Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPL

Ana Guţu către Preşedintele APCE: Nicolae Timofti ar urma să participe la viitoarele sesiuni APCE pentru a spori vizibilitatea Republicii Moldova pe plan european

|versiune pentru tipar||
PL / 2 aprilie 2012
Partidul Liberal

Membrii Delegaţiei Parlamentului Republicii Moldova la APCE au avut astăzi o întrevedere cu Jean-Claude Mignon, Preşedintele APCE, care întreprinde prima sa vizită oficială la Chişinău, în perioada 2–5 aprilie 2012.

În cadrul acestei întrevederi membrii delegaţiei l-au felicitat pe Jean-Claude Mignon cu ocazia alegerii în înalta funcţie de demnitar european.

Deputata Ana Guţu s-a referit la importanţa procesului de reformare a sistemului judecătoresc, a instituţiilor de drept şi de forţă, dar şi necesitatea sprijinului Consiliului Europei şi Adunării Parlamentare a Consiliului Europei pe calea reformelor. Ana Guţu a subliniat importanţa adoptării unei noi Constituţii, cu precizarea că în textul noului proiect să fie menţionată neapărat ireversibilitatea cursului european al Republicii Moldova. “Un sprijin important este necesar din partea CoE şi APCE pentru susţinerea unei reforme viabile a descentralizării puterii în Republica Moldova, reformă care ar antrena inclusiv redimensionarea teritorial-administrativă în contextul regionalizării în scopul atragerii fondurilor europene pentru dezvoltare”, a menţionat Ana Guţu în cadrul întrevederii.

Deputatul Valeriu Munteanu, membru al delegaţiei, a mulţumit Preşedintelui APCE pentru răbdarea de care a dat dovadă CoE şi APCE în susţinerea actualului curs proeuropean al Republicii Moldova şi a asigurat înaltul oficial că responsabilităţile asumate în programul de guvernare al AIE vor fi realizate.

În finalul întrevederii, Ana Guţu i-a sugerat Preşedintelui APCE să-l invite pe Preşedintele ales al Republicii Moldova Nicolae Timofti să participe la una din sesiunile viitoare APCE pentru a ţine un discurs în faţa parlamentarilor APCE în scopul sporirii vizibilităţii Republicii Moldova la nivel european.

Potrivit deputatei PL Ana Guţu, actualul Preşedinte APCE şi-a exprimat dorinţa de a vizita Republica Moldova încă în mai 2011, la reuniunea Comisiei Permanente APCE, care a avut loc la Kiev. La acea reuniune vicepreşedintele APCE de atunci, deputata Ana Guţu a avut o intervenţie la subiectul Parteneriatului Estic. Anume după această luare de cuvânt Jean-Claude Mignon, şeful Delegaţiei Franţei la APCE, şi-a exprimat intenţia de a vizita Republica Moldova.

Jean-Claude Mignon a fost ales în calitate de Preşedinte APCE la sesiunea de iarnă APCE din acest an. Franţa nu a deţinut preşedinţia APCE de 23 de ani.

Departamentul Comunicare şi Imagine al PL
Sursa: www.pl.md

Iniţiativa deputaţilor PL: Rezultatul examinării petiţiilor vor fi comunicate în limba română Deputaţii Fracţiunii Parlamentare PL au avut o întrevedere cu Preşedintele APCE