Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Astăzi, 23 septembrie 2013, Deputaţii Fracţiunii Liberale în Parlament au susţinut o conferinţă de presă în care au abordat 2 subiecte importante: subjugarea energetică deliberată a Republicii Moldova şi (ne)funcţionarea statului de drept în Republica Moldova. La conferinţă au participat: Valeriu Munteanu, Preşedintele Fracţiunii Liberale în Parlament, Vicepreşedinte PL; Deputata Corina Fusu, Vicepreşedinte PL şi Gheorghe Brega, Deputat.
În cadrul conferinţei de presă Valeriu Munteanu, Preşedintele Fracţiunii Liberale, Vicepreşedinte PL, a exprimat nemulţumirea Partidului Liberal faţă de propunerea care a venit săptămîna trecută din partea Ministrului Economiei, Valeriu Lazăr: “Săptămâna trecută Ministrul Economiei a facut o declaraţie precum că Guvernul RM analizează posibilitatea cedării către Gazprom, a unei părti din acţunile patrimoniului MoldovaGaz, aceasta în contul datoriile pe care le are RM către acest furnizor de gaze”.
Valeriu Munteanu a mai precizat că cedarea Moldovagaz în proprietatea Gazpromului rusesc, în contul datoriilor pe care le are Republica Moldova la gaz faţă de Federaţia Rusă, este un adevărat jaf, dirijat de actualii guvernanţi. “După ce guvernanţii au încercat să înstraineze într-un mod ilegal Aeroportul Internaţional Chişinău şi BEM, actuala conducere încearcă acum să vândă pe sub mână şi Moldovagaz. Se pare, însă, că aceste cazuri nu sunt singulare, iar aceasta a devenit deja o practică tradiţională a Guvernului Republicii Moldova,” a declarat deputatul PL, Valeriu Munteanu.
Preşedintele Fracţiunii PL a accentuat că “în ultimii 10 ani, din bugetele de stat, cele ale raioanelor şi UTA de nivelul II şi I, au fost investiţi în gazoducte circa 1,5 mlrd de lei. Pe de altă parte, cetăţenii R. Moldova au contribuit cu 2,5 mlrd de lei pentru constructia acestor gazoducte, pentru distribuţia de gaze în sate şi oraşe. Aceste gazoducte au fost construite din banii cetăţenilor şi se află în proprietatea acestora, iar declaraţiile ministrului Economiei ne duc la gândul ca ei vor să pună mâna şi pe aceste gazoducte, proprietăţi care ar putea fi cedate Federaţie Ruse. Este inadmisibil acest lucru. Avem bănuieli rezonabile, că şi gazoductul Iaşi-Ungheni să aibă această soartă. În aceste condiţii, PL cere Guvernului RM ca, în mod necondiţionat, să renunţe la aceste practici oculte de deznaţionalizare şi de furt a cetăţenilor”.
Valeriu Munteanu a punctat că aceste acţiuni deliberate de a ceda Federaţiei Ruse active importante lovesc în mod deliberat în independenţa energetică a Republicii Moldova.
Corina Fusu, Deputat, Vicepreşedinte PL, a spus la rîndul său că cedarea din Molodovagaz, Gazpromului, nu va face decât să îngreuneze conectarea Moldovei la alte reţele de gaz. Aceasta a mai explicat că acesta este un alt mare jaf al cetăţenilor R. Moldova, aceasta deoarece nu se cunoaşte exact care este partea de datorie a Republicii Moldova şi, mai concret, a teritoriului de pe malul drept, cât şi cel de pe malul stâng al Nistrului.
“Cu siguranţă dirijorul se află la Moscova, iar soliştii şi interpreţii sunt în Guvernul şi Parlamentul R. Moldova. Poţi să fii doar propriul duşman al ţării, căci în loc să cauţi căi de alternativă de producere a gazului sau surse alternative, să concentrezi dependenţă faţă de gazele din Federaţia Rusă. Aceste deziderate ale Ministerului Economiei nu fac alteceva, decât să îndepărteze visul RM de a scăpa de dependenţa faţă de Federaţia Rusă şi conectarea conductei de gaz Iaşi-Chişinău de celelalte reţele. Pentru că dacă vine Federaţia Rusă să preia reţelele de gaze, atunci conectarea la gazoductul Iaşi-Ungheni va depinde de dorinţa Federaţiei Ruse”, a mai spus Corina Fusu.
