Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Astazi, 18 septembrie 2013, Mihai Ghimpu, Preşedintele Partidului Liberal, a avut o întrevedere cu Ambasadorul Ungariei în Republica Moldova, E.S. Dl Matyas Szilagyi.
În cadrul întrevederii au fost abordate mai multe chestiuni şi probleme cu care se confruntă la momentul actual Republica Moldova, dar au fost tratate şi subiectele cu referire la parafarea Acodurilor de Asociere a RM cu UE la summit-ul de la Vilnius şi perspectivele integrării republicii în UE.
E.S. Dl Matyas Szilagyi s-a interest de poziţia Partidului Liberal vizavi de ultimele evenimente de pe arena politică şi ce urmează să facă PL, aflându-se în opoziţie, pentru cursul European al Republicii Moldova.
În acest context, Preşedintele PL Mihai Ghimpu a menţionat: “Noi, Deputaţii Fracţiunii PL, nu am pus niciodată vectorul European al Republicii în dependenţă dacă suntem la guvernare or în opoziţie. Noi, liberalii, am luptat cel mai mult pentru acest curs European şi l-am adus republicii prin victoria în lupta cu comuniştii a Prim-vicepreşedintelui PL Dorin Chirtoacă, care a devenit Primar General al mun. Chişinău. Datorită acestei victorii a fost posibilă înlăturarea guvernării comuniste şi crearea AIE-1 şi AIE-2, iar acum — a Coaliţiei Proeuropeane. PL rămâne fidel politicii promovate până acum şi vom lupta în continuare pentru dezvoltarea democraţiei, întrucât doar ea poate readuce Dreptate, Libertate şi Bunăstare cetăţenilor, iar acestea pot fi asigurate având o economie în creştere şi o bună funcţionare a legii. Din păcate, cei care sunt la conducere folosesc cauza Integrarii Europeane şi fură, cel mai recent exemplu este cu BEM, despre care eu 2 ani am bătut insistent alarma că va fi furată. Acesta nu este curs European, şi PL este, a fost şi va fi împotriva acestor fărădelegi, cu alte cuvinte, noi suntem în opoziţie faţă de corupţie, contrabandă, încălcarea legii şi a folosirii banului public în interesul propriu şi nu al cetăţenilor”.
Oficialii au abordat şi subiectul parafării şi semnării Acordurilor de Asociere a Republicii Moldova cu Uniunea Europeană care, potrivit lui Mihai Ghimpu, după ce va fi semnate, vor diminua dependenţa Republicii Moldova faţă de Federaţia Rusă.
E.S. Dl Ambasador al Ungariei în Republica Moldova a pus problema popularizării UE în rândurile locuitorilor republicii şi promovării cursului European prin avantajele pe care le presupune acesta. Cu referire la aceasta Mihai Ghimpu a precizat că acest lucru trebuie să îl facă în primul şi în primul rând guvernanţii. Preşedintele PL a mai completat: “Noi trebuie să facem cunoscut şi popular cursul European în Republica Moldova. Eu în repetate rânduri am propus să fie emisiuni în care să le fie explicate oamenilor avantajele semnării Acordurilor de Asociere şi, ulterior, avantajele de a fi stat membru al UE, ca să nu audă doar vocea comuniştilor”.
E.S. Dl Matyas Szilagyi a menţionat că cetăţenii Republicii Moldova nu cunosc suficient de bine avantajele integrării UE, de aceea nici nu au o părere formată cu privire la faptul dacă îşi doresc sau nu integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană. Dl Ambasador a mai accentuat că Structurile şi Insituţiile Europene doresc să asigure o comunicare mai eficientă cu reprezentanţii autorităţilor din Republica Moldova.
Mihai Ghimpu a ţinut să completeze că politica Partidului Liberal este pentru ca omul să simtă valorile democratice, căci, potrivit Preşedintelui PL, dacă le simte - le îmbraţişează, daca nu — le respinge, şi PL nu îşi doreşte să se întâmple acest lucru.
E.S. Dl Matyas Szilagyi a felicitat eforturile Partidului Liberal în ridicarea monumentului dedicat victimelor deportărilor regimului communist de ocupaţie, care a fost inaugurat la 23 august 2013. Despre aceasta Dl. Ambasador a precizat: “Din punctul meu de vedere, cel mai important este respectul reciproc, din partea ambelor parţi vizate, asupra tragediilor întâmplate în trecut”.
La finalul întrevederii Excelenţa Sa a punctat: “Mesajul Europei este că va susţine şi va ajuta ca problemele cu care se confruntă cetăţenii Republicii Moldova să nu fie atât de ascuţite, dure. Vom face tot posibilul să ridicăm nivelul social, dar pentru aceasta trebuie să se implice atât Guvernarea, cât şi cetăţenii republicii. La acest moment facem acţiuni de eficientizare a comunicării Instituţiilor Europene cu Republica Moldova”.
Mihai Ghimpu, Preşedintele Partidului Liberal, i-a mulţumit E.S. D-lui Ambasador al Ungariei în Republica Moldova şi a menţionat: “Vă suntem recunoscători pentru eforturile pe care le faceţi ca să susţineţi cetăţenii republicii şi vectorul european, şi vă rog insistent să continuaţi să ne ajutaţi pentru că parafarea Acordului de Asociere şi libera circulaţie reprezintă cel mai mare pas al Republicii Moldova către Uniunea Europeană şi spre fortificarea încrederii cetăţenilor RM în valorile europene”.
Departamentul Imagine şi Comunicare al PL
Sursa: www.pl.md