Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Astăzi, 14 iunie 2013, conducerea Filialei PL Buiucani şi Preşedintele Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, au susţinut o conferinţă de presă în cadrul căreia au demonstrat, repetat, unitatea partidului.
Mihai Ghimpu şi colegii de partid din Filiala Buiucani au demonstrat că zvonurile “reformatorilor” lui Filat, conform cărora Filiala PL Buiucani ar fi trecut de partea lor, sunt false şi manipulează opinia publică. În acest context, Mihai Ghimpu a spus: “Am auzit zvonul că Filiala Buiucani a trecut de partea «reformatorilor» lui Filat. Precum vedeţi, iarăşi sunt aberaţii. Alături de mine sunt vicepreşedinţii şi membrii Biroului Permanent PL Buiucani. Această filială, la fel ca şi toate celelalte filiale ale partidului, ramâne a fi a Partidului Liberal. La momentul actual, NICIO filială teritorială nu este de partea «reformatorilor» lui Filat”.
La conferinţă au participat: Vadim Ciobu, vicepreşedinte al Filialei PL Buiucani, Victor Pnin, vicepreşedinte al Organizaţiei Teritoriale PL Durleşti, Maria Strâmtu, Organizaţia PL din Truşeni, Alexei Boşneagă, vicepreşedinte al Organizaţiei Teritoriale PL Condriţa, Vasile Zavatin, preşedintele TL Buiucani şi Elena Guzun, Vasile Josan, Inga Iaşciug, Alexandru Anghel, Natalia Bulbuc, Grigore Mârzu, Dumitru Catană, membri ai Biroului Permanent PL din sectorul Buiucani.
În cadrul conferinţei, Alexandru Anghel, membru al Biroului Permanent PL Buiucani, a menţionat: “Am fost telefonat de Ana Vasilache şi m-a invitat la şedinţă, în sală erau doar 2 feţe cunoscute, în rest erau persoane pe care nu le cunosc, care nu au tangenţă cu partidul. Nu am votat declaraţia care a fost pusă pe masă şi chiar am ţinut să vorbesc în faţa celor prezenţi. Le-am spus că dacă nu îşi doresc să mai locuiască în casa părintească, nu au decât să îşi construiască o altă casă, să-şi facă un alt partid. Acest partid însă va fi doar un SRL, o adunătură de oameni trădători de cauză şi neam”.
Bulbuc Natalia, preşedinte interimar al Organizaţiei Femeilor Liberale Buiucani, membru al Biroului Permanent, a afirmat: “Cei care au muncit pentru partid au depus cererea, pentru că împărtăşesc idealurile şi valorile pentru care militează Partidul Liberal, iar trădătorii nu au loc printre aceşti oameni care luptă pentru cauză şi nu pentru interesele personale”.
Elena Guzun, membru al Biroului Permanent PL Buiucani: “Trădătorilor le spun să-şi facă un alt partid, să adune membri, să muncească. Eu şi colegii mei ramânem cu PL şi susţinem politica şi valorile partidului. Sunt aici pentru că am încredere în partid şi în conducere, iar împreună vom putea înfăptui reforme în republică, astfel ca lucrurile să ia o turnură mai bună”.
Maria Strâmtu, reprezentanta Organizaţiei Teritoriale PL din Truşeni: “Comuna Truşeni întotdeauna a susţinut Partidul Liberal şi a apreciat verticalitatea conducerii şi a membrilor din acest partid”.
Vicepreşedintele Filialei Teritoriale PL Buiucani, Vadim Ciobu: “Odată cu plecarea acestor trădători, PL este mai puternic şi mai unit. Vom merge înainte şi sunt convins că vom fi primii”.
La final, Mihai Ghimpu a precizat că Filiala Buiucani are la bază organizaţiile din satele mari precum Durleşti, Condriţa, Truşeni, Ghidighici etc., ai căror reprezentanţi au fost prezenţi la conferinţa de presă. “Suflete moarte rămân cei care au părăsit partidul şi au renunţat la lupta pentru cauză şi neam în favoarea funcţiilor. Lovitura în PL, şi nu doar votul pentru Guvernul Filat sau Leancă, demonstrează că obiectivul lor a fost distrugerea partidului.
Prezenţa colegilor din Filiala Buiucani lângă mine, dar şi a celorlalte filiale, denotă că membrii PL nu sunt numai pentru funcţii, ci pentru cauză, dreptate, libertate, bunăstare şi integrare europeană”.
Biroul Politic al PL, conform Hotărârii Consiliului Republican, l-a desemnat pe Vadim Ciobu în calitate de preşedinte interimar al filialei Buiucani, responsabil de convocarea Conferinţei Extraordinare la care va fi ales un alt preşedinte.
Departamentul Imagine şi Comunicare al PL
Sursa: www.pl.md