Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Preşedintele Partidului Liberal Mihai Ghimpu, deputat în Parlamentul Republicii Moldova a avut astăzi o întrevedere cu Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Federale Germania în Republica Moldova, Matthias Meyer.
Principalele subiecte abordate în cadrul întrevederii au vizat situaţia social-politică şi economică din Republica Moldova, funcţionarea instituţiilor democratice, avansarea pe calea integrării europene, reformele implementate pentru dezvoltarea Republicii Moldova.
Deputatul Mihai Ghimpu a exprimat gratitudine pentru susţinerea acordată de Republica Federală Germania, inclusiv prin sprijinul în realizarea parcursului european şi pentru suportul financiar oferit prin diverse programe de dezvoltare. Preşedintele PL a solicitat susţinerea şi în continuare a Germaniei, în special în semnarea celor trei acorduri importante pentru viitorul european al Republicii Moldova: Acordul pentru crearea Zonei de Liber schimb aprofundat şi cuprinzător, Acordul de Asociere şi Acordul de liberalizare a regimului de vize.
Un alt subiect discutat în cadrul întrevederii a fost soluţionarea conflictului transnistrean. Mihai Ghimpu a reiterat faptul că PL militează pentru lărgirea prezenţei internaţionale în regiune, inclusiv punerea în aplicare a unui mecanism european de soluţionare a conflictului şi invitarea în regiune a unui contingent de forţe de pace internaţionale, care să înlocuiască actuala structură de menţinere a păcii.
Mihai Ghimpu s-a referit în cadrul discuţiilor şi la importanţa impulsionării investiţiilor germane în economia Republicii Moldova.
Departamentul Comunicare şi Imagine al PL
Sursa: www.pl.md