Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPL

Primarii Liberali din republică — alături de Preşedintele PL, Mihai Ghimpu

|versiune pentru tipar||
PL / 21 iulie 2013
Partidul Liberal

La data de 20–21 iulie 2013, Mihai Ghimpu, Preşeditele Partidului Liberal, a avut o întâlnire de lucru cu PRIMARII LIBERALI din toată republica.

La întalnire au participat, în afară de primarii liberali din localităţile Republicii Moldova, şi presedinţi de filială, viceprimari şi unii consilieri şi au vorbit despre problemele cu care se confruntă localnicii, dar şi despre neajunsurile şi necesităţile oamenilor.

În cadrul întrevederii, Mihai Ghimpu a informat primarii liberali despre situaţia politică din republică şi a accentuat că distrugerea AIE-2 de către Vlad Filat, prin denunţarea Acordului la 13 februarie 2013, a declanşat o gravă criză politică care a afectat cursul european al republicii şi, din acest motiv, la summit-ul de la Vilnius, Acordurile de Asociere cu Uniunea Europeană vor fi doar parafate.

Preşedintele Liberalilor a precizat că declanşarea crizei politice în preajma summit-ului de la Vilnius a fost programată pentru a împiedica cursul european al Republicii Moldova, iar la această acţiune antinaţională au participat şi autoproclamaţii “reformatori”, care îşi aveau din timp pregătit scenariul de a lovi în Partidul Liberal care, la moment, este singurul partid care reprezintă mişcarea de eliberare naţională.

“Argumentele autoproclamaţilor sunt doar o amăgeală pentru a ascunde adevărul, pentru că atunci când V. Filat a denunţat Acordul AIE pentru ca să intervină cu modificări, la negocieri propunerile au venit doar din partea PL-ului şi PD-ului. Faptul că autoproclamaţii au trecut la umbra stejarului nu este pentru ca să salveze cursul european, aşa cum manipulează ei, pentru că conform hotărârii Consiliului Republican din 31 martie 2013, Partidul Liberal urma să voteze orice alt candidat propus de PLDM la funcţia de Prim-ministru, dar cu condiţia ca să nu fie corupt şi să nu compromită valorile democratice şi viitorul european al republicii. Autoproclamaţii au avut comanda directă de a distruge Partidul Liberal, pentru că noi luptăm împotriva mafiei, corupţiei şi contrabandei şi pentru cauza naţională, dar sigur că nu le-a reuşit şi nici nu le va reuşi vreodată, căci pentru noi este mult mai importantă cauza, decât interesele personale şi propriile buzunare”, a punctat Mihai Ghimpu.

Preşedintele PL a accentuat că la data de 20 iulie 2013, a avut loc şedinţa Consiliului Teritorial Ştefan Vodă, în prezenţa presei, pentru a pune capăt speculaţiilor şi minciunilor pe care le răspândesc în teritoriu autoproclamaţii “reformatori liberali”. “Acest grup de trădători, pe care îi cunoaşteţi, terorizează membrii PL şi anunţă că 18 filiale ale Partidului Liberal sunt de partea lor, iata că acest exemplu cu Filiala PL Ştefan Vodă este o dovadă în plus că ei mizează doar pe minciună, acum lumea s-a convins total de acest lucru”, a mai spus Mihai Ghimpu.

Primarii liberali au adresat întrebări Preşedintelui Partidului pe diferite probleme cu care se confruntă republica şi, în primul rând, cetăţenii şi au condamnat acţiunile autoproclamaţilor, accentuând că trădarea şi minciuna au picioare scurte, prin urmare, tentativele lor murdare şi josnice sunt respinse nu doar de membrii partidului, dar şi de oamenii de rând.

Mihai Ghimpu le-a mulţumit colegilor şi a menţionat: “Stimaţi colegi, vă mulţumesc pentru faptul că, devenind primari, luptaţi pentru interesele localnicilor şi nu pentru a vă face avere şi a putea fura. Ne-am asumat împreună schimbarea până la capăt şi suntem aici pentru a lupta pentru Libertatea, Dreptatea, Bunăstarea şi Unitatea acestui popor, iată de ce nu putem permite să ne îngenuncheze ocupantul, iar toate acestea, nu uitaţi, nu le putem obţine cerşindu-le. Vă rog să ţineţi cont că succesul nostru nu depinde numai de Preşedintele partidului sau vicepreşedinţi, ci de eforturile şi munca întregii echipe, de aceea vă mulţumesc că am rămas uniţi, consolidaţi şi puternici. «Lovitura» autoproclamaţilor cu scopul de a distruge Partidul Liberal nu a afectat absolut deloc partidul, ba dimpotrivă, ne-am dat seama că avem printre noi câţiva transfugi, iar fără ei echipa este mai organizată şi mai unită. Vă doresc succes în activitate şi nu uitaţi că funcţiile sunt pentru a ajuta oamenii să trăiască mai bine, dar nu pentru a profita de ele”.

Departamentul Imagine şi Comunicare al PL
Sursa: www.pl.md

Şedinţa Consiliului Teritorial al Filialei PL Ştefan Vodă a avut loc în prezenţa presei CRPL a convocat duminică, 21 iulie 2013 la Costeşti, Ialoveni, o întrunire generală a reprezentanţilor filialelor teritoriale, a primarilor, consilierilor raionali, orăşeneşti şi municipali