Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Comunicatul expediat instituţiilor mass-media de către aşa-numitul grup “reformator”, condus din umbră de V. Filat prin Ion Hadârcă şi Oleg Bodrug, care ştie deja lumea cum şi cu ce a ajuns vicepreşedinte al Parlamentului, nu este primul prin care se încearcă inducerea în eroare a opiniei publice. Autointitulaţii “reformatori”, nu numai că folosesc nestatutar numele Fracţiunii Parlamentare PL, semnând astfel, ilegal, şi acordul Coaliţiei Pro-Europeane, dar şantajează filialele partidului şi au creat un site care foloseste sigla PL. Toate aceste acţiuni ale grupului trădătorilor au un singur scop — de a prelua conducerea partidului sau, în cel mai rău caz, de a-l dezbina. Dar una este să dezbini Fracţiunea din 12 persoane, cumpărând sau amăgind 7 din ele, şi alta este să amăgeşti sau să cumperi zeci de mii de membri din 40 de filiale ale partidului. Tocmai de aceea până astăzi acţiunile trădătorilor nu au dat nici un rezultat, la fel ca în cazul tentativei la Conferinţa Teritoriala de la Ungheni.
Conferinţa Teritorială PL Ungheni, care a avut loc ieri, 2 iunie 2013, convocată de Biroul Politic al PL în baza hotărârii Consiliului Republican din 13 aprilie 2013, a fost legală şi deliberativă. La şedinţă au fost prezenţi 109 delegaţi din 28 de Organizaţii Locale PL din r. Ungheni, dintre care 18 membri, printre ei şi 5 preşedinţi ai Organizaţiilor Primare, au plecat cu fostul preşedinte al filialei. Aşadar, deciziile adoptate la Conferinţă sunt în conformitate cu prevederile statutului.
De menţionat că este foarte mârşav, josnic şi ilegal din partea aşa-zisului grup al “reformatorilor” să decidă 7 indivizi pentru tot Partidul, formarea majorităţii parlamentare. La fel de ruşinos este să amăgeşti cetăţenii precum că mai multe filiale ar fi de partea lor, că ar avea susţinerea colegilor de partid, că şedinţele Conferinţelor teritoriale sunt ilegale etc.
Adevărul este că, la data de 3 iunie 2013, NICIO filială teritorială a PL nu a trecut de partea lor, fapt confirmat prin prezenţa Preşedinţilor de Filiale la şedinţele Consiliului Republican. Există o singură hotărâre a Consiliului Teritorial PL Nisporeni, dar această hotărâre este ilegală întrucât acest drept îi revine Conferinţei Teritoriale şi nu Consiliului.
Comunicatul în cauză, ca şi toate celelalte, demonstrează că acest grup este tratat aşa cum merită şi aşa cum este şi corect — ca nişte trădători, de aceea la dorinţa lor nu sunt convocate şedinţele Organelor de conducere ale Filialelor sau în cazul în care au loc şedinţele statutare, sunt daţi afară pentru că nu mai sunt membri PL. Aşadar, tentativa lor de a scinda Partidul în două, aşa cum au făcut cu Fracţiunea Liberală, nu are nici un succes.
Accentuăm că, dintre toţi preşedinţii care au aderat la grupul trădătorilor, doar 8 au rămas cu ei, ulterior fiind eliberaţi din funcţie şi excluşi din partid.
Reiterăm, trecerea preşedinţilor de partea grupului aşa-zis “reformator” nu înseamnă aderarea filialelor, mai mult ca atât, în doua din aceste 8 filiale au fost aleşi preşedinti noi, iar in celelalte filiale urmează să fie convocate Conferinţele Extraordinare şi să fie aleşi noi preşedinţi de filiale.
Precizăm că, Conferinţa Extraordinară a Filialei Ungheni a fost convocată de Biroul Politic al PL în baza hotărârii Consiliului Republican din 13 aprilie 2013.
Departamentul Imagine şi Comunicare al PL
Sursa: www.pl.md