Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Astăzi, 28 iunie 2013, Deputatul Mihai Ghimpu, Preşedintele Partidului Liberal şi Mihai Moldovanu, vicepreşedinte PL, au participat la inaugurarea monumentului ridicat în numele celor care au avut de suferit în urma represiunilor regimului totalitar comunist din localitatea Brânzeni, r-nul Teleneşti.
La eveniment au fost prezenţi şi Valerian Bejan, vicepreşedintele al raionului Teleneşti, preşedinte al Filialei Teritoriale PL Teleneşti şi Iurie Cuculescu, preşedintele Filialei Teritoriale PL Bălţi. Cei doi preşedinţi de filială au accentuat importanţa ridicării unor astfel de monumente în toate localităţile din Republica Moldova.
“Nu putem trece cu vederea suferinţele prin care a trecut neamul nostru în acea perioadă neagră, iar cel mai trist este faptul că acest chin continuă şi până astăzi. Copii noştri trebuie să cunoască adevărul pentru că ei vor continua lupta pentru Dreptate, Adevăr şi Libertate, iar astfel de monumente, chiar dacă nu pot schimba trecutul, pot să schimbe viitorul şi măcar de acum să încetăm a mai sta în genunchi în faţa ocupanţilor”, a menţionat preşedintele Filialei Teritoriale PL Teleneşti, Valerian Bejan. În acest context, Veaceslav Tcaciuc, primarul comunei Brânzeni, a completat că “sunt din ce în ce mai mulţi oameni care au conştientizat adevărul şi care ni se alătură în lupta pentru cauză şi nu pentru funcţii căci numele celor care au îngheţat în Siberia şi au suferit foamete şi chinuri în numele libertăţii neamului, trebuie să rămână veşnic viu în memoria noastră”.
Preşedintele Organizaţiei Primare PL Brânzeni, Vasile Ţopa, a menţionat: “Poporul nostru are o istorie dureroasă, iar aceasta s-a întâmplat din cauza unor reprezentanţi de la conducere, care ne-au îngenuncheat în faţa ocupanţilor decenii şi chiar secole la rând. Mă bucur că există atâţia oameni cu demnitate şi vom continua să luptăm până când nu se va face dreptate şi vom fi un popor liber, unit şi mândru de valorile noastre autentice”.
La marele eveniment a participat şi Boris Vasiliev, profesor, autorul cărţii “Stalin mi-a furat copilăria” , născut în satul Sărătenii Vechi, raionul Teleneşti, care în anii Mişcării de eliberare şi renaştere naţională s-a aflat în primele rânduri ale luptătorilor pentru limba română, alfabetul latin şi pentru libertate. Deşi avea numai opt ani când au venit trupele sovietice în Basarabia, îşi aminteşte în detalii acea perioadă chinuitoare şi, mai ales, ziua de 28 iunie 1940. “În acea zi, pe la ora patru după-amiază, de pe malul stâng, au început să vină spre Basarabia luntri cu soldaţi înarmaţi, iar sătenii au hotărât să-i întâmpine şi să vadă cine sunt şi ce vor. În loc să mulţumească pentru primire, soldaţii au venit să-i ucidă pe cei mai buni gospodari, medici, învăţători, muzicanţi, au smuls toată floarea naţiunii şi au semănat locul cu ruşi. Ei zic că ne-au eliberat, dar de fapt, au venit nepoftiţi de noi, cu planurile lor de acasă, cu listele lor negre”, a povestit scriitorul Boris Vasiliev.
