră din istoria neamului — 28 Iunie 1940. În oraş au fost coborâte drapele în bernă în semn de doliu iar preotul a ţinut o slujbă în memoria celor căzuţi în timpul regimului comunist, de asemenea cei adunaţi au ţinut şi un minut de reculegere iar la final au organizat un marş stradal pentru a sensibiliza cetăţenii.

Şi drapele de stat de la Primăria oraşului Floreşti şi Consiliului Raional au fost coborâte în bernă, după care liberalii au depus flori la Monumentul lui Ştefan Cel Mare.

La Orhei liberalii s-au adunat la Monumentul celor deportaţi “Adevăr, Istorie, Nemurire” unde preotul a desfăşurat o slujbă de pomenire şi a sfinţit monumentul. Tinerii liberali au aprins lumînări şi au depus coroane şi flori, de asemenea s-au alăturat şi colegii din MAE, AMN şi PD.

“Ceea ce s-a întâmplat la 28 iunie 1940 a fost o agresiune, venită din partea unei puteri totalitare, lacomă de extindere, de acaparare de noi teritorii, de dorinţa de a impune comunismul pe un teritoriu cât mai vast. Dictatorul Iosif Stalin credea sincer că socialismul de cazarmă pe care îl promova, aduce fericirea, raiul pe pământ” a declarat Ioachim Vidraşco membru al Partidului Liberal din Ungheni. Echipa liberal de la Ungheni, au ţinut un minut de reculegere, după care Maria Buruiană şi Elena Maxim de la Organizaţia femeilor liberale din Ungheni, precum şi Mihai Viziru membru PL, au adaugat că această zi trebuie comemorată în fiecare an pentru ca noua generaţie să cunoască adevărul istoric şi în mod special ceea ce a avut loc la 28 Iunie 1940.

La final liberalii din Ungheni au depus flori la Monumentul “Eroilor căzuţi din anii 40”.

În Criuleni, liberalii s-au întrunit într-o şedinţă de comemorare a victimelor regimului leninist, împreună cu administraţia locală în cadrul Consiliului raional, unde au dat citire decretului prezidenţial şi au coborât în bernă drapele instituţiilor din Criuleni. După care care au depus flori la Monumentul lui Mihai Eminescu.

Şi în Ocniţa la ora 10.00 drapelul de stat de la Consiliul raional a fost coborât în bernă şi s-a ţinut un minut de reculegere în amintirea victimelor comuniştilor.

La Soroca democraţii din consiliul raional s-au alăturat liberalilor şi au aprins lumânări la Monumentul lui Ştefan Cel Mare. După care în mod organizat s-au deplasat la Cetate unde a fost deschisă o expoziţie foto şi documente din perioada regimului lui Lenin. În cele din urmă Partidul Liberal din Soroca a solicitat conducerii raionale să coboare în bernă drapele.

Decretul semnat de Mihai Ghimpu a fost dat citire şi la Căuşeni, unde oamenii s-au adunat şi au deplâns cu tristeţe amintirea celor care au murit nevinovaţi pe timpul lui Lenin.

“La 28 Iunie Basarabia a fost ocupată forţaţ, şi tot forţat au fost deportaţi părinţii şi cei 6 fraţi ai mei, eram mic, dar ţin minte şi astăzi lacrimile mamei îngrijorate care ştia că nu se va mai întoarce înapoi niciodată, aşa a şi fost…” a povestit unul dintre bătrînii adunaţi la miting-ul de comemorare.

Ieri la Chişinău, Mihai Ghimpu, Dorin Chirtoacă şi echipa Partidului Liberal au depus flori la Piatra comemorativă dedicată victimelor regimului comunist amplasată în faţa Guvernului. S- a ţinut un minut de reculegere în memoria tuturor celor căzuţi pe timpul regimului sovietic. Tot în acel loc urmează să fie instalat un monument “În memoria victimelor ocupaţiei sovietice şi ale regimului totalitar comunist”.

Amintim că 28 Iunie 1940 este ziua neagră a Basarabiei, începutul ocupaţiei sovietice şi a comunizării teritoriului dintre Prut şi Nistru, ca rezultat a acestei ocupaţii sute de mii de oameni nevinovaţi au fost impuşcati, deportaţi, torturati, jupuiţi de vii, crucificaţi şi arşi.

Departamentul de Comunicare al Partidului Liberal

OTPL a participat la Academia Europeană de vară de la Bruxelles Declaraţie privind comemorarea zilei de 28 Iunie