Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Foarte înţelepte cuvinte. Dar ce facem cu demagogia, cu manipulările, cu minciuna, cu corupţia de la banca de economii, care a oferit credite nerambursabile de miliarde de lei ceea ce înseamnă la etapa actuală pierderi de sute de milioane de lei. În timp ce noi stăm cu mâna întinsă cerşind bani de la europeni, cu corupţia de la vamă, de la inspectoratul fiscal, de la agenţia de achiziţii publice, cu contrabanda tirurilor cu ţigări, ( apropo, m-a sunat un moldovean de-al nostru şi mi-a zis că la periferia Parisului se vând ţigări moldoveneşti).
Ce facem cu oamenii bolnavi, care după ce primesc medicamente capul li se învârte mai tare, iar inima le bate mai încet? Cine va întoarce acei 400 mii euro pe care i-a primit P.Sandulachi ilegal? Ce facem cu schemele ilegale de TVA, unde iarăşi dispar miliarde?
Ce facem cu unii nesimţiti ai acestor instituţii care îşi cumpără maşini de 150mii euro, fiind doar nişte şefuleţi cu un salariu doar de câteva mii?
Ce facem cu acest “tătuc” care tolerează sau, poate, stimulează aceste fărădelegi? Ce facem cu cei din organele de drept care, ori că sunt orbi, surzi şi muţi, ori se tem de măciuca-peniţă a lui LUAŢI-DAŢI?
Eu zic că lucrurile nu mai pot continua aşa, nu mai pot fi tolerate, altfel unde-i schimbarea? Prin ce ne deosebim de guvernarea comunistă? Dar, cel mai important, cum ne vor trata partenerii care ne acordă granturi de sute de milioane de euro?
Alta e că abordarea acestor subiecte trebuie să se producă cu multă calm. Recunosc, şi vă dau dreptate, mii de scuze pentru tonul discuţiei în timpul emisiunii “ În profunzime”.
Aceste lucruri şi altele nespuse m-au făcut să tac doar pentru existenţa Alianţei. Poate nu am procedat corect ce ţine de informarea opiniei publice, dar discuţii pe interior au avut loc. Cu toate eforturile mele, tăcerile pe alocuri, situaţia din Alianţă a ajuns să fie una delicată, iar eu invinuit pe nedreptate, şi aceasta se întamplă nu pentru prima dată. Iată, şi motivul răbufnirilor mele, devenind mai impulsiv, decât sunt în realitate.
“Aşa guvernăm de trei ani”, vorba premierului Vlad Filat.
Dragi prieteni, “singura cucerire pe care o luăm cu noi din lupta pentru existenţă este recunoaşterea deşertăciunii şi dispreţul desăvârşit a tot ce ne părea înalt şi vrednic de dorit” (Schiller).
Sursa: www.pl.md