Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Deputaţii PL Mihai Ghimpu şi Victor Popa participă la Conferinţa internaţională a comisiilor juridice ale parlamentelor din Europa Centrală cu genericul “Drepturile deputaţilor în procedurile parlamentare la nivel naţional şi european”. Reuniunea se va desfăşura pe data de 3 octombrie 2012, în oraşul Donaueschingen din Germania.
Preşedinţi şi membri ai comisiilor parlamentare juridice din Serbia, Ungaria, Albania, Ucraina, Bosnia şi Herţegovina, Macedonia, Bulgaria, Croaţia, deputaţi din Bundestagul Germaniei, experţi în drept, reprezentanţi ai mediului academic vor dezbate diverse aspecte privind procedurile parlamentare în statele din Europa Centrală în perspectiva unui transfer de experienţă şi schimb de opinii.
Preşedintele Comisiei juridice, numiri şi imunităţi a Parlamentului Republicii Moldova, Victor Popa, profesor universitar, doctor habilitat în drept constituţional, va susţine un discurs în cadrul Conferinţei internaţionale din Germania, referindu-se la statutul deputatului în Parlament, drepturile şi îndatoririle deputaţilor din Parlamentul Republicii Moldova.
Conferinţa internaţională a comisiilor juridice ale parlamentelor din Europa Centrală este organizată de Fundaţia Germană pentru Cooperare Juridică Internaţională (IRZ).
Departamentul Comunicare şi Imagine al PL
Sursa: www.pl.md
Iniţiativa deputaţilor PL: Examenele de admitere la stagiu şi de calificare a avocaţilor, judecătorilor şi procurorilor să fie transmise on-line
PL, 10 iulie 2012
Vizită oficială la Washington: Corina Fusu solicită sprijinul SUA în reforma justiţiei şi lupta cu corupţia
PL, 21 iunie 2012
Vicepreşedintele PL Veaceslav Untilă despre reforma care întârzie
PL, 21 iunie 2012