Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Valeriu Saharneanu: A venit vremea să susţinem jurnaliştii, organizaţiile lor, nu numai să-i ţinem în ţarcuri. Voi veni cu proiecte şi acţiuni concrete până la sfârşitul acestei sesiuni parlamentare
|
|
Discursul deputatului PL Valeriu Saharneanu cu ocazia Zilei Mondiale a Libertăţii Presei, rostit în plenul Parlamentului Republicii Moldova, 3 mai 2012
Stimaţi colegi,
Doamnelor şi Domnilor,
Ziua Mondială a Libertăţii Presei este un foarte bun prilej pentru a privi critic asupra fenomenului presei de la noi, fenomen de primă importanţă pentru un stat democratic în devenire, cum este Republica Moldova.
Dacă privim retrospectiv, vedem că presa a trecut în cei peste 20 de ani de independenţă a Republicii Moldova prin perioade foarte complexe. Fără să se implice direct în procesul politic, jurnaliştii au avut, la sfârşitul anilor 1980, începutul anilor 1990, un rol decisiv în realizarea obiectivelor de suveranitate şi independenţă. Spunând doar adevărul şi dezavuând minciuna, jurnaliştii au reuşit să ridice opinia publică de la forma reflexiv-contemplativă a realităţii la cea militant-participativă, ajungând să o transforme într-o mişcare de eliberare naţională şi socială.
Dar ca să ajungă să câştige încrederea publicului larg, jurnaliştii au trebuit să înfrunte rezistenţa partocraţiei sovietice care s-a opus vehement ideii de transparenţă, mai ales sub aspectul promovării adevărului istoric, a valorilor naţionale, dezavuării miturilor ideologice ale imperiului răului şi minciunii. Ei au trebuit să parcurgă în foarte scurt timp calea de la presă de partid — instrument de propagandă a ideologiei unicului pe atunci partid — la instituţii de presă independente care să informeze opinia publică, să o ajute să elimine lipsurile grave de cunoştinţe în ceea ce priveşte drepturile şi libertăţile general-umane ca esenţă a societăţii democratice.
Lupta pentru libertatea de a informa a jurnaliştilor nu a fost deloc uşoară, fiindcă, deja după doi ani de independenţă, nomenclatura de partid şi sovietică şi-a revenit din amorţeală şi în 1994 a lansat prima mare ofensivă împotriva fragilei libertăţi a presei. Anume atunci Partidul Democrat Agrar, care a obţinut prin corupere şi numeroase fraude majoritatea în Parlament, în complicitate cu Preşedintele Republicii, au sugrumat Radioteleviziunea Naţională. Organizând atentate la viaţa jurnaliştilor şi alungându-i în stradă, ei au transformat-o într-un fel de “floare la ureche” cu denumirea tandră de Companie de Stat. Desigur, în această stare, cea mai influentă instituţie de presă nu a relatat despre furturile enorme ale cripto-comuniştilor agrarieni şi a complicilor lor, cetăţenii nu au aflat despre schemele banditeşti de sustragere a bunurilor publice şi despre faptul cine se face vinovat pentru sărăcia şi dezmăţul instalat ca mod de viaţă într-o Europă care tocmai propăşea.
Cu toate acestea, mesajele scunde ale presei aflate în afara controlului structurilor mafiote de stat au răzbătut către public. Iar acesta a amendat drastic puterea agrariană, trimiţând-o categoric la lada cu gunoi a istoriei. Păcat că a plecat cu tot cu bani, fără să fie trasă la răspundere, iar unii isteţi au sărit ţanţoş în alte partide şi îi regăsim şi atăzi trebăluind la treuca Puterii.
După 1998 au urmat trei ani de relativă democratizare. Anume în această perioadă, jurnaliştii au fondat presa independentă, cea care timp de opt ani a ţinut piept guvernării antidemocratice şi antinaţionale comuniste. Unicul lucru bun făcut de Putere a fost adoptarea de către Parlament, în februarie 1999, a unei Concepţii naţionale de susţinere de către stat a presei, Concepţie rămasă moartă odată cu venirea la Putere a comuniştilor în 2001. Ceea ce trebuie să menţionez relativ la perioada 1998–2001 este că majoritatea instituţiilor de presă apărute atunci au fost fondate de jurnalişti profesionişti. Grupaţi în jurul Uniunii Jurnaliştilor, ei au elaborat politica editorială şi îşi asumau promovarea acestei politici adaptându-se din mers la standardele deontologice, de conduită, existente în practica mondială. Nu este întâmplător că deja în luna mai 1999, jurnaliştii ca breaslă, primii, au instituit un cod de etică profesională, elaborat în conformitate cu recomandările Consiliului Europei şi ale Federaţiei Internaţionale a Jurnaliştilor.
