În Republica Moldova a devenit deja o tradiţie ca politicienii cu pâinea şi cuţitul în mână să recroiască legislaţia după bunul lor plac. Iar pentru a vă convinge de acest lucru voi aduce doar câteva cazuri: în 1998, partidele ajunse la putere, au decis să facă aşa-numita reformă a partidelor, îndreptată împotriva partidelor mici, punându-se la cale dispariţia acestora sub motivul “onorabil” că e nevoie de a limpezi eşichierul politic; în 2000 a avut loc reforma constituţională care, pe lângă părţile ei bune şi proaste, urmărea scoaterea unor concurenţi din preconizata cursă prezidenţială; tot în acelaşi an, s-a înfăptuit aşa-zisa mică reformă electorală, care stabilea majorarea pragului electoral până la 6%, pentru a împiedica anumite partide să acceadă în Parlament; după venirea comuniştilor la putere, a fost promovată o altă “reformă” ce prevedea reînregistrarea anuală a partidelor, ca un pretext pentru înlăturarea formaţiunilor politice incomode din politică (sub valul de presiune publică ce s-a ridicat, această “reformă” a fost revocată). În ultima perioadă, am asistat din nou la un şir de “reforme” care au acelaşi scop — de a elimina pe cineva din viaţa politică, de a-i distruge pe unii şi a-i înălţa pe alţii. Mă refer aici şi la modificările ce au vizat mai întâi introducerea, apoi anularea sistemului electoral mixt, şi la modificările privind majorarea pragului electoral, şi la modificările privind Curtea Constituţională şi statutul judecătorilor acestei instanţe, şi la modificările privind Centrul Naţional Anticorupţie, şi la modificările privind prerogativele Premierului interimar etc. În stilul tradiţiei de care am vorbit mai sus, are loc o recroire a legislaţiei pornind de la interesele de moment ale politicienilor.

În context, aş dori să amintesc ce s-a întâmplat cu acei care au îndrăznit să pună interesele personale şi de partid mai presus decât interesul ţării de a avea o legislaţie stabilă şi reguli clare de joc pentru toţi. Iurie Roşca, venind cu ideea reformei constituţionale din 5 iulie 2000, a pus fără să vrea umărul la preluarea de către comunişti a puterii pentru mai bine de opt ani, iar cele două mandate de Preşedinte al ţării obţinute de Vladimir Voronin, pot fi considerate drept meritul indirect (2001), iar apoi meritul direct (2005) al ex-liderului PPCD. Ulterior, anume comuniştii au determinat căderea dramatică a politicianului Iurie Roşca şi a formaţiunii pe care o conducea. Mircea Snegur şi Dumitru Diacov, care împreună cu partidele lor au susţinut în 2000 majorarea pragului electoral de la 4% la 6%, în 2001 nu au trecut acest prag, acumulând circa 5% din voturi. Adică, dacă nu se gândeau cum să-şi “îngroape” oponenţii şi nu majorau pragul electoral, aceşti politicieni ar fi acces în Parlament în 2001 şi comuniştii nu ar fi avut o majoritate constituţională în următorii patru ani. Victor Stepaniuc, autorul iniţiativei cu reînregistrarea anuală a partidelor, după ce a părăsit rândurile fostului partid de guvernare, fiind acum în fruntea unei formaţiuni extraparlamentare, ar fi resimţit din greu efectele propriei iniţiative, dacă aceasta ar fi rămas în vigoare.

În situaţia în care ne-am pomenit, avem toate motivele să presupunem că efectele modificărilor legislative din ultima perioadă se vor întoarce împotriva celor care le-au promovat. Apropo, unele efecte de acest gen se resimt deja. Valul de critici ce vine din Occident a transformat partidul ce se credea până mai ieri locomotivă a integrării europene a Republicii Moldova într-un oponent deschis al Bruxeless-ului. Această formaţiune continuă să se afle în cădere liberă şi nu este exclus că majorarea pragului electoral, operată împotriva unor oponenţi politici, ar putea să se întoarcă împotriva sa în cel mai scurt timp posibil. La fel e şi cu celelalte legi, căci Premier interimar nu va fi pentru tot restul vieţii una şi aceeaşi persoană, ca să beneficieze de noile împuterniciri, după cum şi Guvernul nu tot timpul va fi condus de reprezentantul acestui partid, ca să poată folosi în scop propriu CNA. Ca să nu mai vorbim de abrogarea legii ce interzicea votarea în baza paşapoartelor sovietice sau de anularea altor modificări legislative anterioare, care sporesc şansele electorale ale comuniştilor. Astfel, PLDM ar putea contribui la revenirea comuniştilor la putere.

Făcând însă abstracţie de denumiri de partide şi nume de politicieni, trebuie să constatăm existenţa unei probleme extrem de grave în Republica Moldova. Neavând o stabilitate legislativă, o stabilitate politică şi reguli clare de joc, ţara noastră nu va avea degrabă şansa să se alăture marii familii a democraţiilor europene, să devină un veritabil stat de drept. Uniunea Europeană nu va accepta nicicând în rândurile sale societăţi, ţări conduse de politicieni care nu pot face diferenţă între interesul personal şi interesul major al statului. Mai mult decât atât, chiar şi în afara UE, un stat nu se va putea niciodată dezvolta normal în condiţiile în care se va ghida nu de principii şi valori, ci de interesele de moment ale cuiva. Este o temă de discuţie serioasă, la care trebuie să cugetăm împreună şi să acţionăm în consecinţă. În caz contrar, va fi tot mai dificil să sperăm la un viitor democratic şi european pentru Republica Moldova.

Departamentul Imagine şi Comunicare al PL
Sursa: www.pl.md

 

© 2001–2018 Asociaţia pentru Democraţie Participativă “ADEPT”
Tel./Fax: (373 22) 21-29-92, e-mail:
Reproducerea materialelor se permite doar cu menţionarea sursei

Facebook | Twitter | RSS

Creat de NeoNet