Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPL

Valeriu Munteanu: Şapte pitici pentru Urechean

|versiune pentru tipar||
PL / 23 septembrie 2013
Partidul Liberal

Nu încape îndoială, că portarul ori chiar femeia de serviciu, de la fostul sediul de partid al Alianţei Moldova Noastră, din strada M. Eminescu, nr. 68, darămite, vreun membru de partid, mai răsărit, ştiau că acest imobil impunător îi aparţine lui Serafim Urechean, care, prin persoane interpuse (nenea Vasile I.), îşi dădea sie însuşi, în locaţiune, sediul de partid.

Oploşirea celor şapte pitici & Co, în fostul sediu AMN nu este şi nu poate să fie întâmplătoare, accidentală sau fără solide repere şi aranjamente politice.

“Gura păcătosului adevăr grăieşte”, spune un vechi şi frumos proverb biblic, astfel, “gura de aur” a şefului invizibil al piticilor a spus, neîntrebat(ă) fiind, că sediul, prea încăpător, a fost închiriat de la “un membru al viitorului partid”, care urmează să se nască, prin chinuri grele ale fătării.

Este binecunoscut faptul că patronul politic al celor şapte pitici, este preocupat, în ultimul timp, de găsirea unui lider mai răsărit şi mai de nădejde, pentru partidul pe care şi-l încropeşte pentru lucruri murdare şi urât mirositoare. Astfel, din câte înţelegem, sforarul şi-a ales, în acest sens, un artefact politic din Epoca Pietrei.

Cel mai probabil, în timpul apropiat vor fi regizate câteva şedinţe ale Curţii de Conturi, unde fostul-viitor şef de partid, în stilul său uneori-sentenţios, va arata cât de mult luptă pentru cheltuirea corectă a banului public, cât de răi sunt unii ordonatori de credite (aleşi pe criterii politice) şi cât de mult s-au corectat lucrurile în domeniu, de când dumnealui diriguieşte treburile statului în această sferă.

Totodată presa-verde şi cea de şanţ, bloggeri şi bloggeriţe, analişti şi analiste, comentatori şi comentatoare, vor începe de zor să reclădească în mentalul colectiv imaginea, intrată în putrefacţie, a menitului lider de partid, acoperind paloarea cadaverică cu un strat gros de rumeneală.

Vor apărea nitam-nisam zeci de emisiuni banale cu invitatul aproape uitat de lume, articole idolatrice în ziare, cu titluri linguşitoare: “Omul care a renăscut Chişinăul” sau arhicunoscuta “Capitală europeană — mulţumim lui Urecheanu”, iar la sfârşitul maratonului media, cu limba scoasă de-un cot, omul va declara “că nu mai poate tolera dezmăţul din gospodăria Chişinăului şi este obligat să se întoarcă înapoi (în Epoca Pietrei)”.

În tot acest timp, piticii îi vor ţine culcuşul politic călduţ, iar la adunarea de “fătare” a noului partid, îl vor face mai marele lor, iar dânsul, la rândul său, va promite solemn să lupte din răsputeri pentru schimbarea primarului de Chişinău şi revenirea la Epoca Paleoliticului politic.

Va doresc succes, dar nu aveţi nici o şansă!

P.S. …şi totuşi fostul ministru al Finanţelor, Veaceslav Negruţă, a demisionat, precum am spus de mai multe ori, pentru că nu a vrut să legitimeze furtul, comandat de ai săi, de la BEM, iar acum a şi plecat cu demnitate, de la umbra stejarului.

— Bravo domnule ministru, aţi procedat ca un adevărat om de stat!

Departamentul Imagine şi Comunicare al PL
Sursa: www.pl.md

La mulţi ani, Domnule Victor Morgoci! Guvernul încearcă să cedeze ruşilor, pe sub masă, Moldovagaz