Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Organizaţia de Tineret a Partidului Liberal lansează campania “Apa trece, oamenii rămân” în sprijinul persoanelor afectate de inundaţiile care au avut loc în aceste zile.
Campania de ajutorare se va derula prin intermediul centrelor de colectare create de Tineretul Liberal şi va începe mâine, 9 iulie 2010, ora 14:00 în Piaţa Marii Adunări Naţionale. Ajutoarele pot fi donate şi în centrele de colectare din sectoarele Rîşcani (intersecţia străzilor Kiev şi Alecu Russo), Botanica (intersecţia străzilor Dacia şi Decebal) şi Buiucani (str. Ion Creangă 49), deschise din data de 10 iulie 2010 între orele 11:00–21:00. Campania se va încheia pe data de 16 iulie 2010.
Cetăţenii pot dona alimente neperisabile (conserve, făină, orez, ulei, zahăr, etc.), apă potabilă, obiecte de igienă, pături, saltele, perne, mobilier, haine, obiecte de uz casnic. Din raţiuni legate de normele igienico-sanitare nu se primesc alimente perisabile.
Organizaţia de Tineret a Partidului Liberal face un apel către toţi cetăţenii pentru a-i ajuta pe cei care au de suferit în urma inundaţiilor din ultimele zile. În astfel de vremuri, puţin din puţinul nostru înseamnă TOTUL pentru ei.
Să facem un dig din solidaritatea noastră!
Departamentul Comunicare şi Relaţii Publice
Sursa: www.pl.md