Integrarea europeană a Republicii Moldova a devenit, de ceva timp, un subiect aprins de discuţii în societatea noastră. E normal să fie aşa, mai ales într-un an crucial pentru viitorul european al Republicii Moldova. Însă, de cele mai multe ori această temă atât de importantă este abordată speculativ, fiecare reieşind din interesele pe care le are. Şi cel mai des păcătuiesc în acest sens unii politicieni şi lideri de partid.

În 2009, Republica Moldova a pornit ferm pe calea integrării europene. Însăşi constituirea Coaliţiei de guvernare cu denumirea Alianţa pentru Integrare Europeană a fost un semnal clar transmis Occidentului în privinţa aspiraţiilor noastre europene. Includerea acestui obiectiv ca prioritate absolută în programul de guvernare a accentuat determinarea Republicii Moldova de a o rupe cu trecutul comunist şi de a porni pe o nouă cale de dezvoltare. Occidentul a reacţionat prompt la mesajul noii conduceri a Republicii Moldova şi chiar în primele luni de guvernare ministrul de Externe al Suediei, Carl Bildt, ţară care exercita la acel moment Preşedinţia UE, a anunţat că UE va începe negocierile pe marginea Acordului de Asociere cu UE în ianuarie 2010, lucru care ulterior s-a şi întâmplat.

Dar, spre regret, unele forţe politice şi aici mă refer în special la PLDM, văzând cât de repede a avansat Republica Moldova în demersul său european extern şi înţelegând că va urma o perioadă în care ideea de integrare europeană va fi principala temă de discuţii în societatea moldovenească, a decis să facă din ea o temă politică, de campanie electorală. Deja în prima jumătate a anului 2010, toate evenimentele ce ţin de integrarea europeană aveau drept protagonişti exponenţii unui singur partid — PLDM. În acelaşi timp, are loc o personalizare intensă a ideii de integrare europeană, aceasta fiind legată totalmente de liderul PLDM, premierul Vlad Filat. A fost cea mai nefericită evoluţie pentru procesul de integrare europeană al Republicii Moldova, deoarece asupra lui Vlad Filat planau suspiciuni de implicare în fapte de contrabandă şi corupţie. În plus, el era antrenat permanent în conflicte politice şi toate acestea erau inevitabil asociate cu noţiunea de integrare europeană. În rezultat, în scurt timp asistăm la o scădere dramatică a atractivităţii ideii de integrare europeană în societate. Astăzi, sondajele arată că numărul susţinătorilor ideii de integrare europeană este cu mult mai mic decât pe timpul guvernării comuniste!

Tot în 2010 are loc o înlăturare treptată a celorlalte partide aflate la guvernare de la procesul de integrare europeană. Astfel, decizia Uniunii Europene din iunie 2010 de a începe procesul de negocieri cu Republica Moldova pe marginea liberalizării regimului de vize devine o prerogativă exclusivă a PLDM. Celelalte partide aflate la guvernare nu au acces nici măcar la dezbaterea subiectelor de pe agendă iar în Planul de acţiuni privind liberalizarea regimului de vize apar un şir de obligaţiuni ca, de exemplu, Legea antidiscriminare. Lipsa de comunicare şi coordonare a activităţilor între partenerii de guvernare au făcut ca Republica Moldova să intre în întârziere cu realizarea Planului de acţiuni privind liberalizarea regimului de vize. Dacă nu ar fi fost acea întârziere şi neînţelegerile legate de Legea antidiscriminare, de reformarea CCCEC, de lupta cu corupţia etc.(probleme generate numai de dorinţa unui partid de a-şi asuma integral meritele integrării europene a Republicii Moldova), astăzi cetăţenii noştri ar fi beneficiat deja de un regim liberalizat de vize în UE. Acest lucru urma să se producă, aşa cum anunţase ministrul de Externe de atunci, Iurie Leancă, de la 1 ianuarie 2013.

Folosirea excesivă a ideii de integrare europeană în scop electoral de către PLDM în alegerile parlamentare anticipate din 2010, a scăzut din atractivitatea acestei idei pentru societate, deoarece s-a considerat absolut greşit că ea este în interesul unui partid şi al liderului acestuia. După alegeri, PD şi PL au depus încă un efort şi au reconstituit o nouă Alianţă pentru Integrare Europeană. După cum s-a văzut ulterior, nu a fost însă suficient pentru a determina schimbarea de optică a celeilalte formaţiuni partenere, astfel încât integrarea europeană să redevină un obiectiv naţional, nu unul de partid.

Lipsa de responsabilitatea şi incapacitatea liberal-democraţilor de a pune interesele ţării mai presus decât cele personale şi de partid au dus la faptul că Republica Moldova a ratat obiectivul semnării la Summit-ul Parteneriatului Estic de la Vilnius din 28 noiembrie 2013 a Acordului de Asociere cu UE, care presupune inclusiv şi crearea Zonei de Comerţ Liber, Aprofundat şi Cuprinzător, dar şi a Acordului privind liberalizarea regimului de vize. Ca urmare a crizei politice declanşate de liberal-democraţi în primele luni ale anului curent, acum se vorbeşte doar despre parafarea acestor importante documente, nu şi despre semnarea lor.

Apropo, este suspect faptul că decizia politică a celor ce au provocat criza din acest an a coincis perfect cu cea a Rusiei, care a avut două obiective clare: tergiversarea procesului de integrare europeană şi înlăturarea liberalilor de la guvernare.

Totuşi, Republica Moldova mai are o şansă de a-şi reabilita parcursul european, iar pentru aceasta trebuie ca toate forţele proeuropene din societate să-şi consolideze eforturile, să monitorizeze strict acţiunile guvernării şi să taxeze imediat fiecare deviere de la cursul de dezvoltare firesc al acestui proces. Deşi se află în opoziţie, Partidul Liberal va veghea ca guvernarea actuală să nu sacrifice viitorul european al cetăţenilor Republicii Moldova.

Departamentul Imagine şi Comunicare al PL
Sursa: www.pl.md

 

© 2001–2018 Asociaţia pentru Democraţie Participativă “ADEPT”
Tel./Fax: (373 22) 21-29-92, e-mail:
Reproducerea materialelor se permite doar cu menţionarea sursei

Facebook | Twitter | RSS

Creat de NeoNet