Pe data de 29 iulie se împlinesc 21 de ani de la introducerea aşa-numiţilor pacificatori ruşi în regiunea transnistreană. De fapt, acum 21 de ani s-a oferit pur şi simplu un nou statut trupelor ruse, care staţionau în regiunea de est a Republicii Moldova. Iar militarii ruşi, cum au sprijinit separatiştii transnistreni la începutul anilor 90 ai secolului trecut, inclusiv în timpul conflictului armat de pe Nistru, aşa au continuat să-i sprijine până în prezent.

Aşa-numita misiune de pacificare rusă din regiunea transnistreană şi-a dovedit de-a lungul anilor lipsa de eficienţă, demonstrând în repetate rânduri că nu are capacitatea de a asigura o situaţie de echilibru în zona de securitate. De fiecare dată când separatiştii au recurs la provocări, pacificatorii ruşi fie s-au făcut că plouă, fie au trecut deschis de partea acestora, punând Chişinăul în situaţii destul de jenante. De câte ori au intervenit pacificatorii ruşi când separatiştii transnistreni au instalat posturi neautorizate, blocuri, alte construcţii ilegale în zona de securitate? De câte ori au intervenit pacificatorii ruşi pentru a curma abuzurile de la aşa-zisa frontieră administrativă, abuzuri comise de reprezentanţii administraţiei de la Tiraspol faţă de cetăţenii Republicii Moldova, care nu fac altceva decât să utilizeze dreptul lor la libera circulaţie în propria ţară? De câte ori au intervenit pacificatorii ruşi pentru a stopa acţiunile ilegale ale transnistrenilor în raport cu cetăţenii arestaţi, reţinuţi, intimidaţi chiar în zona de securitate? De câte ori au intervenit pacificatorii ruşi pentru ca oamenilor să le fie întoarse bunurile confiscate ilegal de transnistreni în zona de securitate? Şirul întrebărilor ar putea continua.

În acelaşi timp, aşa-numiţii pacificatori ruşi au constituit un paravan perfect la adăpostul căruia în regiunea transnistreană Rusia a adus armament, automobile, alte mijloace, care chipurile erau destinate contingentului militar rus dislocat în Transnistria. Acum câteva luni am avut o situaţie de acest fel, când Chişinăul a trebuit să reacţioneze post factum la introducerea unor unităţi de transport şi a anumitor tipuri de arme în stânga Nistrului. Cu alte cuvinte, în loc să-şi retragă trupele şi armamentul din Transnistria, după cum prevede decizia summit-ului OSCE de la Istambul din 1999, Rusia îşi concentrează potenţialul militar în regiune. Argumentele cu care operează Moscova sunt ridicole, invocând că administraţia de la Tiraspol s-ar opune retragerii armamentului şi muniţiilor stocate în stânga Nistrului, iar în condiţiile în care acesta nu poate fi evacuat, militarii ruşi trebuie să rămână la faţa locului pentru a-i asigura paza. De parcă nu se ştie că administraţia de la Tiraspol acţionează exact aşa cum i se dictează de la Moscova! Adevărul este cu totul altul şi anume că Rusia nu doreşte să-şi piardă poziţiile, inclusiv militare, pe care le are în acest punct strategic al Europei, în apropiere de frontiera UE şi NATO. Iar pentru aceasta Moscova neglijează Constituţia Republicii Moldova, care prevede statutul de neutralitate al ţării, dar şi deciziile unor organisme internaţionale atât de importante ca OSCE.

Dacă Rusia ar accepta ca această misiune de pacificare să fie înlocuită cu una sub mandat internaţional, problemele se vor soluţiona mult mai repede. În primul rând, în zona de securitate se va face ordine, deoarece acolo se vor afla pacificatori în adevăratul sens al cuvântului. În al doilea rând, ar dispărea unul din pilonii pe care se menţine regimul separatist de la Tiraspol. În al treilea rând, ar apărea condiţii optime pentru o monitorizare şi un control eficient al depozitelor de la Colbasna. În al patrulea rând, ar fi posibil de vorbit în termeni reali despre retragerea armamentului rusesc din estul Republicii Moldova. În al cincilea rând, ar fi îndeplinită parţial decizia summit-ului OSCE de la Istambul, căci militarii ruşi ar pleca din Transnistria, iar aceasta ar reface întrucâtva imaginea OSCE, reabilitând, totodată, principiul constituţional de neutralitate al Republicii Moldova.

Şi Rusia, şi Tiraspolul înţeleg cât de grave (pentru ei) ar putea fi consecinţele unui asemenea pas, de aceea fac tot posibilul pentru a-l zădărnici. În scop propagandistic este exagerată eficienţa misiunii de pacificare ruse în Transnistria, afirmându-se că datorită acesteia la Nistru e pace şi nu se aud focuri de armă. Se promovează ideea că, dacă militarii ruşi se vor retrage din Transnistria, se vor isca premise pentru un nou conflict armat. Oare nu este acesta un şantaj? Oare nu este aceasta o manipulare grosolană?

În următoarele zile guvernarea de la Chişinău va trebui să treacă un test de verticalitate. De modul în care va reacţiona Chişinăul la o nouă provocare pe care o pun la cale Moscova şi Tiraspolul depinde în mare parte şi viitorul aşa-numitei misiuni de pacificare ruse în Transnistria. Mă refer la intenţia tot mai hotărâtă de a marca prin acţiuni festive, la 29 iulie, cea de-a 21-a aniversare de la introducerea aşa-numiţilor pacificatori ruşi în regiunea transnistreană. Dacă Chişinăul va accepta celebrarea acestei date, va recunoaşte indirect eficienţa pacificatorilor ruşi, iar aceasta va anula totalmente orice efort depus în ultimii ani în vederea schimbării statutului acestei misiuni şi înlocuirii ei cu una sub mandat internaţional. Comportamentul responsabililor de la Chişinău în dosarul transnistrean nu a fost întotdeauna la înălţime. De aceea, sper că măcar acum, cei care-şi puneau mari speranţe în Şevciuk şi echipa lui, în disponibilitatea Moscovei de a soluţiona acest conflict într-o manieră corectă, să înţeleagă ce se întâmplă în realitate şi să acţioneze în aşa fel, încât evoluţia lucrurilor să devină favorabilă pentru Republica Moldova.

Departamentul Imagine şi Comunicare al PL
Sursa: www.pl.md

 

© 2001–2018 Asociaţia pentru Democraţie Participativă “ADEPT”
Tel./Fax: (373 22) 21-29-92, e-mail:
Reproducerea materialelor se permite doar cu menţionarea sursei

Facebook | Twitter | RSS

Creat de NeoNet