Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Raport prezentat în cadrul Conferinţei Republicane a II-a a Clubului Studenţilor Liberali.
În continuare vă voi prezenta într-o formă succintă raportul de activitate al Preşedintelui Clubului Studenţilor Liberali pentru perioada martie-noiembrie 2011.
La Conferinţa Republicană a I-a a CSL, mi-am propus ca obiective principale: crearea unei echipe puternice şi unite, creşterea numărului de membri şi implicarea activă a studenţilor în campania electorală pentru a spori numărul de studenţi care participă la vot.
Prima acţiune a CSL a fost un flash-mob de atragere a atenţiei opiniei publice despre necesitatea suplimentării numărului de cărţi în bibliotecile universitare. A urmat adresarea unei cereri personalizate către rectorii universităţilor din Republica Moldova.
Următorul pas a fost lansarea proiectului “Cafeneaua politică”, constând din organizarea unor întâlniri neformale a studenţilor cu deputaţi, miniştri, primari şi personalităţi din diverse domenii. Până la momentul de faţă au fost organizate 5 ediţii cu Mihai Ghimpu, Dorin Chirtoacă, Anatol Şalaru şi Valeriu Munteanu, urmând ca proiectul să continue.
Au început să aibă loc şedinţe regulate ale cluburilor studenţeşti atât la sediul Tineretului Liberal, cât şi în incinta universităţilor. Organizarea şedinţelor regulate a contribuit la creare unei echipe unite la nivelul fiecărui club studenţesc.
În mai 2011, a fost organizat de către membrii CSL un flash-mob de susţinere a iniţiativei primarului Dorin Chirtoacă de a oferi gratuit acces la internet prin sistemul Wi-Fi în principalele parcuri din capitală.
În cadrul campaniei electorale pentru alegerile locale, CSL a desfăşurat campania “Studenţii votează Dorin Chirtoacă”, care a constat în informarea studenţilor despre importanţa participării la vot prin intermediul corturilor instalate în preajma blocurilor de studii, organizarea de întâlniri cu studenţii a dlui Dorin Chirtoacă în universităţi şi cămine. În cadrul acestei campanii, studenţii liberali au interacţionat cu peste 40 000 de studenţi din mun. Chişinău. Implicarea masivă a studenţilor liberali a condus la creşterea numărului de studenţi care au participat la votare, precum şi a numărului de votanţi pentru PL şi Dorin Chirtoacă, fiind de la 55% până la 87% în secţiile de votare care cuprind căminele studenţeşti.
Implicarea studenţilor liberali din mun. Bălţi şi or. Cahul, de asemenea, a contribuit la sporirea numărului de votanţi ai Partidului Liberal.
Pe parcursul verii din partea CSL s-au odihnit la mare la Sulina, România peste 40 de studenţi în 3 ture de la diferite universităţi. Mai mulţi studenţi liberali au fost premiaţi la probe sportive şi de muzică.
De Ziua Independenţei pe 27 august 2011, CSL a organizat un picnic în Parcul Valea Trandafirilor. Aici, studenţii au organizat jocuri şi concursuri. Au cântat. S-au cunoscut mai bine.
La 9 octombrie 2011, de Ziua Oraşului Cernăuţi, studenţii din cadrul CSL au participat la o excursie în acest oraş cultural românesc. În proiect se află vizitarea mai multor oraşe din România şi Ucraina.
Datorită iniţiativelor CSL, în campusurile studenţeşti de la Universitatea Agrară de Stat şi Universitatea de Stat au fost amplasate de către Primăria mun. Chişinău terenuri de fitness, iar la Universitatea Pedagogică de Stat “Ion Creangă” a fost reamenajat un teren sportiv.
CSL îşi propune să continue sprijinirea studenţilor din cadrul tuturor universităţilor, astfel încât aceştia să beneficieze de o educaţie şi dezvoltare avansată în tipul perioadei de studii.
Cu respect, colegul vostru Ion Bargan
Sursa: www.pl.md
Rezoluţiile Conferinţei a II-a a Clubului Studenţilor Liberali
PL, 6 noiembrie 2011