Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPL

Mihai Ghimpu a avut o întrevedere cu Dirk Schuebel, şeful Delegaţiei Uniunii Europene în Republica Moldova

|versiune pentru tipar||
PL / 14 mai 2013
Partidul Liberal

Preşedintele Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, deputat în Parlamentul Republicii Moldova, a avut astăzi o întrevedere cu Ambasadorul Dirk Schuebel, şeful Delegaţiei Uniunii Europene în Republica Moldova.

În cadrul întrevederii au fost abordate chestiuni ce ţin de problemele cu care se confruntă republica noastră în procesul de integrare europeană după destrămarea AIE2, precum şi necesitatea funcţionării corecte a instituţiilor statului în scopul accelerării procesului de integrare a Republicii Moldova în Uniunea Europeană. Oficialii au abordat subiectele legate de situaţia politică şi ultimele evenimente politice din Republica Moldova.

În cadrul discuţiei Dirk Schuebel a menţionat că vectorul european al Republicii Moldova nu trebuie să fie întrerupt, iar integrarea europeană trebuie să rămână prioritatea principală a republicii.

Mihai Ghimpu a precizat că Partidul Liberal a depus astăzi o sesizare la Curtea Constitutionala cu privire la neconstituţionalitatea legii nr.110 prin care au fost stabilite competentele prim-ministrului interimar şi legii nr. 107 prin care au fost precizate atribuţiile Guvernului în exercitiu (demis), care au fost promulgate de Preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti.

Preşedintele PL a multumit Şefului Delegaţiei Uniunii Europene în Republica Moldova pentru sprijinul acordat de către UE şi speră că acest sprijin din partea Uniunii Europene va continua. Mihai Ghimpu şi-a exprimat recunoştinţa faţă de reprezentanţii UE şi a precizat că situaţia politică din Republica Moldova trebuie să se stabilizeze pentru ca să nu afecteze drumul european al republicii.

Departamentul Imagine şi Comunicare al PL
Sursa: www.pl.md

Mihai Ghimpu a avut o întrevedere cu Jaromir Kvapil, Ambasadorul Republicii Cehia în Republica Moldova Toţi pentru Europa, Europa pentru toţi!