Domanelor şi Domnilor deputaţi,
Onorată asistenţă,

Săptămâna aceasta este cea a patimilor pentru creştinii ortodocşi, este săptămâna care ne îndeamnă a fi mai buni, mai mărinimoşi, mai condescendenţi faţă de aproapele nostru. Dar în realităţile politice din RM se pare că nici Sfintele Sărbători Pascale nu sunt în stare să ne adune şi să ne reconcilieze în numele interesului naţional suprem — cel al integrării europene.

Drapelul european, simbol al Europei Unite, simbol al unui spaţiu valoric, din care face parte RM la nivel spiritual, nu va flutura în Piaţa Marii Adunări Naţionale de la Chişinău la 9 mai, atunci când toate ţările membre ale UE vor sărbători Ziua Europei. În anul 1950, la 9 mai, Robert Schuman, ministrul afacerilor externe al Franţei de atunci, a propus crearea Comunităţii europene a cărbunelui şi oţelului în scopul evitării unui nou conflict armat între Germania şi Franţa, după cum s-a exprimat în discursul său Schuman “pentru ca războiul să devină nu doar inimaginabil, dar şi din punct de vedere material imposibil”.

Ce vom sărbători noi, cetăţenii din RM la 9 mai? Exact ca pe timpurile sovietice, rămaşi în tranşeele celui de-al Doilea Război Mondial, aici, la Chişinău, în Piaţa Marii Adunări Naţionale, peste care va pogorî duhul nostalgiei cadaverice a tot ce a însemnat ocupaţie sovietică, unii vor încremeni în timp şi vor sărbători aşa zisa “Victorie”.

Care “Victorie”, Doamnelor şi Domnilor?

Războiul dintre URSS şi Germania nazistă nu a fost războiul părinţilor şi buneilor noştri. Acesastă conflagraţie mondială a ciocnit doi dictatori, doi tirani, Hitler şi Stalin, iar ostaşii căzuţi în luptele crâncene, oricare ar fi partea baricadei pentru care au luptat cu arma în mână, nu au fost decât nişte victime nevinovate ale timpurilor de răstrişte. Zeci de milioane de jertfe aduse pe altarul celui de-al Doilea Război Mondial nu pot fi calificate drept “Victorie”. Aşa zisele “legende” ale gloriei militare sovietice, generali şi strategi, nu s-au gândit nicio clipă la vieţile sutelor de mii de ostaşi sacrificaţi în calitate de carne de tun. Totul le-a fost permis, căci istoriografia sovietică i-a înveşnicit doar pe ei, marii generali zişi “victorioşi”, iar ostaşii anonimi, mulţi din ei buneii şi părinţii noştri, nu au încăput pe paginile manualelor de istorie din trecutul totalitar.

În Basarbaia soarta părinţilor şi buneilor a fost mult mai tragică. Practic fiecare familie a trăit drama înrolării bărbaţilor în două armate diferite — armata română şi armata sovietică. Ce facem cu memoria noastră? Memoria pământului nostru? Zeci de ani la rând au fost onoraţi şi sărbătoriţi doar veteranii din armata sovietică. În memoria lor au fost înălţate monumente, au fosts crise poeme şi le-au fost închinate cântece. Ce facem cu memoria veteranilor din armata română? Ei nu au avut parte decât în ultimul timp, foarte recent, de o masă de pomenire ;i ateníe din partea autorit[ílor.

Doamnelor şi Domnilor,

La începutul mileniului trei, după ani şi ani de încrâncenare, după ani şi ani de tranşee ireconciliabile, a venit momentul reconcilierii memoriilor. Cel de-al doilea război a fost unul pentru toţi. În acest război nu au fost nici învingători, nici învinşi. Statele europene mai adineaori beligerante au dat dovadă de solidaritate şi multă înţelepciune, ca să vină deja către anul 1949 cu ideea creării CoE, iar în 1950 să lanseze crearea Uniunii Europene a cărbunelui şi oţelului. La doar 5 ani de la sfârşitul războiului!

Dar RM? Suntem în anul 2013, Doamnelor şi Domnilor. Şi iată că în Piaţa Marii Adunări Naţionale la 9 mai ne vor cânta aceiaşi artişti care au legănat estrada sovietică în trecutul de tristă pomină. Pentru cine sau pentru ce, Doamnelor şi Domnilor? Pentru a resuscita patimi care vin să umple golul imens de personalităţi eroice? Pentru a ne impune o pretinsă “victorie”?

Care “Victorie”, onorată asistenţă?

Buneii mei tot au fost la război, în armate diferite, pe fronturi diferite, au încheiat războiul la Varşovia şi Viena, dar ei s-au bucurat nu pentru victorie, ei s-au bucurat că acel război într-un sfârşit s-a terminat, iar ei au putut reveni acasă la vetrele lor. Însă, aici, în Basarabia postbelică, din care aşa zişii “biruitori” au uitat să plece pe la casele lor, ce-i aştepta? Exproprierea de pământuri şi bunuri, foametea organizată şi “prodrazviorstka”, puşcăria stalinistă şi deportările. Iată ce a însemnat pentru basarabeni pretinsa “victorie” pe care unii o vor sărbători cu fast.

La 9 mai nu va fi ziua victoriei, la 9 mai, Doamenlor şi Domnilor, vom sărbători Ziua Europei, ostaşii veterani ai celui de-al doilea război mondial vor pomeni vitregia sorţii şi vor sărbători gloria vitejiei lor şi ai camarazilor de luptă la 8 mai, data când în 1945 a luat sfârşit cea mai mare conflagraţie militară a secolului XX. Iar concertul din Piaţa Marii Adunări naţionale din 9 mai va fi o dovadă în plus că aici, în RM, spre marele regret, al meu şi al colegilor mei, dar nu numai, URSS parcă ar fi la ea acasă…

Vă mulţumesc pentru atenţie!

Sursa: anagutu.net

 

© 2001–2018 Asociaţia pentru Democraţie Participativă “ADEPT”
Tel./Fax: (373 22) 21-29-92, e-mail:
Reproducerea materialelor se permite doar cu menţionarea sursei

Facebook | Twitter | RSS

Creat de NeoNet