Scurte repere din viaţa unui romancier şi dramaturg apreciat al Moldovei

Aureliu Busuioc s-a născut pe 26 octombrie 1928 în satul Codreanca, raionul Străşeni. E prozator, poet şi dramaturg. A fost redactor-şef la ziarul “Tinerimea Moldovei” şi redactor-şef adjunct al revistei “Chipăruş”. În 1977 a fost secretar al Consiliului de conducere al Uniunii Scriitorilor din Moldova. Debutează cu placheta de versuri pentru copii “La pădure” (1955). În acelaşi an îi apare culegerea de poezii satirice “Prafuri amare”.

Un adevărat eveniment pentru literatura basarabeană din anii ’60 a fost romanul de debut al scriitorului “Singur în faţa dragostei” (1966), ecranizat la Moldova-film.

Alte romane: “Unchiul din Paris” (1973), “Local — ploi de scurtă durată” (1986), “Lătrând la lună” (1997), “Pactizând cu diavolul” (1999), “Spune-mi Gioni” (2003), “Hronicul Găinarilor” (2007), “Şi a fost noapte” (2012). A scris piese de teatru — “Radu Ştefan — Intâiul şi Ultimul”, “Şi sub cerul acela” — şi mai multe scenarii de film.

Intr-o caracterizare succintă, Eugen Lungu spunea despre scriitorul plecat dintre noi: “Dotat cu inteligenţă, spirit de observaţie şi umor, Aureliu Busuioc reprezintă tipul rar de scriitor urban care valorifică cu predilecţie un material de viaţă rural. Proza sa refuză relatarea domoală moldovenească, fiind dinamică, cinematografică, eseistică şi avînd nerv ironic”.

Scriitorul Emil Galaicu-Păun ne-a declarat despre Aureliu Busuioc:

“Oricît ar părea de paradoxal, la cei aproape 84 de ani, Aureliu Busuioc era o prezenţă vie, una dintre cele mai vii ale literelor noastre, nu doar prin faptul că a publicat într-un ritm incredibil pentru timpurile acestea austere patru romane, unul după altul, într-un răstimp de 10 ani, ci şi prin implicarea sa în viaţa cetăţii, în viaţa republicii literelor.

Au fost ani de zile în care a ţinut o rubrică în Jurnal şi la Săptămîna. Au fost ani de zile în care intervenţiile Domniei sale erau un fel de punct de mire al literelor noastre. În genere, este foarte greu de vorbit despre Aureliu Busuioc la timpul trecut tocmai pentru că tot timpul emana această senzaţie de prezenţă, prezenţă vie şi una foarte-foarte activă.

Aş remarca, între paranteze, şi interesul Domniei sale pentru literatura mult mai tînără. Era un foarte mare cititor, o ştiu de la prima sursă. Fiindcă am o experienţă mai aproape în privinţa ultimului său roman care a apărut la Cartier, este vorba de romanul Şi a fost noapte, vreau să povestesc un lucru, după mine, absolut tulburător.

Odată cu stingerea soţiei sale, Busuioc la foarte scurt timp a început să scrie acest roman, nu avea încă titlu, era într-un fel de cursă contra cronometru cu moartea, pentru că simţea într-un fel că i se apropie sfîrşitul, şi l-am văzut deseori cum se grăbea încet, vorba vine, adică cum decanta acest roman. Mai mult decît atît, am văzut cîteva scene care acum, privite din această perspectivă — vai! — funestă, mi se par cele mai tulburătoare.

Vedea cu un singur ochi şi vedea foarte slab. Şi atunci îşi scria acest roman la calculator, cum cred că foarte puţini dintre scriitorii noştri, inclusiv cei mai moderni, scriu, scria deci direct la calculator, avînd o lupă imensă cu care se uita la clape şi pe ecran. Avea o vedere foarte slăbită şi această imagine a unui monstru sacru care îşi scrie textele privind prin lupă mie unuia îmi spune foarte mult. Cam în felul acesta privea şi la realitate. O vedea scrutător, printr-un fel de lupă imensă, o lupă care poate însemna şi o lacrimă imensă.”

Intr-o altă reacţie primită la redacţie, scriitorul Sandu Vakulovski afirmă despre regretatul Aureliu Busuioc:

“Eu cred că e o mare pierdere pentru literatura noastră şi, în general, pentru literatura română această veste cu Aureliu Busuioc. Din păcate, cred că literatura română trebuie încă să-l recupereze pentru că e foarte puţin cunoscut peste Prut. Acum, odată cu apariţia cărţilor sale la Cartier, probabil că va fi văzut mult mai bine şi în România Aureliu Busuioc. Este ciudat că se întîmplă lucrul ăsta chiar în anul dispariţiei scriitorului. Aureliu Busuioc era un scriitor respectat atît de scriitorii mai în vîrstă, cît şi de tînăra generaţie, ceea ce destul de rar se întîmplă. Şi la noi cred că acelaşi lucru se întîmplă doar cu Vladimir Beşleagă care e şi el un scriitor din aceeaşi generaţie şi care e un mare prieten al tinerilor din Moldova. Cred că o să ne fie dor de Aureliu Busuioc şi Dumnezeu să-l odihnească-n pace”.

Dincolo de imaginea asta de om ironic, zeflemitor, Aureliu Busuioc a fost un mare romantic, poate ultimul nostru romantic, şi un om de o sensibilitate absolut deosebită. A fost un om vulnerabil şi sub cuirasa asta de ironie se ascundea, de fapt, o inimă foarte sensibilă.

Iulian Ciocan, www.europalibera.org

PL deplânge trecerea în nefiinţă a scriitorului Aureliu Busuioc şi exprimă sincere condoleanţe familiei, prietenilor, colegilor şi admiratorilor săi.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Sursa: www.pl.md

 

© 2001–2018 Asociaţia pentru Democraţie Participativă “ADEPT”
Tel./Fax: (373 22) 21-29-92, e-mail:
Reproducerea materialelor se permite doar cu menţionarea sursei

Facebook | Twitter | RSS

Creat de NeoNet