Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Deputaţii Fracţiunii Parlamentare PL au avut astăzi o întrevedere cu ex-parlamentarul suedez Agne Hansson, reprezentant al Partidului de Centru din Regatul Suediei, aflat într-o vizită de lucru la Parlamentul Republicii Moldova.
Discuţia a vizat diverse aspecte ale situaţiei politice şi sociale din Republica Moldova, evoluţia înregistrată în implementarea agendei de reforme în vederea integrării europene, implementarea diverselor proiecte la nivel de infrastructură, transport, economie, comerţ etc., care ar apropia Republica Moldova de standardele europene.
Preşedintele Fracţiunii PL, deputatul Ion Hadârcă s-a referit la evoluţia politică a Partidului Liberal, făcând o trecere în revistă a celor mai importante acţiuni realizate. Totodată, Ion Hadârcă a menţionat că deputaţii PL formează o fracţiune parlamentară activă, fiind autori ai mai multor iniţiative legislative care acoperă diverse domenii. Potrivit Preşedintelui Fracţiunii PL, Parlamentul Republicii Moldova a realizat practic tot pachetul de legi asumate pentru liberalizarea regimului de vize, cu excepţia a două proiecte de legi care vizează reforma CCCEC şi, respectiv, egalitatea de şanse. Totodată, prioritare rămân reforma instituţiilor de drept în Republica Moldova şi perfecţionarea cadrului juridic în domeniul audiovizualului şi al educaţiei.
Deputata Ana Guţu, profesor universitar, a făcut o prezentare a situaţiei din domeniul educaţiei, precizând că este necesar a fi implementate o serie de reforme în acest domeniu pentru a deveni unul de calitate europeană.
În cadrul întrevederii deputatul Boris Vieru s-a referit la dialogul Republicii Moldova cu structurile UE în vederea liberalizării regimului de vize, solicitând, în acest sens, sprijinul Sudiei în realizarea obiectivului de integrare europeană.
Ex-parlamentarul suedez Agne Hansson le-a urat succes deputaţilor PL în consolidarea democraţiei, precizând să Regatul Suediei va oferi tot sprijinul de care este nevoie pentru integrarea europeană a Republicii Moldova. “Poarta UE este deschisă. Depinde doar de cetăţenii Republicii Moldova dacă vor decide ca ţara lor să devină membră a UE”, a precizat oficialul suedez la finalul întrevederii.
Întrevederea s-a desfăşurat în cadrul Programului de cooperare parlamentară între Regatul Suediei şi Republica Moldova, care presupune organizarea unui şir de întrevederi, seminare şi instruiri pe parcursul anului 2012.
Departamentul Imagine şi Comunicare al PL
Sursa: www.pl.md
Deputaţii Ion Hadârcă şi Oleg Bodrug în vizită de documentare la Iaşi
PL, 27 aprilie 2012
Organizaţia Femeilor Liberale a avut o întâlnire cu Elaine Marshall, Secretar de Stat în Statul Carolina de Nord
PL, 10 aprilie 2012
Conducerea PL şi deputaţii din Fracţiunea Parlamentară a Partidului Liberal au avut o întrevedere cu Guvernatorul american Howard Dean
PL, 22 februarie 2012