Presa independentă a rezistat presiunilor regimului comunist, regim mafiot şi de clan care a declarat război deschis jurnaliştilor şi organizaţiilor lor. Regimul a instituit o formă de cenzură ascunsă, care presupunea atacuri concertate ale organelor de forţă şi de control financiar, atacuri la persoană, intimidări şi ameninţări publice. Scopul acestor presiuni era determinarea instituţiilor de presă scrisă şi audiovizuale să renunţe la publicarea ştirilor, mai ales, a celor de interes local şi naţional, omiterea din grila de programe şi din pagini de ziar a dezbaterilor publice pe orice teme ar motiva punerea la îndoială a “infailibilităţii” Puterii comuniste.
În timpul guvernării comuniste Compania de stat Teleradio Moldova a fost transformată din “floare la ureche” în broşă scumpă, aninată strâns de mundirul roş-kaki al bolşevicului Voronin. Instituţiile publice municipale Antena C şi EuroTV au fost înstrăinate ilegal şi împărţite hoţeşte între Voronin şi Roşca. În schimb, compania NIT a cunoscut o dezvoltare fulminantă, în condiţiile când societatea civilă protesta vehement arătând că directorul acesteia se află ilegal în poziţia incompatibilă de Membru al Consiliului Coordonator al Audiovizualului. Comuniştii se fac a uita acest caz demn de Codul Penal, neelucidat încă de organele competente ale Republicii Moldova.
Stimaţi colegi,
În toţi aceşti 20 de ani, jurnaliştii au fost promotori activi ai valorilor democratice şi apărători consecvenţi ai interesului naţional al Republicii Moldova. Bătuţi, hărţuiţi, hăituiţi, jurnaliştii şi-au făcut datoria. Dacă politicienii care s-au perindat în valuri la Putere ar fi fost de aceiaşi calitate, ar fi demonstrat aceeaşi consecvenţă şi fidelitate interesului naţional, poporul Republicii Moldova ar fi trăit în alte condiţii, posibil, în alte spaţii geopolitice, mult mai prospere. Numai laşitatea, egoismul, infidelitatea, lăcomia şi trădarea clasei politice se face vinovată pentru faptul că Republica Moldova este ocupată şi sfâşiată teritorial, dominată informaţional, manipulată ideologic, umilită în sentimentul naţional, numai clasa politică se face vinovată că aproape un milion de cetăţeni, dintre cei mai activi, au ales să plece peste hotare, să se autodeporteze, decât să fie batjocoriţi în propria ţară.
Chiar dacă zilele acestea Freedom House a plasat Republica Moldova printre ţările cu presă parţial liberă, eticheta veritabilă asupra acestei stări trebuie să o punem noi, cei de acasă şi în cunoştinţă de cauză. Şi pentru acest test vă propun să aplicăm sloganul binecunoscut al Federaţiei Internaţionale a Jurnaliştilor care sună în felul următor: “Nu putem vorbi de jurnalişti independenţi, de o presă liberă, acolo unde există sărăcie, corupţie şi frică”.
Atâta vreme, cât Guvernarea noastră se va ţine de cuvânt şi va întreprinde acţiuni curajoase de eradicare a corupţiei şi sărăciei, putem presupune că presa noastră va avansa pe treptele de avaluare a libertăţii. Frica vine de la pericolul concentrării ei în mâinile oligarhilor cu poziţii tari în politică, care vor dori să o transforme în instrumente de manipulare, lucru care deja se întâmplă.
Şi mai este o problemă. Statul, cu toate legile şi reglementările sale, nu va putea face mai multe pentru ridicarea statutului presei, aşa cum o poate face o breaslă consolidată şi bine organizată. Or, la acest capitol nu există nicio schimbare. Organizaţiile jurnaliştilor rămân marginalizate tot aşa cum au fost în fostul regim şi în toate regimurile de până acum.
A venit vremea să susţinem jurnaliştii, organizaţiile lor, nu numai să-i ţinem în ţarcuri.
Cea mai corectă presă nu este îngrădită cu legi. Cea mai corectă şi mai eficientă pentru popor şi ţară presă este cea care dispune de putere de autoreglementare, de veghere a normelor de comportament şi de reflectare a evenimentelor vieţii.
În acest sens, cer susţinerea Parlamentului Republicii Moldova în vederea implementării unor proiecte şi acţiuni concrete pe care le voi prezenta spre dezbatere şi aprobare până la sfârşitul acestei sesiuni.
Vă mulţumesc pentru atenţie.
Sursa: www.pl.md