Preşedintele PL a accentuat la eveniment că: “Omul apare prin chin şi întreaga lui viaţă e un chin, dar atunci când puterea e împotriva oamenilor, acest chin de la Dumnezeu se transformă în tragedie. În această localitate, 104 oameni au fost deportaţi, dar câte mii au suferit din cauza ocupanţilor? Pământul neamului nostru geme de durerea provocată de calvarul adus de ocupanţi şi de sîngele vărsat de ei, sângele oamenilor gospodari, profesori, preoţi, copii, patrioţi, oameni care prin muncă şi sudoare au acumulat ceea ce aveau. Astăzi, după 20 de ani, nimic nu s-a făcut, doar Piatra ridicată de Gheorghe Ghimpu în scuarul Gării Feroviare unde au fost «aruncaţi» în vagoane oameni nevinovaţi, mai sunt câteva monumente ridicate de unii patrioţi sau locuitori şi astăzi, există iniţitativa Partidului Liberal de a ridica monumente în numele victimelor ocupanţilor, statul însă, nu a făcut nimic. Slavă Domnului ca a venit nepotul lui Gheorghe Ghimpu şi la 6 iulie 2013, va fi inaugurat monumentul în locul unde a fost pusă piatra lui Gheorhe Ghimpu. Nu putem accepta la infinit nedreptatea, republica este împânzită de monumentele celor care ne-au adus suferinţă, chinuri şi ne-au ocupat, dar nu ne-au eliberat, iată de ce este foarte binevenită inaugurarea acestui monument în localitatea dvs. Astfel de monumente trebuie să existe în orice localitate, iar aceasta este datoria celor care guvernează, căci în toate localităţile oamenii au avut de suferit în urma regimului ocupant”.
Mihai Ghimpu a mai completat că: “Marea tragedie a noastră este că acei care au suferit şi sunt încă în viaţă, trăiesc în nedreptate, averea le-a fost luată şi nici până astăzi nu li s-a înapoiat ceea ce le aparţine, iar acei care au slujit călăilor — trăiesc în bunăstare, au salarii şi pensii mari, copii asiguraţi cu funcţii înalte, e timpul să facem dreptate şi vă chem să nu fiţi indiferenţi. Întotdeauna trebuie să ştim că totul depinde de om, D-zeu ne-a dat ceea ce avem nevoie pentru a trăi, restul depinde de noi! Acestă tăcere este de neînţeles şi de netolerat, nu putem ascunde la infinit consecinţele tragediei provocate de ocupanţi. Noi nici nu ne imaginăm prin câte chinuri şi suferinţe au trecut acei care au fost deportaţi şi acei care au nimerit sub «roata» călăului, doar ei, săracii, ştiu prin câte suferinţe au fost nevoiţi să treacă şi cât de crud şi inuman a fost regimul şi atitutinea celor care spun că ne-au eliberat. Nu există eliberare cu deportări, deposedari de avere, foamete organizată, şi oameni nevinovaţi arestaţi şi împuşcaţi, aceasta e ocupaţie!”.
Preşedintele Liberalilor le-a mulţumit tututor pentru curajul şi devotamentul de care dau dovadă în această luptă grea de cucerire a Libertăţii şi Dreptăţii binemeritate şi i-a îndemnat pe cei prezenţi să-şi păstreze întotdeauna demnitatea, verticalitatea şi onoarea, căci doar astfel vom putea deveni un popor liber, unit şi ne vom continua drumul European.
După inaugurarea monumentului ridicat în numele deportaţilor şi victimelor ocupanţilor, Preşedintele Mihai Ghimpu a avut o întrevedere cu primarii şi consilierii Partidului Liberal din Teleneşti. În cadrul întrevederii, Mihai Ghimpu a vorbit depre situaţia socială şi politică din republică, despre cauzele dezbinării Fracţiunii Liberale prin acţiunile unor trădători, care au pus mai presus interesele personale decât cauza şi oamenii şi a accentuat că Partidul Liberal nu este afectat de acţiunile filateliştilor, aşa-numitul grup “reformator”, iar ca argument este prezenţa la mitingul din 28 iunie din PMAN a tuturor preşedinţilor de filială din întreaga republică, susţinuţi de membri şi simpatizanţi PL. Preşedintele Partidului a răspuns la întrebările primarilor şi colegilor de partid şi le-a asigurat sprijinul şi ajutorul în ceea ce fac. “Să nu vă fie frică, stimaţi colegi, de grupul filatelist care vă ameninţă şi vă terorizează căci puterea lor este temporară, cei care trădează nu merită decât să fie goniţi peste tot, căci ei nu au casă, nu au mamă, patrie, nu au valori şi nu sunt interesaţi decât de funcţii ca să-şi umple buzunarele”, a reiterat Preşedintele la finalul întrevederii.
Departamentul Imagine şi Comunicare al PL
Sursa: www.pl.md