Valeriu Munteanu a mai completat: “Fracţiunea PL a adresat un demers de solicitare a unui audit intern pentru a face lumină în aşa-zisele datorii ale RM către gospodaria de gaze a Federaţiei Ruse, pentru a delimita exact responsabilităţile teritoriului din stânga Nistrului şi dreapta Nistrului. Curtea de Conturi, Ministerul Economiei, Ministerul Finanţelor trebuie să prezinte societăţii care este situaţia reală de la Moldovagaz pentru că toată lumea foloseşte cifre aproximative, speculative şi nu ştim care sunt datoriile exacte ale RM astăzi”.
Deputatul Gheorghe Brega a ţinut să menţioneze că şi aşa statul a cedat în 1998, tot în contul datoriilor, o parte din activele companiei Moldovagaz, Gazpromului şi am ajuns la situaţia că gigantul energetic rus controlează acum 50 la sută din pachetul de acţiuni al companiei, în timp ce Guvernul de la Chişinău — doar 35,33%. “Toate aceste acţiuni taie creanga de sub picioarele cetăţenilor R. Moldova în prag de iarnă, pentru că în lipsa reţelelor de gaze nu va fi posibilă conectarea la un alt furnizor, iar dacă va fi posibilă — preţurile vor fi exagerat de mari. Deci, scopul este de a ceda totul ruşilor, a ne îngenunchea şi, cu orice preţ, a stopa procesul de Integrare Europeană”
Valeriu Munteanu a mai spus că Partidul Liberal aşteaptă neîntârziat de la Guvernul R. Moldova un răspuns foarte clar în această chestiune, să nu încapă îndoială că Guvernul încearcă să cedeze ruşilor, pe sub masă, Moldovagaz.
În legătură cu hotărârile Curţii Constituţionale din data de 20 septembrie 2013, privind repunerea în funcţie a Preşedintelui ANRE şi a Vicepreşedintelui Curţii de Conturi, Valeriu Munteanu a declarat: “PL a fost, este şi rămâne adeptul cel mai fervent al transformării Republicii Moldova într-un stat cu adevărat democratic şi european. Acest lucru nu poate fi realizat, însă, atâta timp cât Guvernarea, care se declară democratică, încalcă pregnant Consituţia. Aceste pribegii ale actualei Guvernări ne întăresc în rolul pe care îl are astăzi Partidul Liberal. Or, noi am spus şi repetăm — PL nu se află în opoziţie faţă de actuala Guvernare, dar suntem înaintea lor, precursorii care încearcă să le arate calea spre UE şi să îi scoatem din băltoacele în care calcă. Aceste derapaje şi abateri de la Constituţie s-ar putea oricând repeta, de aceea solicităm, în mod oficial, ca Guvernul să se lepede de aceste ilegalităţi”.
Corina Fusu a mai spus la final de conferinţă că viitorul European al Republicii Moldova este compromise prin 2 metode foarte bine gândite: Pe căile economice şi din punct de vedere al statului de drept. Deputata a mai accentuat: “PL nu va tolera aceste ilegalităţi! Vom depune toate eforturile ca acest parcurt European al R. Moldova să nu fie compromis de Guvernarea care, pe de o parte, se declară Proeuropeană, dar pe de altă parte, ascultă de receptorul care este conectat cu Kremlinul”.
Preşedintele Fracţiunii PL a reiterate că şi pe această dimensiune Guvernarea a concrescut cu comuniştii, întrucât acestora le convine ca Republica Moldova să fie vândută şi să depindă de Kremlin.
Departamentul Imagine şi Comunicare al PL
Sursa: www.pl.md