Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Astăzi, 27 august 2013, când se împlinesc 22 de ani de la proclamarea independenţei Republicii Moldova, Conducerea şi membrii Partidului Liberal au depus flori la monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt din centrul capitalei.
La ceremonia de depunere de flori au participat: Deputatul Mihai Ghimpu, Preşedintele Partidului Liberal; Boris Vieru, Vicepreşedinte PL, Secretarul General al Fracţiunii Liberale din Parlament; Mihai Moldovanu, Vicepreşedinte PL; Gheorghe Brega, Deputat; Vasile Chitoroacă, Secretar general-adjunct al PL şi alţi lideri ai organizaţiilor de tineret şi membri de partid.
După ceremonia de depunere de flori, Mihai Ghimpu a menţionat că “27 august înseamnă ruperea de Imperiul care ne-a ocupat şi obţinerea libertăţii, dar nu pe deplin, întrucât am fost răpiţi de la sânul Patriei-Mame. Votând independenţa, o bună parte din noi de fapt am votat mişcarea spre unitatea neamului, iar astazi, fiind independenţi, putem să luptam în continuare pentru visul pe care îl aveam noi atunci, cei care am votat. Cel mai important este că votând pentru independenţa republicii, am revenit la tot ceea ce ne-au lăsat strămoşii noştri — limbă, cultură, tradiţii şi obiceiuri, tot ceea ce a construit de ani de zile naţiunea, căci doar facând parte dintr-o naţiune poţi avea valori naţionale. În al doilea rând, am obţinut dreptul de a ne construi un viitor european, că ne-a aşezat Dumnezeu în inima Europei. Am reuşit multe lucruri în aceşti 22 de ani: am readus numele străzilor acasă, căci toate purtau nume ale ostaşilor bolşevici, am adus înapoi în case prenumele româneşti, azi te bucuri să auzi prenume ca Alina, Maria, Mihaela, Ana-Maria ş.a, am readus, cel mai important, istoria noastră, căci noi am învăţat istoria Rusiei, astăzi, însă, avem o altă generaţie cu o altă gândire, fapt ce mă bucură enorm.
Independenţa presupune să trăieşti cu propriile viziuni, gânduri, cu propria decizie asupra prezentului şi viitorului, să continui ceea ce ne-au lăsat strămoşii, căci doar fiind independenţi putem dezvolta ceea ce ne-au lăsat străbunii noştri. A fost o luptă foarte grea, muncă de zile şi nopţi, am fost bătuţi, închişi, ameninţaţi, chemaţi prin judecăţi, pentru că niciodată Imperiile nu au acceptat libertatea teritoriilor ocupate. Şi mai dură şi grea a fost lupta pentru limbă română şi alfabet, au organizat comitete, adunări, doar ca să respingă cererea noastră, se dorea continuitatea ocupaţiei — să trăim în baza limbii, literaturii şi culturii ruse. Aceasta luptă grea cerea mult curaj, dacă nu erai din cei care să mergi înainte, să lupţi, astăzi nu am fi sărbătorit independenţa. Am avut multă suştinere din partea populaţiei, mă întreb deseori unde e curajul oamenilor şi dorinta de libertate de atunci? Sute de mii de oameni cu icoane şi drapele au parcurs sute şi zeci de km desculţi ca să ajungă în Piaţa Marii Adunări Naţionale, dorinţa de libertate şi de a scăpa de jugul ocupant era nemaipomenit mare. Păcat ca am avut de atunci la conducere doar oameni care au reprezentat interesele Moscovei politice, şi nu cele naţionale şi au facut tot posibilul să stingă această dorinţă de libertate şi să bage frica în popor.
Oricum, astăzi putem spune că aceasta decizie de proclamare a independenţei a fost un act istoric însemnat pentru Republica Moldova, căci doar aşa putem reveni la ceea ce ne aparţine. Le mulţumesc tuturor celor care au participat la această luptă, le mulţumesc şi tuturor cetăţenilor care au sprijinit lupta pentru libertate, întrucât numai omul liber îşi poate trăi viaţa aşa cum îşi doreşte, dacă nu eşti liber, eşti doar un robot care acţionează la comanda unui buton. Îmi pare rău că în economie nu am făcut paşi însemnaţi, cetăţenii care au fost deportaţi, duşi în gulaguri, chinuiţi de foametea organizată, trecuţi prin război, şi acum trec prin greutăţi şi sunt nevoiţi să plece peste hotare în căutarea unui trai mai bun. Cert, însă, este faptul că acest curs al libertăţii nu îl mai poate opri nimeni. Trăiască Independenţa, traiască Libertatea, înainte spre Unitate!”
Preşedintele Liberalilor a ţinut să exprime sincere felicitări cetăţenilor Republicii Moldova cu ocazia acestei sărbători deosebite: “Ştiu că ne este greu, unora mai puţin, altora mai mult, dar aceste greutăţi pot fi rezolvate doar dacă mergem înainte, fortificând această inpendenţă, dezvoltând şi întărind această libertate şi realizând obiectivul de astăzi — Integrarea Europeană. Numai în Familia Europeană vom putea trăi în baza valorilor noastre, interacţionând cu valorile europen, căci doar aşa putem schimba viaţa fiecărui cetăţean — să scăpăm de sărăcie, mizerie, corupţie, hoţi, mafie, fiindcă acolo unde primează valorile, mor interesele meschine, trădările de neam, pentru că societatea este puterea, dar nu funcţia, iata de ce cred că în pofida greutăţilor pe care le avem, trebuie să ne mândrim că suntem independenţi. Vă doresc multă rabdare, curaj, demnitate şi astfel vom realiza ceea ce ne dorim atât de mult: Libertate deplină, Dreptate, Bunăstare şi un viitor mai bun”, a menţionat Mihai Ghimpu în mesajul de felicitare adresat cetăţenilor republicii.
Amintim că astăzi, 27 august 2013, Republica Moldova sărbătoreşte 22 de ani de independenţă după ce în 1991 a fost adoptată Declaraţia de Independenţă a RM faţă de URSS.
Departamentul Imagine şi Comunicare al PL
Sursa: www.pl.md