Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Astăzi, cînd se implinesc 95 de ani de la Marea Unire a Basarabiei cu România, Partidul Liberal, alături de toţi românii a participat la mai multe activităţi care vin să marcheze această zi istorică. Actul istoric a fost semnat la 27 martie 1918, iar peste 95 de ani Partidul Liberal este nevoit să constate că pe parcursul anilor au intervenit schimbări puternice, care au afectat grav destinul nostru naţional. Timp de o jumătate de secol de ocupaţie sovietică, poporul nostru a fost supus umilinţei, menţinerii forţate într-o uniune de state care a distrus conştiinţa naţională. Ca rezultat, moldovenii s-au ales cu o limbă inventată şi cu o identitate pe placul cotropitorului, nicidecum a adevărului istoric şi ştiinţific.
“Ne pare rău că ultimii 25 de ani stăm pe loc, nu am facut ceea ce trebuia, pentru a fi în marea familia europeană. Îmi exprim speranţa că vom realiza acest deziderat cât mai repede, deoarece totul depinde de noi, de cei care conştientizăm ce înseamnă pentru românii moldoveni Actul Unirii.” Declaraţia aparţine preşedintelui Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, prezent la ceremonia de depunere de flori la monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt. La solemnitate au mai participat Ion Hadârcă, preşedintele fracţiunii liberale în Parlamentul Republicii Moldova, Dorin Chirtoacă, Primarul capitalei, mebrii fracţiunii liberale şi miniştrii, printre care Anatol Şalaru, Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, numeroşi membri de partid, inclusiv tineretul liberal, dar şi cetăţeni fără apartenenţă politică dar care apreciază evenimentele marcate de liberali.
De notat că tinerii liberali au fost astăzi printre primii care au marcat Actul Unirii, prin depuneri de flori la mormintele deputaţilor Sfatului Ţării din Cimitirul Central Armenesc, pentru ca la ora 11.00 să depună şi ei flori la monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt. Solemnităţile organizate de liberali au continuat şi în a doua jumătate a zilei, prin demostrarea unui documentar despre evenimentele istorice din 1918 în incinta bibliotecii Onisfor Ghibu şi un concert în aer liber, în scuarul Teatrului de Operă şi Balet, din capitală.
Înainte de concertul festiv, locuitorii şi oaspeţii capitalei au avut o întrevedere cu deputaţii liberali şi primarul capitalei, Dorin Chirtoacă care a ţinut să accentueze că cei care nu cunosc istoria şi semnificaţia zilei de 27 martie 1918 nu au decît să se inspire din mai multe surse pentru a afla adevărul şi pentru a evita manipularea în societatea moldovenească, extrem de politizată.
Şi preşedintele liberal a îndemnat astăzi cetăţenii să nu lase în umbră adevărul istoric şi să demostreze patriotism adevărat, fără motivaţie financiară sau de alt gen. Mihai Ghimpu s-a referit la acei politiceni care au trădat speranţele poporului, care i-a şi ales. În opinia liberalului, asemenea politicieni trebuiesc sancţionaţi de către alegători, pentru a nu li se pemite în continuare să guverneze prost Republica Moldova. Mihai Ghimpu s-a referit la standardele duble în politica moldovenească, chiar din momentul proclamării independenţei: “Trebuie odată şi odată să înţeleagă toată lumea că unica cale este cea spre vest, pentru că doar în Europa vom putea să realizăm speranţele copiilor şi nepoţilor noştri într-un viitor prosper, civilizat, bazat pe principii cu adevărat democratice”.
Reamintim că pentru unirea Basarabiei cu România, la 27 martie 1918, au votat 86 din cei 135 de deputaţi prezenţi la şedinţa Staful Ţării, organul legislativ şi executiv al Republicii Democratice Moldoveneşti. Rezultatul votării a fost însoţit de aplauze şi strigătele “Trăiească Unirea cu România”. Actul unirii a fost semnat de preşedintele Sfatului Ţării, Ion Inculeţ, vicepreşedintele Pantelimon Halipa şi secretarul Ion Buzdugan. Proclamaţia Sfatului Ţării suna astfel: “Republica Democratică Moldovenească, în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Marea Neagră şi vechile graniţe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută şi mai bine de ani din trupul vechii Moldove, în puterea dreptului istoric şi dreptului de neam, pe baza principiului că noroadele singure să-şi hotărască soarta lor, de azi înainte şi pentru totdeauna se uneşte cu mama sa România”. Primul ministru al României Alexandru Marghiloman a declarat atunci: “în numele poporului român şi al regelui României, cu mândrie iau act de hotărârea cvasi unanimă a Sfatului Ţării şi la rândul meu declar că de azi înainte Moldova este pentru vecie unită cu România”.
Sursa: www.pl.md