Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPL

Declaraţie: PL nu va accepta un compromis cu comuniştii deoarece aceştia urmăresc interese meschine şi vor preluarea puterii

|versiune pentru tipar||
PL / 11 octombrie 2011
Partidul Liberal

În legătură cu concluziile enunţate de editorialistul Petru Bogatu în articolul “De ce s-a răsucit Mihai Ghimpu?”, publicat în ediţia de marţi, 11 octombrie 2011 a ziarului “Jurnal de Chişinău”, conducerea Partidului Liberal face următoarele precizări:

Preşedintele PL Mihai Ghimpu reiterează că Partidul Liberal nu va purta negocieri separate cu comuniştii în vederea găsirii unei soluţii pentru alegerea preşedintelui şi nici nu va accepta un compromis cu opoziţia comunistă, aşa cum a declarat de nenumărate ori, deoarece PCRM are interese meschine şi urmăreşte alte scopuri decât cele declarate public. Comuniştii vor cu orice preţ preluarea puterii prin declanşarea alegerilor anticipate şi nicidecum nu vor să fie ales preşedintele, indiferent ce candidat ar propune AIE.

PL anunţă repetat că este gata să accepte un compromis şi de această dată, dar în cadrul Alianţei pentru Integrare Europeană şi în condiţiile păstrării AIE şi implicit a majorităţii parlamentare care asigură funcţionalitatea instituţiilor statului.

Partidul Liberal ar putea accepta ca variantă de compromis amânarea adoptării proiectului noii Constituţii, menită, pe de o parte, să rezolve criza legată de nealegerea preşedintelui, iar, pe de altă parte, să europenizeze Legea supremă a Republicii Moldova. Decizia privind varianta de compromis şi soluţia care se impune în privinţa alegerii preşedintelui urmează a fi luată în cadrul AIE şi nu la masa de negocieri cu comuniştii, iar PL va accepta varianta de compromis care nu vine în detrimentul AIE şi nu va distruge majoritatea parlamentară, inclusiv în condiţiile interimatului actual al preşedintelui. Despre acest lucru a fost informat şi Preşedintele Parlamentului European Jerzy Buzek în timpul vizitei conducerii PL la Bruxelles, în perioada 3–6 octombrie 2011.

Solicităm ca instituţiile mass-media să ţină cont de respectiva precizare pentru a informa obiectiv opinia publică.

Departamentul de Comunicare şi Imagine al PL
Sursa: www.pl.md

Deputaţii Valeriu Munteanu şi Victor Popa — autorii celor mai multe iniţiative legislative Curăţenie de toamnă: Primele acţiuni de salubrizare organizate de Tineretul Liberal