Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
În dimineaţa zilei de azi, 27 octombrie 2010, Preşedintele Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, Preşedintele interimar al Republicii Moldova a avut o întrevedere cu delegaţia Comisiei ad-hoc a APCE pentru observarea alegerilor parlamentare anticipate din Republica Moldova. Delegaţia este condusă de Dl Indrek Saar, Estonia, Grupul Socialiştilor. Din delegaţie mai fac parte Dl Andres Herkel, Estonia, Grupul Popular European al APCE şi Dl Jorgen Poulsen, Danemarca, Grupul APCE Alianţa Liberalilor şi Democraţilor. Delegaţii au fost însoţiţi de Dna Birute Abraitiene, Reprezentantul special al Secretariatului General al CoE în Moldova. Preşedintele Ghimpu a trecut în revistă aşteptările Partidului Liberal pentru alegerile anticipate din 28 noiembrie, principala fiind reeditarea Alianţei pentru Integrarea Europeană în viitorul parlament şi rezolvarea crizei instituţionale prin alegerea preşedintelui Republicii Moldova. Preşedintele Mihai Ghimpu i-a asigurat pe delegaţii APCE că actuala guvernare va face tot posibilul ca alegerile din 28 noiembrie să fie libere şi corecte, veghind inclusiv la corectitudinea întocmirii listelor electorale. Delegaţii APCE au adresat întrebări cu privire la oglindirea obiectivă a campaniei electorale de către mass-media locală şi modificările operate la Codul Electoral.
La întrevedere au mai participat prim-vicepreşedintele PL Ion Hadârcă, secretarul general al PL, Oleg Bodrug şi deputata Ana Gutu, şefa delegaţiei Republicii Moldova la APCE.
Departamentul de Comunicare şi Imagine al PL