Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Preşedinta Organizaţiei Femeilor Liberale, deputata Corina Fusu a avut o întrevedere cu Grupul de lucru privind Discriminarea Femeii în Legislaţie şi Practică al Organizaţiei Naţiunilor Unite. Grupul de lucru ONU, condus de Preşedintele — raportor Kamala Chandrakirana, se află într-o vizită de lucru în Republica Moldova, în perioada 21–30 mai 2012. Scopul acestei vizite este de a evalua progresele în realizarea egalităţii de şanse între bărbaţi şi femei, în protecţia şi promovarea drepturilor femeilor, precum şi să ajute Republica Moldova să asigure femeilor un grad mai mare de autonomie în diverse domenii.
În cadrul discuţiei au fost evidenţiate bunele practici în eliminarea discriminării, iniţiativele şi reformele legislative ce au drept scop promovarea drepturilor femeii şi a egalităţii de gen. Totodată, a fost menţionată importanţa aspectului de discriminare împotriva femeilor în participarea publică şi politică în perioada de tranziţie politică şi non-discriminarea femeilor în activitatea economică şi socială în perioada de criză economică, dar şi despre carenţele instituţiilor mass-media la capitolul reflectării imaginii femeii.
Discuţia a vizat şi rolul organizaţiilor de femei ale partidelor politice în vederea accederii unui număr mai mare de femei în funcţii decizionale şi implementării politicilor ce vizează în mod direct situaţia femeilor în diferite domenii ale vieţii cotidiene.
Corina Fusu a vorbit şi despre situaţia femeilor din cadrul Organizaţiei Femeilor Liberale, în special despre principiul meritocraţiei şi competenţei care funcţionează în structurile de partid în vederea promovării femeilor în cadrul administraţiei publice cetrale şi locale.
Departamentul Imagine şi Comunicare al PL
Sursa: www.pl.md
Deputata Corina Fusu, în discuţie cu viceminiştrii de profil despre integrarea europeană a Republicii Moldova
PL, 18 mai 2012
Corina Fusu, în discuţie cu oficialii prezenţi la Conferinţa Internaţională de la Vilnius
PL, 11 mai 2012
Corina Fusu la şedinţa Parteneriatului Estic pentru participarea femeilor în viaţa publică
PL, 9 februarie 2012