Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Preşedintele Partidului Liberal Mihai Ghimpu şi Prim-vicepreşedintele PL Dorin Chirtoacă vor participa în perioada 24–25 noiembrie 2011 la lucrările Congresului anual al Partidului European Liberal Democrat şi Reformist (ELDR).
Congresul, ce se va desfăşura la Palermo, Italia, este unul dintre cele mai ample evenimente politice din Europa, ţinut tradiţionl în toamnă. ELDR este al treilea grup ca însemnătate politică şi un factor de echilibru în Parlamentul European, fiind un susţinător al continuării lărgirii Uniunii Europene. Reuniunea va aduna reprezentanţi ai 47 de partide liberal-democrate din întreaga Europă, inclusiv prim-miniştri, comisari europeni, europarlamentari, miniştri şi deputaţi din statele europene, numeroşi delegaţi din partea partidelor liberale afiliate ELDR sau cu statut de observatori.
Dezbaterile Congresului ELDR din acest an se vor concentra asupra potenţialului de dezvoltare al Europei în contextul redimensionării bugetului UE pentru perioada 2014–2020, inclusiv stabilirea principalelor domenii în care vor fi investite resursele financiare.
Vineri, 25 noiembrie, Congresul va alege un nou preşedinte şi patru vicepreşedinţi ai ELDR. Graham Watson, liderul grupului liberal-democrat din Parlamentul European, raportorul pentru Acordul de Asociere Republica Moldova — UE, va candida pentru mandatul de preşedinte al Partidului European Liberal Democrat şi Reformist.
Pe parcursul Congresului Mihai Ghimpu şi Dorin Chirtoacă vor avea mai multe întâlniri bilaterale cu liderii partidelor liberal-democrate europene, membre ale ELDR şi cu reprezentanţi ai Alianţei Liberal Democrate (ALDE) din Parlamentul European.
Prin activitatea sa politică ELDR urmăreşte promovarea liberalismului în epoca globalizării, protecţia şi promovarea drepturilor şi libertăţilor individuale, precum şi sprijinirea nerestricţionată a procesului de extindere a Uniunii Europene, prin primirea în comunitatea europeană a noi state din Europa Centrală şi de Est. În scopul atingerii obiectivelor pe care şi le-a propus, ELDR militează pentru reforma economiei europene în direcţia creşterii gradului de prosperitate şi competitivitate; promovarea dezvoltării durabile şi protecţia mediului; asigurarea transparenţei procesului de decizie la nivel european prin stimularea interesului cetăţenilor pentru evoluţiile din interiorul organizaţiei.
PL este membru al ELDR din 2010.
Departamentul Comunicare şi Imagine al PL
Sursa: www.pl.md