Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Luni 23 august 2010 basarabenii din Paris au comemorat 71 de ani de la semnarea pactului Hitler-Stalin, numit şi Ribbetrop-Molotov. 15 persoane au manifestat în faţa ambasadei Rusiei din Paris, în cadrulunui miting autorizat de autorităţile franceze.
Manifestarea a fost organizată de membrii din Paris ai Partidului Liberal din Republica Moldova (Clubul Liberal Paris). Manifestanţii au amintit că în acea zi din 1939 două ţări conduse de ideologii totalitare şi-au împărţit sferele de influenţă în Europa de Est. Prin decizia a doi dictatori a fost pecetluită soarta a milioane de persoane, şi multe din aceste persoane suferă încă în ziua de azi.
Una din consecinţele directe a acestui pact a fost ocuparea Basarabiei la 28 iunie 1940 de către trupele sovietice.
S-a menţionat că numai construirea unei Europe unite, cu ţări cu drepturi egale, va evita în viitor repetarea unor astfel de înţelegeri, şi anume Partidul Liberal este un partid în Republica Moldova cu puternice convingeri pro-europene.
Membrii PL din Paris au condamnat încercările a unor politicieni de stânga din Franţa de a reabilita membrii marcanţi ai ideologiei totalitar-comuniste şi chiar de a le instala monumente în Franţa.
A fost condamnată încercarea patriarhului rus Kirill de a proclama apartenenţă Moldovei la “sfânta Rusie”.
Clubul Liberal Paris se implică activ în organizarea în Franţa a referendumului de la 5 septembrie 2010.
Departamentul de Comunicare al PL cu referire la Romanian Global News
Sursa: www.pl.md